Lucia va cânta la Gala Persoanelor cu Dizabilități

, 21 Oct 2012

„Silence” a cucerit repede internetul, adunând în câteva luni peste 2 milioane de vizualizări pe YouTube, iar ultimul ei single, „Me Over You” a fost la fel de bine primit de fanii pe care artista a reușit să îi strângă nu numai din țară, dar și din străinătate. “E o gură de aer proaspăt în peisajul muzical de la noi” scrie Mixtopia.ro despre Lucia, în cadrul unui interviu acordat recent.

"Invitația primită din partea organizatorilor a fost o surpriză foarte plăcută și decizia de a o onora a fost luată imediat. Gala Persoanelor cu Dizabilități este cu siguranță un eveniment la care participi cu tot sufletul și mă bucur sincer că voi face și eu parte din el. Sper să reușim să le transmitem cât mai multe emoții pozitive celor care vor privi Gala de acasă", declară Lucia cu privire la participarea ei în cadrul Galei.

ActiveWatch și Fundația Motivation organizează a treia ediție a Galei Persoanelor cu Dizabilități, sub deviza “Accesibilizați libertatea!”. Misiunea Galei este reinventarea societății, în sensul deschiderii ei către cei cu dizabilități. Prin Gală, alături de alte programe, organizatorii speră ca lucrurile simple să devină accesibile tuturor, iar mințile să se deschidă față de condiția de “prizonier la domiciliu” a persoanei cu dizabilități. Aceasta din urmă va putea să demonstreze cât este de capabilă, creativă și hotărâtă să depășească limitele pe care alții le stabilesc în locul ei. “Dacă ne schimbăm noi, îi vom face pe cei cu dizabilități să simtă că merită să încerce”, susțin organizatorii.

Cei care doresc să se înscrie în competiția Galei Persoanelor cu Dizabilități o pot face pe www.incluziune.org până la data de 10 noiembrie 2012.

Share această pagină: