Bună guvernare

Revocarea reprezentanților societății civile din CES, o lovitură dată democrației și statului de drept în România

, 17 Oct 2018

Prin revocarea intempestivă, pe 11 octombrie 2018, cu aproape doi ani înainte de încheierea mandatului, a celor 15 membri ai Consiliului Economic și Social (CES) reprezentând organizațiile societății civile, prim-ministrul Viorica Dăncilă intervine într-un mod abuziv și nelegitim în funcționarea unei instituții autonome, prevăzute de Constituția României.

Prin revocarea intempestivă, pe 11 octombrie 2018, cu aproape doi ani înainte de încheierea mandatului, a celor 15 membri ai Consiliului Economic și Social (CES) reprezentând organizațiile societății civile, prim-ministrul Viorica Dăncilă intervine într-un mod abuziv și excesiv în funcționarea unei instituții autonome, prevăzute de Constituția României. Prin această acțiune s-a încercat în mod vădit intimidarea societății civile critice din România. În aceste condiții, desconsiderarea principiilor statului de drept și a democrației aduce un grav deserviciu României într-un moment în care criticile privind tentațiile iliberale ale guvernării de la București se înmulțesc. Încercarea de subordonare politică a CES, instituție care asigura cadrul instituțional pentru realizarea dialogului social și civil, va avea consecințe asupra bunei funcționări a  democrației. 

Modul în care s-a făcut revocarea celor 15 membri și numirea înlocuitorilor lor reprezintă o evidentă încălcare a statului de drept, care se definește prin respectarea strictă a cadrului legal, asigurarea predictibilității instituționale și garantarea condițiilor pentru buna funcționare a democratiei. Mai mult, prin evidenta încercare de sancționare a vocilor critice din CES și din societatea civilă se urmărește timorarea tuturor celor care își exprimă un alt punct de vedere decât cel al Guvernului. 

Membrii revocați din CES sunt sancționați pentru că nu au mai avizat proiecte de legi, ordonanțe și hotărâri de Guvern care nu respectau procedura legală de avizare, consultare și fundamentare, sau au avizat negativ proiecte nejustificate sau neoportune, promovate de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Propunerea de revocare, făcută în mod abuziv de ministrul Muncii, nu exonerează însă de răspundere prim-ministrul, care a acceptat o procedură în afara cadrului legal existent, participând prin semnarea deciziilor de revocare, respectiv de numire, la compromiterea prin politizare a unei instituții fundamentale în realizarea dialogului civic și social, fără de care nicio democrație nu poate funcționa.

Organizaţiile semnatare îşi exprimă îngrijorarea faţă de această situaţie şi solicită prim-ministrului României să revină asupra deciziei de revocare intempestivă şi nejustificată a membrilor CES ale căror mandate nu au ajuns la termen.

Lista rămâne deschisă AICI.

