FreeEx Bună guvernare

Societatea cu adevărat civilă se delimitează de apelul făcut de Alistar și Chelariu magistraților

, 3 Mar 2019

Organizațiile semnatare au luat act cu dezgust de apelul făcut de așa-zișii reprezentanți ai societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii, Victor Alistar și Romeo Chelariu, prin care aceștia condamnă suspendarea activității cu publicul de către unele parchete și instanțe din țară.

Victor Alistar și Romeo Chelariu nu reprezintă societatea civilă, ci societatea de partid, primul dintre cei doi fiind, de altfel, în cărți pentru preluarea unui fotoliu ministerial în perioada guvernului Ponta. Faptul că cei doi sunt astăzi în CSM se datorează numai procedurii de alegere care permite ocuparea posturilor destinate reprezentanților societății civile de către favoriții Senatului, iar nu a organizațiilor neguvernamentale pe care ar trebui, teoretic, să le reprezinte. De altfel, Victor Alistar a și acționat cu dispreț față de organizațiile care nu i-au susținut candidatura, invitând ONG-uri fără niciun fel de competență în domeniul justiției sau media (cum ar fi Asociația Profesională a Transportatorilor) la consultările referitoare la realizarea Ghidului privind relatia dintre sistemul judiciar din Romania si mass-media în 2017[1].

Atât Alistar, cât și Chelariu, ar trebui să fie vocile care să atragă atenția asupra simulacrelor de consultări cu asociațiile profesionale ale magistraților care au loc în mod regulat la Ministerul Justiției și unde participă aceleași câteva organizații apropiate de coaliția de guvernare, deși un număr din ce în ce mai mare de magistrați se delimitează explicit de ele[2]. În schimb, Alistar și Chelariu se ocupă cu intimidarea magistraților care, frustrați de atacurile repetate la adresa justiției, au fost împinși la măsuri de protest extreme pentru breasla din care fac parte.

Organizațiile semnatare susțin dreptul la liberă exprimare și protest al magistraților din România și se delimitează, totodată, de pretinșii reprezentanți ai societății civile din CSM.

 

ActiveWatch

VeDem Just - Voci pentru Democraţie şi Justiţie

CeRe - Centrul de Resurse pentru Participare Publică

ECPI-Centrul Euroregional pentru Initiative Publice.

Accept

Miliția Spirituală

Asociația CIVICA

Inițiativa România



[1]
http://m.ziare.com/stiri/alistar-si-telepatia-un-membru-csm-isi-bate-joc-de-justitie-presa-si-ong-uri-1490033-font1

[2]http://www.ziare.com/stiri/justitie/700-de-procurori-se-delimiteaza-de-asociatiile-de-magistrati-care-au-participat-la-negocierile-cu-dancila-1551374

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Solicitare privind transparența ședințelor Biroului Electoral Central

Scrisoare deschisă, 17 Mar 2024

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024