Du Roy si Malaurie contra Franta
Citare: Hotararea din 3 octombrie 2000, cererea nr. 34000/96 (Curtea Europeana a Drepturilor Omului)
Rezumat: Reclamantii au fost condamnati pentru publicarea unor detalii cu privire la o parte civila ce fusese alaturata unei urmariri penale, ceea ce reprezenta o infractiune in baza legii franceze.
Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Franta, Europa
Situatie de fapt: Reclamantii sunt redactorul si un ziarist al unei reviste saptamanale care publicase un articol critic la adresa lui M.G., fostul director al Sonacotra (Compania Nationala pentru Constructia Locuintelor Muncitorilor), si a relatiei acestuia cu noua administratie. Articolul observa ca aceasta companie a depus o cerere in vederea alaturarii sale ca parte civila in urmarirea penala ce se afla in curs impotriva lui M.G. pentru deturnarea activului companiei. M.G. a depus o plangere impotriva reclamantilor pentru publicarea de informatii cu privire la alaturarea unei parti civile la urmarirea penala, ceea ce constituia o infractiune in baza legii franceze. Reclamantii au fost gasiti vinovati si au fost obligati sa plateasca o amenda. Ca urmare a unei actiuni civile separate introduse de M.G., acestia au fost condamnati sa plateasca despagubiri si sa publice hotararea. In apel, suma despagubirilor a fost micsorata la un franc francez. In timp ce recursul lor era pe rol la Curtea de Casatie, condamnarea lor penala a fost inlaturata ca urmare a unei legi de amnistie. Curtea de Casatie le-a respins recursul la condamnarea civila. Reclamantii s-au plans la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de faptul ca condamnarea lor civila constituise o ingerinta in dreptul lor la libertatea de exprimare.
DECIZIE
Condamnarea a reprezentat o ingerinta in dreptul reclamantilor la libertatea de exprimare, aceasta era in conformitate cu legea si urmarea un scop legitim. Problema era sa se stabileasca daca aceasta ingerinta era „necesara intr-o societate democatica”.
Ca regula, ziaristii care informeaza publicul asupra procedurilor penale in curs nu trebuie sa depasasca limitele stabilite in interesul unei bune administrari a justitiei. Mai mult, acestia trebuie sa respecte dreptul paratului de a fi prezumat nevinovat. Cu toate acestea, dreptul francez a stabilit o interdictie absoluta si generala asupra publicarii oricarei forme de informatii cu privire la alaturarea partilor civile la urmarirea penala. Instantele nationale considerau justificata o asemenea interdictie absoluta, aceasta aparand reputatia altora si garantand autoritatea sistemului judiciar. Totusi, interdictia se aplica doar urmaririlor penale care erau instituite in urma unei plangeri insotite de o cerere din partea reclamantului de constituire in parte civila la aceste urmariri. Aceasta interdictie nu privea si urmaririle penale initiate de procuror sau ca urmare a unei plangeri obisnuite. Nu exista nicio baza obiectiva pentru acest tratament diferit aplicat dreptului la informatie.
Articolul contestat facea referire la personalitati politice franceze si la pretinsele lor actiuni frauduloase pe cand se aflau la conducerea unei companii publice care administra centre rezidentiale destinate imigrantilor. Aceasta era o chestiune de interes public. Mai mult, existau alte moduri de a apara drepturile celor acuzati, iar in cazul de fata recursul la urmarirea penala nu ar fi trebuit sa fie necesar. Din aceste motive, condamnarea ziaristilor a constituit o ingerinta disproportionata in dreptul lor la libertatea de exprimare.
Ca regula, ziaristii care informeaza publicul asupra procedurilor penale in curs nu trebuie sa depasasca limitele stabilite in interesul unei bune administrari a justitiei. Mai mult, acestia trebuie sa respecte dreptul paratului de a fi prezumat nevinovat. Cu toate acestea, dreptul francez a stabilit o interdictie absoluta si generala asupra publicarii oricarei forme de informatii cu privire la alaturarea partilor civile la urmarirea penala. Instantele nationale considerau justificata o asemenea interdictie absoluta, aceasta aparand reputatia altora si garantand autoritatea sistemului judiciar. Totusi, interdictia se aplica doar urmaririlor penale care erau instituite in urma unei plangeri insotite de o cerere din partea reclamantului de constituire in parte civila la aceste urmariri. Aceasta interdictie nu privea si urmaririle penale initiate de procuror sau ca urmare a unei plangeri obisnuite. Nu exista nicio baza obiectiva pentru acest tratament diferit aplicat dreptului la informatie.
Articolul contestat facea referire la personalitati politice franceze si la pretinsele lor actiuni frauduloase pe cand se aflau la conducerea unei companii publice care administra centre rezidentiale destinate imigrantilor. Aceasta era o chestiune de interes public. Mai mult, existau alte moduri de a apara drepturile celor acuzati, iar in cazul de fata recursul la urmarirea penala nu ar fi trebuit sa fie necesar. Din aceste motive, condamnarea ziaristilor a constituit o ingerinta disproportionata in dreptul lor la libertatea de exprimare.
Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate