Guja contra Moldova
Citare: Hotararea din 12 februarie 2008, cererea nr. 14277/04 (Curtea Europeana a Drepturilor Omului)
Rezumat: Cazul se refera la concedierea unui functionar de la parchetul general pentru ca a transmis presei date care indicau amestecul Guvernului in administrarea justitiei penale.
Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Republica Moldova, Europa
Situatie de fapt: In ianuarie 2003 presedintele Moldovei a facut o declaratie in care sublinia necesitatea luptei impotriva coruptiei si cerea oamenilor legii sa nu tina seama de nicio incercare de presiune abuziva din partea reprezentantilor autoritatilor publice. Declaratia sa a fost difuzata in media. Cateva zile mai tarziu, reclamantul, care conducea biroul de presa al parchetului general, a trimis unui jurnal national doua scrisori pe care le primise procurorul general. Aceste documente nu contineau nicio mentiune legata de confidentialitatea lor. Primul era o nota a vice-presedintelui Parlamentului catre procurorul general, insotita de scrisoarea a patru politisti care, fiind acuzati de a fi retinut ilegal si de a fi aplicat rele tratamente unor detinuti, cerusera sa beneficieze de imunitate impotriva urmaririi penale. Nota era critica la adresa parchetului si lauda politistii, precizand ca acestia faceau parte dintr-una dintre cele "mai bune echipe" ale ministerului. Vice-presedintele incheia cerand procurorului "sa intervina personal in aceasta cauza si sa o rezolve cu stricta respectare a legii". Cea de-a doua scrisoare adresata de catre un ministru adjunct procurorului general adjunct dezvaluia ca unul dintre politisti fusese deja condamnat pentru acte de violenta asupra detinutilor, dar fusese ulterior amnistiat. Dupa ce a primit scrisorile, jurnalul a publicat un articol care descria campania impotriva coruptiei lansata de Presedinte si mentiona ca abuzul de putere era o problema larg raspandita in Moldova. Ziarul cita, cu titlu de exemplu, posibilele tentative ale vice-presedintelui Parlamentului de a proteja cei patru politisti si reproducea cele doua scrisori. Reclamantul a recunoscut ulterior ca a trimis ziarului cele doua scrisori, dar a declarat ca a actionat ca urmare a declaratiilor Presedintelui cu privire la lupta impotriva coruptiei, pentru a imbunatati imaginea parchetului, adaugand ca scrisorile nu erau confidentiale. Totusi, acesta a fost revocat din functie, pe motivul ca nu i-a consultat pe colegii sai si ca ar fi divulgat documente secrete. Acesta a introdus fara succes o actiune civila pentru reintegrarea in functie.
DECIZIE
Pana la aceasta cauza, Curtea nu a mai avut nicio alta cauza privind un functionar care sa divulge informatii interne. In ceea ce ii priveste pe functionarii publici, fie ei angajati pe baza de contract sau prin numire, Curtea observa ca acestia pot ajunge, in exercitarea functiei lor, sa aiba cunostinta despre informatii interne, eventual secrete, pe care cetatenii au un mare interes sa fie dezvaluite sau publicate. In aceste conditii, denuntarea unor conduite sau acte ilicite constatate la locul de munca, trebuie protejata in anumite circumstante. O asemenea protectie poate sa se impuna atunci cand functionarul in cauza este singurul care stie sau cand face parte dintr-un grup mic ai carui membri sunt singurii care stiu ceea ce se petrece la locul sau de munca si este deci cel mai in masura sa actioneze. In asemenea situatie, persoana in cauza trebuie sa dezvaluie cele cunoscute mai intai catre superiorul sau ierarhic sau unei alte autoritati sau instante competente. Divulgarea catre public nu trebuie avuta in vedere decat in ultima instanta, in caz de imposibilitate evidenta de a actiona in alt mod.
Pentru a aprecia proportionalitatea ingerintei in libertatea de exprimare a unui functionar, in asemenea situatie, trebuie sa se tina cont de diversi factori. In primul rand, trebuie sa se examineze daca persoana interesata dispunea si de alte mijloace efective de a indrepta situatia pe care o considera criticabila. Curtea a observat ca nici legislatia moldoveneasca, nici regulamentul interior al parchetului general nu continea dispozitii privind posibilitatea de divulgare de catre salariati a unor neregularitati. Rezulta deci ca reclamantul nu putea sa-si impartaseasca preocuparile decat superiorilor sai si ca nu era prevazuta nicio procedura pentru asemenea situatie. Procurorul general nu aratase ca avea vreo intentie sa reactioneze la scrisoarea vice-presedintelui Paramentului, lasand mai degraba impresia ca ar fi cedat presiunilor politice. In aceste imprejurari, divulgarea in afara parchetului, chiar si catre un jurnal, putea sa se justifice.
In al doilea rand, trebuie avut in vedere interesului public al informatiei dezvaluite. Asupra acestui aspect Curtea nu poate admite ca nota adresata de catre vice-presedintele Parlamentului procurorului general avea drept unic obiect transmiterea scrisorii politistilor catre organele competente si nu exclude ca aceasta nota urmarea sa exercite presiune asupra parchetului general, in ciuda mentiunii potrivit careia cauza trebuie examinata „cu stricta respectare a legii”. Curtea, constata, de asemenea, ca presedintele moldovean era angajat intr-o campanie impotriva practicii amestecului politicului in administrarea justitiei penale si ca acest subiect a alimentat pe larg presa moldoveneasca. Scrisorile dezvaluite de reclamant aveau legatura cu probleme importante intr-o societate democratica – asa cum sunt separatia puterilor in stat, abuzul in serviciu din partea personalitatilor politice de rang inalt si atitudinea guvernului in fata brutalitatii politiei – asupra carora opinia publica are un interes legitim sa fie informata. Exista, deci, un interes public pentru dezvaluire.
