PETITIE. Solicitam retragerea proiectului de introducere a cartii de identitate biometrice!
Proiectul de Ordonanta a Guvernului pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani si pentru completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European
In atentia:Domnului ministru Vasile Blaga si a Directiei Generale Juridice
Ministerul Administratiei si Internelor
In calitatea lor de organizatii care au ca misiune respectarea drepturilor omului si promovarea politicilor de buna guvernare in Romania, organizatiile semnatare va transmit urmatoarele observatii referitor la proiectul de ordonanta a guvernului privind cartile de identitate biometrice urmatoarele:
Ministerul Administratiei si Internelor nu a prezentat nicio dovada din care sa rezulte ca prezentele carti de identitate nu pot sa co-existe cu cartile electronice de identitate, propuse a fi implementate incepand cu 1 ianuarie 2011.
Nu exista niciun studiu din care sa rezulte problemele si numarul de cazuri de falsificare a prezentelor acte de identitate, nici care sa demonstreze necesitatea noilor acte de identitate,si nici o analiza cost/beneficiu a noilor implementari tehnologice.
Aderarea Romaniei la spatiul Schengen NU impune existenta obligatorie a cartilor de identitate electronice. Rapoartele europene pregatite de ENISA 1 (Privacy Features of European eID Card Specifications, ENISA, Ian 2009 http://www.enisa.europa.eu/act/it/eid/eid-cards-en) demonstreaza ca exista chiar state europene care nu au niciun fel de act de identitate obligatoriu(Danemarca, Irlanda, Letonia, etc.) si acest lucru nu le impiedica participarea in programul Schengen.
Cunoastem ca exista discutii cu privire la interoperabilitatea actelor de identitate electronice in diverse programe europene (cum ar fi STORK), dar acestea nu impun si nici nu recomanda la acest moment implementarea obligatorie a unor astfel de acte.
In acest conext si in urma dezbaterii organizate de catre Ministerul Administratiei si Internelor in data de 20 August 2010, sustinem renuntarea sau amanarea acestui proiect de acte electronice de identitate, ca fiind nenecesar si inoportun in acest moment.
De asemenea, in conditiile in care se va continua acest proiect, sustinem in mod obligatoriu necesitatea mentinerii unei alternative de carte de identitate (asa cum exista actualmente) pentru persoanele care, din diverse motive de constiinta, securitate sau opinie, nu doresc obtinerea unui act electronic de identitate.
Cu atat mai mult cu cat acesta optiune nu impiedica cu nimic obligatiile Romaniei fata de Uniunea Europeana sau calatoria cetatenilor romani in spatiul Schengen.
Dezbaterea organizata de MAI a dus la posibilitatea lamuririi asupra unor serii de aspecte tehnice (tehnologia folosita, inexistenta unei baze de date cu amprente, modul de stocare a datelor biometrice si cine are acces la ele etc.)
Totusi, avand in vedere o iminenta atingere a dreptului la viata privata prin reglementarea colectarii de date cu caracter personal de la toti cetatenii romani, se impune in mod obligatoriu:
- adoptarea unui astfel de act normativ doar printr-o lege,si nu printr-o ordonanta a guvernului (vezi mai jos argumentele juridice deja prezentate de APADOR-CH);
- realizareasi publicarea unor studii de impact asupra vietii private (privacy impact assesment) si a solutiilor de securitate alese,inaintea prezentarii propunerii de act normativ, in cursul si la finalul implementarii propuse. Aceste studii trebuie facute de experti recunoscuti in domeniul respectiv si disponibile public. Studiile trebuie sa explice notiunile tehnice si de securitate;
- includereain textul actului normativ a principiilor de securitate si protectie a vietii private (de ex. inexistenta bazei de date unice cu date biometrice, drepturi de acces asupra datelor biometrice, interoperabilitate cu alte institutii similare din alte tari), ca si a sanctiunilor drastice pentru incalcarea acestora;
- realizarea unei analize de necesitate si eficienta a introducerii noilor acte electronice de identitate, prin prezentarea publica a numarului de carti de identitate falsificate in ultimii ani si a costurilor actualului proiect (estimat la 32 de milioane de euro).
