Jurnal de campanie murdară. Am transmis prima sesizare la CNA din campania pentru Referendumul din 6 și 7 octombrie

, 25 Sep 2018

Silviu Mănăstire, moderator și realizator al emisiunii „Dosar de politician” (B1TV), este un jurnalist experimentat, cu mult fler. Spre finalul dezbaterii de aseară, dedicată Referendumului din 6-7 octombrie 2018, domnul Mănăstire a avut o intuiție: „ Opinia mea o cunoașteți, o s-o exprim în fiecare seară până pe 6, 7 octombrie. Cu toate riscurile de rigoare, amenzi, tot felul de băieți care se pregătesc să facă plângeri. Asta e, le plătim, nicio problemă.” Aici chiar nu-l contrazicem: chiar am făcut o sesizare la CNA. Textul sesizării îl găsiți mai jos:
 
Prin prezenta comunicare solicităm analiza emisiunii „Dosar de politician”, difuzată în data de 25 martie 2018 de postul B1TV, sub aspectul încălcării Deciziei 441/20.09.2018 privind reflectarea pe posturile de radio și de televiziune a referendumului național de revizuire a Constituției din 6 și 7 octombrie 2018, precum și sub aspectul încălcării unor prevederi din Codul de reglementare a conținutului audiovizual.
 
Astfel, în data de 25 septembrie a.c, începând cu ora 22:00, în cadrul emisiunii „Dosar de politician” a fost dezbătută tema Referendumului de revizuire din 6 și 7 octombrie 2018. Tema a fost dezbătută alături de patru invitați: trei reprezentanți ai PNL, PMP și PSD, în calitate de susținători ai revizuirii și de către un sociolog, care a pledat împotriva revizuirii. Pe toată durata dezbaterii, moderatorul și asumat, la rândul său poziția de susținător a temei supuse referendării. Mai mult, încă de la începutul dezbaterii, moderatorul a încurajat participarea cetățenilor la referendum, precizând inclusiv opțiunea de vot:
 
Citat relevant:
„Haideți să vedem toate informațiile. Informațiile importante sunt trei, din punctul meu de vedere, poate patru. Data de 6 și 7 octombrie, referendum pentru familie, mergeți și votați da pentru familie, mergeți și cereți informații, pentru că Guvernul, din păcate, nu face oficiul de informare publică, așa cum îi cere legea.” (Silviu Mănăstire, moderator).
 
De asemenea, raportul inegal dintre susținători și opozanți, a fost confirmat pe durata emisiunii și de atitudinea ostilă a moderatorului și a reprezentantului PNL atât în raport cu comunitatea LBTQ+, cât și în raport cu sociologul care propunea contra-argumente referendumului și narațiunilor subsecvente acestei campanii.
 
În raport cu comunitatea LGBTQ+, încă din debutul emisiunii moderatorul a prezentat cu rea-credință și într-o manieră degradantă comunitatea:
„Fac mea culpa, o spun mai în glumă, mai în serios, aseară mi s-a atras atenția că nu mai există comunitatea LGBT și că este greșit că eu m-am exprimat așa, „comunitatea LGBT”. Este, de fapt, comunitatea LGBTQ+. Pentru că, pe lângă lesbiene, gay, bisexuali, transexuali, există și intrasexuali…o nouă minoritate. La care se adaugă și plusul care înseamnă…dacă sunt copii minori, nu pot să spun lucrurile astea…plusul înseamnă și altceva. Oameni cu…obiecte…cu cei care nu sunt oameni, înțelegeți dumneavoastră, puncte puncte. Din zona, sfera biologică animală”. (Silviu Mănăstire, moderator)
 
Asocierea peiorativă a orientării sexuale, respectiv a identității de gen, a fost reamintită, 10 minute mai târziu, de moderator, în tandem cu reprezentantul PNL:
„Reprezentant PNL: Vorbim despre un întreg pachet. Adică, în secunda doi vor veni cu educația alternativă în școli, adică copii să pot (sic!) să învețe că există mamă – mamă, tată-tată, că pot să existe schimbare de sex la vârsta de 8 ani cu consimțământul strict al copilului, că pot să existe adopții în familii de același gen…
Moderator: Sau familii LGBTQ+
Reprezentant PNL: (…) Și acest pachet continuă cu zoofilia și nu se mai oprește până la necrofilie. Am văzut în țările scandinave când un…
Moderator: Păi plusul acela…
Reprezentant PNL: Plusul acela înseamnă orice”.
Precizăm că, din documentarea și cunoștințele noastre generale, în niciuna una dintre definițiile asumate de instituții de prestigiu, precum Organizația Mondială a Sănătății, ori în literatura de specialitate, particula + din denominația LGBTQ+ nu figurează ca echivalent al comportamentelor deviante enumerate de moderator și de invitatul său. Asumând că documentarea noastră este incompletă sau partizană, am fi apreciat dacă autorii acestor afirmații ar fi făcut trimitere la vreo sursă de documentare și verificare credibilă.
 
În raport cu invitatul care a argumentat împotriva temei supuse referendumului, semnalăm și acțiunile repetate de descurajare și întrerupere a acestuia, acțiuni derulate, din nou, în tandem, de moderator și reprezentantul PNL.
 
În opinia noastră, dezbaterea promovată de postul B1TV la data de 25 septembrie a.c a fost organizată și coordonată într-o manieră dezechilibrată și profund tendențioasă. În fapt, dezbaterea de aseară a fost nu doar o insultă pentru membrii comunității LGBTQ+ și pentru invitatul care a îndrăznit să contrabalanseze discuția, ci a fost o insultă pentru însăși ideea de dezbatere.
 
Prin urmare, vă rugăm să analizați și să decideți în ce măsură situațiile semnalate contravin prevederilor Deciziei 441/2018 (art. 2,3 și 4) și Deciziei 220/2011 (art. 40 (4), art 47 (3) și (4)).
 
În încheiere, ne exprimăm încrederea că membrii CNA vor face uz de toate prerogativele și instrumentele legale pentru a asigura un cadru de dezbatere cât mai echilibrat și în beneficiul tuturor cetățenilor.
 
Vă mulțumim,
Asociația ActiveWatch
 
_____
 

Share această pagină: