Peev contra Bulgaria
Citare: Hotararea din 26 iulie 2007, cererea nr. 64209/01 (Curtea Europeana a Drepturilor Omului)
Rezumat: Cazul priveste concedierea unui functionar ce a fost precedata de perchezitia biroului acestuia, decisa, se pare, ca masura de represalii fata de publicarea in presa a unei scrisori in care il critica pe procurorul general.
Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Bulgaria, Europa
Situatie de fapt: Reclamantul era angajat in calitate de expert la parchetul de pe langa Curtea Suprema de Casatie (PCSC). Dupa sinuciderea unuia dintre colegii sai - un procuror care se plansese ca fusese hartuit si supus unor presiuni abuzive din partea procurorului general si a apropiatilor acestuia - reclamantul avea intentia sa demisioneze si a redactat in acest scop doua ciorne de scrisori pe care le-a pastrat in biroul lui. Totusi, in cele din urma s-a hotarat sa nu o mai faca si a trimis la doua ziare si la Consiliul Superior al Magistraturii o scrisoare in care formula grave acuzatii impotriva procurorului general si invita autoritatile competente sa faca de urgenta o ancheta cu privire la actele pe care le denunta. Unul din ziarele in cauza a publicat scrisoarea reclamantului. In seara dinaintea zilei in care scrisoarea a fost publicata, un procuror de la PCSC a pus sechestru pe biroul reclamantului si i-a comunicat politistului de serviciu ca reclamantul fusese concediat si ca trebuia sa i se interzica intrarea in cladire. Ulterior, reclamantul a aflat ca ciorna scrisorii sale de demisie fusese adusa la cunostinta procurorului care ii si acceptase demisia. Cateva zile mai tarziu, reclamantului i s-a permis sa isi recupereze din fostul sau birou lucrurile personale. Acesta a constatat ca biroul fusese perchezitionat si ca anumite lucruri disparusera, in special ciorna scrisorii sale de demisie. Autoritatile au respins cererea sa de a deschide o ancheta penala, dar reclamantul a initiat o actiune civila pentru concediere abuziva, in urma careia instanta pe care o sesizase a hotarat reintegrarea lui in postul anterior detinut si i-a acordat despagubiri. Intrucat departamentul pentru care lucrase fusese desfiintat intre timp, reclamantul nu a mai fost reintegrat in postul pe care il ocupase, dar a fost angajat intr-o institutie asemanatoare.
DECIZIE
Cu privire la admisibilitate, in ce priveste problema de a sti daca reclamantul mai poate sa se prevaleze de calitatea sa de victima in intelesul articolului 34, desi concedierea sa a fost anulata si a castigat despagubiri precum si un nou post, Curtea subliniaza ca incetarea contractului de munca nu reprezinta decat unul din aspectele ingerintei in libertatea de exprimare a reclamantului. In plus, procesul initiat in fata instantelor interne avea ca obiect valorificarea drepturilor sale ce decurgeau din legislatia muncii si nu privea protejarea libertatii de exprimare ca atare.
Prin urmare, chiar daca deciziile pronuntate in favoarea sa au reparat partial prejudiciul pe care il suferise, acestea nu au luat in considerare nici expres, nici in substanta pretentiile sale intemeiate pe articolul 10 din Conventie. De asemenea, desi nu incape indoiala ca prejudiciul suferit de reclamant a fost atenuat, la aproximativ trei ani dupa incetarea contractului sau de munca, prin reintegrarea lui intr-un post asemanator, totusi, nimic nu dovedeste ca autorul masurii ar fi inteles sa recunoasca astfel caracterul fondat al pretentiilor intemeiate pe articolul 10 sau sa ii ofere reclamantului o reparatie cu privire la acest aspect. In concluzie, reclamantul isi pastreaza calitatea de victima.
Cu privire la fondul cauzei, desfasurarea faptelor este semnificativa sub acest aspect, intrucat biroul reclamantului a fost pus sub sechestru la putin timp dupa trimiterea scrisorii in care apareau acuzatiile aduse procurorului general, iar reclamantul a fost concediat pe baza elementelor descoperite cu ocazia perchezitiei. Diversele masuri luate impotriva acestuia par deci sa decurga din publicarea scrisorii in cauza si reprezinta, prin urmare, o ingerinta in libertatea sa de exprimare. Deoarece Curtea constatase deja ilegalitatea perchezitiei in cauza si instantele interne decisesera ca reclamantul fusese concediat intr-un mod abuziv, rezulta ca ingerinta reclamata nu era „prevazuta de lege”, deci ca articolul 10 a fost incalcat.
Prin urmare, chiar daca deciziile pronuntate in favoarea sa au reparat partial prejudiciul pe care il suferise, acestea nu au luat in considerare nici expres, nici in substanta pretentiile sale intemeiate pe articolul 10 din Conventie. De asemenea, desi nu incape indoiala ca prejudiciul suferit de reclamant a fost atenuat, la aproximativ trei ani dupa incetarea contractului sau de munca, prin reintegrarea lui intr-un post asemanator, totusi, nimic nu dovedeste ca autorul masurii ar fi inteles sa recunoasca astfel caracterul fondat al pretentiilor intemeiate pe articolul 10 sau sa ii ofere reclamantului o reparatie cu privire la acest aspect. In concluzie, reclamantul isi pastreaza calitatea de victima.
Cu privire la fondul cauzei, desfasurarea faptelor este semnificativa sub acest aspect, intrucat biroul reclamantului a fost pus sub sechestru la putin timp dupa trimiterea scrisorii in care apareau acuzatiile aduse procurorului general, iar reclamantul a fost concediat pe baza elementelor descoperite cu ocazia perchezitiei. Diversele masuri luate impotriva acestuia par deci sa decurga din publicarea scrisorii in cauza si reprezinta, prin urmare, o ingerinta in libertatea sa de exprimare. Deoarece Curtea constatase deja ilegalitatea perchezitiei in cauza si instantele interne decisesera ca reclamantul fusese concediat intr-un mod abuziv, rezulta ca ingerinta reclamata nu era „prevazuta de lege”, deci ca articolul 10 a fost incalcat.
Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate