Alegeri Europarlamentare 2009
Seducție, nu provocare, abordare provincială, nu integratoare a discursului electoral în timpul campaniei pentru alegerile europene din iunie 2009.
Raportul de monitorizare „Alegeri europene. Discurs electoral în campania electorală”, realizat de AMP a fost lansat în cadrul dezbaterii care a avut loc la Casa Europei. Relatările publicaţiilor monitorizate în a doua parte a campaniei electorale au fost dominate de o abordare provincială, şi nu una integratoare. Temele europene au fost slab reprezentate, iar subiectele care s-au referit la organizarea alegerilor şi desfăşurarea internă a campaniei electorale - care au dominat agenda media, de altfel - au fost acompaniate de atacuri electorale, acuzaţii de fraudare a alegerilor şi lupta internă pentru putere, respectiv alegerile prezidenţiale.
Doar câteva dintre temele generate de eurocandidaţi şi prezente în presa scrisă au vizat mesaje electorale relevante pentru contextul european. În acest sens, considerăm că discursul electoral identificat în publicaţiile monitorizate a fost orientat mai degrabă către seducţia electoratului şi nu pe provocarea sa. (vezi raportul)