Al treilea aspect, si anume autenticitatea informatiilor dezvaluite, nu a fost subiect de controversa intre parti. Cu privire la prejudiciul cauzat autoritatii publice vizate, Curtea considera ca, in ciuda efectelor negative asupra increderii publicului in independenta parchetului general, interesul general ca informatiile care demonstrau starea de presiune si actiunile ilicite din cadrul acestei institutii sa fie dezvaluite este atat de important ca depaseste interesul mentinerii increderii publicului in independenta sa.
In ce priveste buna-credinta a reclamantului, Curtea nu vede niciun motiv sa considere ca reclamantul ar fi fost motivat de dorinta de a dobandi un avantaj personal prin actul sau, ca ar fi alimentat o disputa personala sau ca ar fi avut o oarecare intentie ascunsa.
In sfarsit, evaluarea proportionalitatii se face prin analiza sanctiunii impuse reclamantului. Curtea observa ca reclamantului i s-a impus sanctiunea cea mai grea (revocarea din functie). Nu numai ca aceasta sanctiune a avut consecinte deosebit de negative asupra carierei acestuia, dar ea risca totodata sa aiba un efect descurajant asupra altor functionari si salariati, tinand cont de ecoul pe care l-a avut in presa cazul reclamantului. Impunerea unei sanctiuni atat de severe risca sa descurajeze semnalarea actiunilor ilegale si este greu de justificat. Dupa ce a cantarit diferitele interese in cauza, Curtea a concluzionat ca atingerea adusa dreptului la libertatea de exprimare nu era „necesara intr-o societate democratica”.
Pentru a aprecia proportionalitatea ingerintei in libertatea de exprimare a unui functionar, in asemenea situatie, trebuie sa se tina cont de diversi factori. In primul rand, trebuie sa se examineze daca persoana interesata dispunea si de alte mijloace efective de a indrepta situatia pe care o considera criticabila. Curtea a observat ca nici legislatia moldoveneasca, nici regulamentul interior al parchetului general nu continea dispozitii privind posibilitatea de divulgare de catre salariati a unor neregularitati. Rezulta deci ca reclamantul nu putea sa-si impartaseasca preocuparile decat superiorilor sai si ca nu era prevazuta nicio procedura pentru asemenea situatie. Procurorul general nu aratase ca avea vreo intentie sa reactioneze la scrisoarea vice-presedintelui Paramentului, lasand mai degraba impresia ca ar fi cedat presiunilor politice. In aceste imprejurari, divulgarea in afara parchetului, chiar si catre un jurnal, putea sa se justifice.
In al doilea rand, trebuie avut in vedere interesului public al informatiei dezvaluite. Asupra acestui aspect Curtea nu poate admite ca nota adresata de catre vice-presedintele Parlamentului procurorului general avea drept unic obiect transmiterea scrisorii politistilor catre organele competente si nu exclude ca aceasta nota urmarea sa exercite presiune asupra parchetului general, in ciuda mentiunii potrivit careia cauza trebuie examinata „cu stricta respectare a legii”. Curtea, constata, de asemenea, ca presedintele moldovean era angajat intr-o campanie impotriva practicii amestecului politicului in administrarea justitiei penale si ca acest subiect a alimentat pe larg presa moldoveneasca. Scrisorile dezvaluite de reclamant aveau legatura cu probleme importante intr-o societate democratica – asa cum sunt separatia puterilor in stat, abuzul in serviciu din partea personalitatilor politice de rang inalt si atitudinea guvernului in fata brutalitatii politiei – asupra carora opinia publica are un interes legitim sa fie informata. Exista, deci, un interes public pentru dezvaluire.
Al treilea aspect, si anume autenticitatea informatiilor dezvaluite, nu a fost subiect de controversa intre parti. Cu privire la prejudiciul cauzat autoritatii publice vizate, Curtea considera ca, in ciuda efectelor negative asupra increderii publicului in independenta parchetului general, interesul general ca informatiile care demonstrau starea de presiune si actiunile ilicite din cadrul acestei institutii sa fie dezvaluite este atat de important ca depaseste interesul mentinerii increderii publicului in independenta sa.
In ce priveste buna-credinta a reclamantului, Curtea nu vede niciun motiv sa considere ca reclamantul ar fi fost motivat de dorinta de a dobandi un avantaj personal prin actul sau, ca ar fi alimentat o disputa personala sau ca ar fi avut o oarecare intentie ascunsa.
In sfarsit, evaluarea proportionalitatii se face prin analiza sanctiunii impuse reclamantului. Curtea observa ca reclamantului i s-a impus sanctiunea cea mai grea (revocarea din functie). Nu numai ca aceasta sanctiune a avut consecinte deosebit de negative asupra carierei acestuia, dar ea risca totodata sa aiba un efect descurajant asupra altor functionari si salariati, tinand cont de ecoul pe care l-a avut in presa cazul reclamantului. Impunerea unei sanctiuni atat de severe risca sa descurajeze semnalarea actiunilor ilegale si este greu de justificat. Dupa ce a cantarit diferitele interese in cauza, Curtea a concluzionat ca atingerea adusa dreptului la libertatea de exprimare nu era „necesara intr-o societate democratica”.
Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate