Ajuta-i sa ia startul!
Timisoara, 10 aprilie 2009Agentia de Monitorizare a Presei, DGASPC Timis si Salvati Copiii au sustinut vineri,
10 aprilie 2009 o conferintă de presă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele
proiectului „Ajută-i să ia startul!”
Proiectul a fost implementat în perioada mai 2008 – aprilie 2009 în judetele Timis,
Arad, Caras Severin si Hunedoara si a avut ca obiectiv cresterea accesului pe piata
muncii a tinerilor care se pregătesc să părăsească institutiile de ocrotire.
Timp de aproximativ 8 luni, implementatorul împreună cu partenerii proiectului au
derulat activităti de consiliere si orientare profesională de care au beneficiat peste 60
de tineri din institutiile de ocrotire. Un număr de 15 tineri au efectuat un stagiu de
practică la două companii din Timisoara (SC Prospero SA si SC Universul Fanteziei
SRL) timp de 6 luni.
Agentia de Monitorizare a Presei a derulat în perioada ianuarie – martie 2009 o
campanie de informare cu privire la situatia tinerilor care se pregătesc să părăsească
institutiile de ocrotire. Grupul tintă al campaniei a fost constituit din reprezentanti ai
autoritătilor locale din judetele în care s-a desfăsurat proiectul si potentiali
angajatori.
Proiectul „Ajută-i să ia startul!” a fost finantat de Uniunea Europeană si Guvernul
României prin programul PHARE 2006 Coeziune Economică si Socială – Dezvoltarea
Resurselor Umane – Măsuri de Incluziunea Socială.
Active Watch – Agentia de Monitorizare a Presei este o organizatie de drepturile
omului care militează pentru comunicare liberă în interes public.
Organizatia Salvati Copiii Timis, filială a Salvati Copiii România, actionează pentru
respectarea drepturilor copilului si pentru modificarea politicilor si a legislatiei în beneficiul copiilor prin organizarea campaniilor de sensibilizare a opiniei publice si sprijină copiii aflati în dificultate.
Pentru mai multe detalii despre proiectul “Ajută-i să ia startul”, vă rugăm contactati:
Adrian Szelmenczi, coordonator de proiect, tel: 021-313 40 47, mobil: 0727-735
905, email: adrian@mma.ro.