ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei constată cu îngrijorare apariția unui nou caz de presiune politică asupra mediilor publice. Potrivit unor informații apărute în presă (România Liberă), cât și din propriile investigații, a reieșit că jurnalistului Agerpres Claudiu Zamfir i s-a retras acreditarea la Guvern după ce a solicitat instituției răspuns la un subiect „incomod” (condițiile în care generalul american Wesley Clark ar fi redevenit consilierul premierului Victor Ponta).
Jurnalistul Claudiu Zamfir nu a putut fi contactat. Menționăm, cu acest prilej, că o clauză abuzivă de confidențialitate din contractul său îi interzice să dea declarații pe această temă, potrivit Federației Române a Jurnaliștilor MediaSind.
Conducerea Agerpres susține că decizia de retragere a acreditării a fost luată din rațiuni organizatorice, fără legătură cu vreo presiune politică. „Domnul Claudiu Zamfir nu este sancționat și decizia de retragere a acreditării nu are conotații politice, ci este doar o măsură de reorganizare internă. Nu am împiedicat difuzarea niciunei informații”, a declarat, pentru ActiveWatch, Directorul general adjunct Argentina Traicu, de la Agerpres. Reprezentantul Agerpres a refuzat să dea detalii despre reorganizarea internă invocată, în ciuda faptului că asupra acestei măsuri planau acuzații grave. Ioan Roșca, directorul general Agerpres, nu a putut fi contactat.
Surse din Agerpres au declarat, însă, că „reorganizările” din motive politice din interiorul Agerpres sunt „o practică”, indiferent cine este la putere.
Un reprezentant al Guvernului a negat că instituția ar fi avut un amestec în acest caz. „Ce vă pot spune cu siguranță este că Guvernul nu a retras nici o acreditare nimănui. […] Eu sunt împotriva unor astfel de practici, mai ales pentru că am trecut prin astfel de momente în cariera mea de jurnalist”, a declarat Anca Alexandrescu, directorul de comunicare al Guvernului.
AW consideră inacceptabilă orice ingerință politică în activitatea mass-media și solicită conducerii Agerpres să protejeze independența editorială a jurnaliștilor din redacție, indiferent de presiunile politice exercitate asupra sa. De asemenea, solicităm conducerii Agerpres eliminarea prevederilor abuzive din documentele interne care le interzic jurnaliștilor să facă declarații privind situația din instituție.