Bogdan Manolea, director executiv Asociatia pentru Tehnologie si Internet
Liana Ganea, director programe ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei
Ioana Avadani, director executiv Centrul pentru Jurnalism Independent
Cristi Godinac, presedinte Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind
Florin Buhuceanu, presedinte Asociatia ACCEPT
Contact: Bogdan Manolea 0721 205 603
COMENTARIILE APADOR-CH
cu privire la proiectul de Ordonanta a Guvernului pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani si pentru completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European
APADOR-CH considera ca introducerea unei reglementari care lezeaza foarte grav dreptul la viata privata al persoanei nu trebuia sa fie initiativa Guvernului, pe calea unei ordonante, ci trebuia sa faca, in exclusivitate, obiectul unui proiect de lege care sa intre in dezbaterea Parlamentului.
In acest sens, APADOR-CH considera caadoptarea ordonantei al carei proiect este supus dezbaterii publice este neconstitutionala, intrucat se incalca dispozitiile art. 115 alin. 1 si 6 din Constitutie, potrivit carora nu pot fi emise nici ordonante simple si nici ordonante de urgenta prin care sunt afectate drepturile si libertatile prevazute de Constitutie.
Or, dreptul la viata privataeste prevazut in art. 26 din Constitutie si, in raport de considerentele pe care le vom prezenta in continuare, masurile din proiectul de ordonanta afecteaza grav acest drept, prevazut atat in Constitutie, cat si in art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
APADOR-CH atrage atentia cain cazul acestui proiect de act normativ nu au fost respectate dispozitiile art. 6 alin. 2 si 4 din Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala, intrucat a fost fixat un termen mai scurt decat cel minim de 10 zile prevazut de lege pentru trimiterea observatiilor, comentariilor, propunerilor, iar, pe de alta parte, proiectul nu a fost publicat cu cel putin 30 de zile inainte de supunerea lui spre adoptare.
De asemenea, intalnirea dedicata dezbaterii publice a proiectului, solicitata de aceasta asociatie in conformitate cu art. 6 alin. 7 din Legea nr. 52/2003 a fost programata la un intervat de timp nerezonabil de scurt fata de data solicitarii, care nu permite, in mod obiectiv, pregatirea corespunzatoare a intalnirii si nici participarea tuturor persoanelor interesate.
*
Cu privire la continutul proiectului:
1. Asociatia solicitasa se prevada expres in proiect dreptul de optiune al cetateanuluiintre a i se elibera o carte de identitate/resedintaobisnuita (actualul tip) si o carte electronica de identitate/resedinta.
APADOR-CH atrage atentia ca tehnologia folosita de cardul electronic de identitate este una de tip RFID (identificare prin radio-frecventa) in genul celei care permite citirea pretului unui produs dupa codul de bare atasat. Cipul din cardul electronic de indentitate al fiecarei persoane are rolul codului de bare atasat fiecarui produs.
Aplicatia uzuala a tehnologiei este identificarea animalelor si a obiectelor.
Extinderea acestei tehnologii la oameni a generat in permanenta controverse la nivel mondial pe motiv ca nu ofera garantii pentru respectarea dreptului la viata privata, intrucat permite aflarea datelor persoanale ale detinatorului de card electronic de identitate de catre oricine are un aparat in genul cititorului de coduri de bare. De asemenea, tehnologia RFID permite monitorizarea in orice loc si in orice moment a oricarei persoane si prezintariscul clonarii cipului din cardul electronic de identitate.
Proiectul de ordonanta luat in discutie nu permite celor care considera ca tehnologia „codului de bare” nu le ofera suficiente garantii de respectare a vietii private sa opteze pentru varianta de pana acum, „clasica”, simpla, a cartii de identitate.
Acelasi regim este prevazut in ordonanta si pentru cartile de rezidenta (pentru cetatenii straini), care vor fi numai in format electronic.
Obligativitatea cartii electronice de identitate/rezidenta si neprevederea expresain proiectul ordonantei a unui drept de optiune al persoanei intre cardul „simplu” de identitate si cel electronic constituie o restrangere nejustificata adusa dreptului la viata privata garantat prin art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In consecinta, APADOR-CH solicita ca la art.18 din OUG nr. 97/2005 (art. I pct. 15 din proiect) sa se introduca un nou alineat, alin. 5, cu urmatorul cuprins:
“In cazul in care o persoana nu este de acord cu preluarea datelor biometrice necesare intocmirii cartii electronice de identitate, acesteia i se va elibera o carte de identitate, in formatul anterior introducerii cartii electronice”
In mod corespunzator, la art. 33/3 din OUG nr. 102/2005 (art. II din proiect) trebuie introdus un nou alineat, alin. 3, cu urmatorul cuprins:
“In cazul in care o persoana nu este de acord cu preluarea datelor biometrice necesare intocmirii cartii electronice de rezidenta, acesteia i se va elibera o carte de rezidenta, in formatul anterior introducerii cartii electronice”
2. Asociatia isi manifestaopozitia fata de reglementarile din proiect care prevad includerea amprentelor persoanei in datele continute de cardul electronic de identitate/rezidenta.
In conditiile in care exista posibilitatea accesarii necontrolate (de catre oricine isi procura un aparat in genul cititorului de preturi din supermarket) si a clonarii acestor carduri, preluarea amprentelor si stocarea lor pe cartea de identitate/rezidenta constituie masuriexcesive, dispuse de autoritatile nationale fara a exista expres o asemenea obligatie in legislatia europeana invocatain nota de fundamentare a proiectului de ordonanta.
In acest sens, asociatia atrage atentia cain jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) este considerata o incalcare a dreptului la viata privata, garantat in art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, crearea si detinerea de catre autoritati a unei baze de date cu amprentele unor persoane care nu au fost condamnate penal (hotararea CEDO din 4 decembrie 2008 in cazul S. and Marper c. Marea Britanie, prin care au fost solutionate plangerile cu nr. 30562/04 si 30566/04).
De aceea, avand in vedere ca solicitarea eliberarii unei carti de identitate/resedinta nu constituie prin ea insasi o infractiune, este necesar ca amprentele sa fie eliminate din datele biometrice preluate pentru eliberarea cardului electronic de identitate.
3. Asociatia considera ca un pericol pentru viata privatail reprezintasi numarul excesiv de mare al autoritatilor prevazute in proiect ca avand drept de acces si prelucrare a datelor personale, inclusiv biometrice, ale persoanelor (art.I pct. 8 din proiect).
Cu cat numarul acestor autoritati este mai mare, iar accesul se va putea face in baza unui simplu protocol, cu atat mai greu va fi de controlat si verificat accesul la date si respectarea dreptului la viata privata.
In consecinta, asociatia solicita ca numarul acestor autoritati sa fie restrans la minimul strict necesar si ca dispozitia care prevede, generic, posibilitatea ca orice persoana juridica sa acceseze aceste date sa fie inlaturata.
*
In concluzie, APADOR-CH solicita executivului sa nu intervina cu reglementari care afecteaza dreptul la viata privata si care, potrivit Constitutiei, se pot face doar prin lege. In situatia in care, totusi, aceasta ordonantava fi supusa adoptarii, asociatia solicita ca observatiile sale sa se regaseascain forma finala a actului normativ.
APADOR-CH, 20 august 2010
Sustine aceasta petitie! Semneaza aici si trimite petitia completata de tine (cu opinia, numele, orasul si varsta) la: petitii@mai.gov.ro, legislatie@mai.gov.ro
VEZI SI: Protest fată de nerespectarea dreptului la viaţă privată şi a transparenţei decizionale la adoptarea reglementărilor privind cardul naţional de sănătate
Vezi si ce se intampla in alte tari: