Ignoranta periculoasa: Descarcarea de sarcina arheologica NU inseamna protejarea patrimoniului!
ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei își manifestă încă o dată (!) profunda îngrijorare cu privire la modul iresponsabil și nedocumentat în care sunt relatate în presă informațiile despre proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană.
Ultimul eveniment pe care îl supunem atenției publice este legat de descărcarea de sarcină arheologică a masivului Cârnic, despre care Realitatea.net a scris că ar constitui „primul pas în procesul de conservare şi valorificare a moştenirii arheologice şi arhitectonice de la Roşia Montană”.FALS! Potrivit articolului 5 al Legii 378/ 2001 privind protejarea patrimoniului arheologic: al. 1.1.: „Descărcarea de sarcină arheologică este procedura prin care se confirmă că un teren în care a fost evidenţiat patrimoniu arheologic poate fi redat activităţilor umane curente”, iar al. 2.: „<<Certificatul de descărcare de sarcină arheologică>> reprezintă actul administrativ, emis în condiţiile prezentei legi, prin care se anulează regimul de protecţie instituit anterior asupra terenului în care a fost evidenţiat patrimoniul arheologic”.
Cu alte cuvinte, este o contradicție în termeni flagrantă între descărcarea de sarcină arheologică și protejarea patrimoniului.
restul articolului pe blogul activewatch.ro