ORGANIZAȚII SEMNATARE

  1. Asociația Pro Democrația - APD
  2. Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile - FDSC
  3. ActiveWatch - Agenția de Monitorizare a Presei
  4. ANOSR - Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România
  5. Asociația „Gheorghe Șincai” a studenților în Istorie
  6. Asociația ANGEL
  7. Asociația Asist Râmnicu Vâlcea
  8. Asociația Ateliere Fără Frontiere
  9. Asociația Autism Baia Mare
  10. Asociația Bucovina Dance Studio (Suceava)
  11. Asociația Casa Faenza
  12. Asociația Cavnicarii
  13. Asociația Clubul Sportiv Phoenix Suceava
  14. Asociația Comunităților Marginalizate
  15. Asociația Create Yourself
  16. Asociația Creativities
  17. Asociația de Turism și Ecologie pentru Tineret ZIMBRUL CARPATIN
  18. Asociația Democratică a Tinerilor Maghiari
  19. Asociația Doctoranzilor și Tinerilor Cercetători Maghiari din România Filiala Bihor
  20. Asociația FDP Protagoniști în Educație
  21. Asociația Four Change
  22. Asociaţia Fraţilor Marişti ai Şcolilor din România
  23. Asociația Geografică “Simion Mehedinți” Oradea
  24. Asociația Háromszéki Ifjúsági Tanács Egyesület
  25. Asociația Împreună pentru Dezvoltarea Comunității
  26. Asociația Junii
  27. Asociația Kelsen
  28. Asociația KULT Generation
  29. Asociația Liga Studenților ”Pintea Viteazul” Baia Mare
  30. Asociația Liga Studenților Științelor Vieții USAMV Cluj Napoca
  31. Asociația Mediawise Society
  32. Asociația Medo
  33. Asociația Miliția Spirituală
  34. Asociația Monumentum
  35. Asociația Moto Sapiens
  36. Asociația Necuvinte
  37. Asociația Nevo Parudimos
  38. Asociația Omenia
  39. Asociația pentru Apărarea Drepturilor Tinerilor Vâlcea
  40. Asociația pentru Cultură, Artă și Sport
  41. Asociația pentru Dezvoltare prin Educație, Informare și Susținere - D.E.I.S.
  42. Asociația pentru Integrarea Tinerilor Dezavantajați
  43. Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială - ASSOC
  44. Asociația Română de Consiliere și Sprijin
  45. Asociația Rotaract Club TEAM Baia Mare
  46. Asociația Săraci Anonimi
  47. Asociația Social Activ
  48. Asociația Studențească Solidus Sibiu
  49. Asociația Studenților de la Facultatea de Business Cluj-Napoca
  50. Asociația Studenților de la Sociologie și Asistență Socială
  51. Asociația Studenților din Universitatea Suceava
  52. Asociația Studenților Francofoni din Iaşi
  53. Asociația Studenților în Contabilitate și Informatică de Gestiune
  54. Asociația Studenților în Drept a Universității din București - ASD
  55. Asociația Studenților Psihologi din România
  56. Asociația Studenților Psihologi și Pedagogi
  57. Asociația Studenților Universității de Arte și Design Cluj-Napoca
  58. Asociația Tinerilor din județul Covasna
  59. Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor
  60. Asociația Viitorul Tinerilor
  61. Asociația Youth Can Do It
  62. Centrul de Afaceri și Politici Comunitare din România
  63. Centrul de Analiză și Inovare Economico-Socială - CAIES
  64. Centrul de resurse “Social Doers”
  65. Centrul de Resurse Juridice - CRJ
  66. Centrul Diecezan Caritas Iași
  67. Centrul pentru Inovare Publică
  68. Centrul pentru politici educaționale - CPEdu
  69. Centrul pentru Resurse Civice
  70. CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică
  71. CNS Cartel Alfa Galați
  72. Cognosis - Federația Asociațiilor Studenților la Psihologie și Științe ale Educației din România
  73. Colegiul Național al Asistenților Sociali din România
  74. Consiliul elevilor al Colegiului Economic Hermes
  75. Consiliul elevilor al Colegiului Național de Informatică Tudor Vianu
  76. Consiliul elevilor al Colegiului Național Ion Neculce
  77. Consiliul elevilor al Liceului Teoretic Sanitar Bistrița
  78. Consiliul Județean al Elevilor Arad
  79. Consiliul Județean al Elevilor Botoșani
  80. Consiliul Județean al Elevilor Cluj
  81. Consiliul Județean al Elevilor Dolj
  82. Consiliul Județean al Elevilor Ialomița
  83. Consiliul Județean al Elevilor Iași
  84. Consiliul Județean al Elevilor Mureș
  85. Consiliul Județean al Elevilor Satu Mare
  86. Consiliul Județean al Elevilor Timiș
  87. Consiliul Județean al Elevilor Tulcea
  88. Consiliul Județean al Elevilor Vaslui
  89. Consiliul Național al Elevilor
  90. Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național "Gheorghe Șincai" Baia Mare
  91. Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște
  92. Consiliul Școlar al Elevilor din Liceul Tehnologic Agricol "Nicolae Cornățeanu"
  93. Consiliul Școlar al Elevilor Tășnad
  94. Consiliul Tineretului din România - CTR
  95. Consiliul Tinerilor din România
  96. Consiliul Tinerilor Instituționalizați
  97. Consorțiul Organizațiilor Studențești Cluj Napoca
  98. Convenția Națională a Fundațiilor pentru Tineret - CNFT
  99. Eu Ro Aleg 2.0
  100. Expert Forum - EFOR
  101. Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România
  102. Federația Asociațiilor Studenților la Psihologie și Științe ale Educației din România - Cognosis
  103. Federația Dizabnet - Rețeaua prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilități
  104. Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș
  105. Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale - FONSS
  106. Federația Tinerilor din Bacău
  107. Federația Tinerilor din Cluj
  108. Federația VOLUM
  109. Fundația "Alături de Voi" România
  110. Fundația Agenția de dezvoltare comunitară "Împreună"
  111. Fundația Centrul de Mediere și Securitate Comunitară
  112. Fundația Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi
  113. Fundația Copiii Noștri
  114. Fundația Corona
  115. Fundația de ajutor medical Profilaxis
  116. Fundația Estuar
  117. Fundația FARA
  118. Fundația Gabriela Tudor
  119. Fundația Heritas
  120. Fundația Inocenti Filiala București
  121. Fundația Județeană pentru Tineret Dâmbovița
  122. Fundația Județeană pentru Tineret Olt
  123. Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Suceava
  124. Fundația Județeană pentru Tineret Timiș - FITT
  125. Fundația Națională pentru Tineret
  126. Fundația PACT
  127. Fundația Păpădia
  128. Fundația PARADA
  129. Fundația pentru Tineret a Municipiului București
  130. Fundația pentru Tineret Mehedinți
  131. Fundația SERA România
  132. Fundația Sf. Dimitrie
  133. Fundația TERRA Mileniul III
  134. Fundația Terre des hommes - Elveția
  135. Fundația Un copil, o speranță
  136. Funky Citizens
  137. Inițiativa în Educație
  138. Junior C. Suceava
  139. Laboratorul de solidaritate
  140. Life Challenge Focșani
  141. Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare Universitatea Politehnica București
  142. Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații - LSFETc
  143. Liga Studenților din Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică
  144. Liga Studenților din Facultatea de Inginerie Hunedoara
  145. Liga Studenților din Galați
  146. Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
  147. Liga Studenților din Universitatea Maritimă Constanța
  148. Liga Studenților Economişti Iași
  149. Liga Studenților Facultății de Management în Producție și Transporturi
  150. Opportunity Associates Romania
  151. Organizația Națională Cercetașii României
  152. Organizația Studențească "Traian Lalescu"
  153. Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai - OSUBB
  154. Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara
  155. Organizația Studenților din Universitatea Tehnică Cluj Napoca - OSUT
  156. Organizația Studenților Farmacişti Sibiu - OSF Sibiu
  157. Organizația Studenților pentru Natură
  158. Organizația Studenților pentru Turismul Românesc
  159. Organizația Studenților Stomatologi din Cluj-Napoca
  160. Organizația Umanitară CONCORDIA
  161. PRIME Iași
  162. RATIO - Asociația Studenților Contabili
  163. Societatea Academică din România
  164. Societatea pentru Copii și Părinți
  165. Societatea Română pentru Prevenirea și Recuperarea Medicală a Persoanelor cu Accident Vascular Cerebral - SRPRMPAVC
  166. Societatea Studenților Europeniști
  167. Societatea Studenților Mediciniști Hipocrates Sibiu
  168. TransylvaNet - Federația pentru patrimoniu transilvănean
  169. Uniunea Tineretului Democrat Maghiar Mediaș
  170. University of Petroșani Students' Union - UPSU
  171. Young Men's Christian Association - YMCA Baia Mare

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Ce face ANCOM-ul cu DSA-ul: Poliția Internetului sau un mediu online sigur și fiabil, prin respectarea drepturilor fundamentale? - Scrisoare deschisă

Scrisoare deschisă, 3 Apr 2024

Solicitare privind transparența ședințelor Biroului Electoral Central

Scrisoare deschisă, 17 Mar 2024

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024