, 20 Mai 2012
În România, decizia Curții Constituționale din 8 octombrie 2009 a declarat o lege similară cu prezentul proiect ca fiind neconstituțională. Argumentele Curții s-au bazat în principal pe încălcarea dreptului la viață privată prin obligația general aplicabilă de a păstra date care sunt legate în mod direct de comunicațiile private ale tuturor cetățenilor.
De asemenea, readucem în atenţia aleşilor noştri faptul că intrarea în vigoare a legii 298/2008 a fost primită într-un mod negativ de opinia publică şi societatea civilă, culminând chiar cu proteste de stradă. Având în vedere evenimentele din acest început din România nu credem ca avem nevoie de încă un motiv pentru a stârni nemulţumirea populaţiei şi mai ales a utilizatorilor de Internet, deja radicalizaţi de semnarea ACTA de către România.
Propunere legislativă aflată pe ordinea de zi cu propunere de adoptare nu doar că nu rezolvă problemele de neconstituţionalitate, ci chiar este o variantă mai periculoasă pentru drepturile cetăţenilor. De asemenea, amintim că Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a refuzat avizarea proiectului, Senatul a respins în unanimitate de voturi acest proiect de lege, iar Guvernul României a refuzat să îl susţină public.
Ca atare, cerem tuturor deputaţilor să respingă această propunere legislativă.
Cu privire la soluţia pentru conflictul legat de neimplementarea directivei europene, amintim faptul că şi alte state (Germania, Cehia, Cipru) au decizii similare din partea Curţilor Constituţionale şi reiterăm ideea că autoritățile române ar fi trebuit și încă trebuie să ia o poziție publică cu privire la Directivă, afirmând în mod ferm necesitatea revizuirii acesteia în sensul respectării dreptului la viață privată al cetățenilor europeni. În contextul în care alte autorități din alte state (din care ultima ar fi Senatul olandez) au fost extrem de ferme în acest sens, România trebuie să ia o atitudine consecventă cu decizia Curții Constituționale şi să militeze la nivel European pentru anularea Directivei.
Semnatari:
Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet (ApTI)
Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei
Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor (ANISP)
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)