Ozgur Gundem contra Turcia
Citare: Hotararea din 16 martie 2000, cererea nr. 23144/93 (Curtea Europeana a Drepturilor Omului)
Rezumat: Ziarul reclamantilor fusese tinta unei serii de atacuri. Acestia au sustinut ca atacurile fusesera lansate de catre institutii ale statului si ca guvernul nu a realizat o ancheta corecta asupra respectivelor atacuri.
Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Turcia, Europa
Situatie de fapt: Reclamantii erau redactorul sef, asistentul sau si doi proprietari ai ziarului Ozgur Gundem care a aparut in perioada cuprinsa intre 30 mai 1992 si aprilie 1994. Acesta a fost inchis dupa ce a fost tinta unor atacuri si a sicanelor pe care reclamantii le considerau a fi responsabilitatea directa sau indirecta a autoritatilor turce. In plus, fusesera initiate demersuri judiciare impotriva ziarului si a personalului acestuia. Mai multe persoane care aveau legatura cu ziarul fusesera ucise, distribuitorii de ziare fusesera atacati, atacuri incendiare fusesera indreptate impotriva chioscurilor de presa, bombe explodasera in cladirea de birouri a ziarului si a unei agentii de stiri. Reclamantii au adresat numeroase sesizari autoritatilor cu privire la aceste atacuri. Intr-o singura ocazie politia a reactionat si i-a escortat pe angajatii companiei de distributie a ziarului. In plus, anumite masuri de securitate au fost luate cu privire la livrarea ziarelor la punctele de distributie. In decembrie 1993, politia a efectuat o perchezitie la sediul reclamantilor si i-a retinut pe toti cei aflati in cladire, si anume 107 persoane, inclusiv doi dintre reclamanti, confiscand toate documentele si arhivele. Primii trei reclamanti au fost acuzati ca au acordat ajutor unei organizatii teroriste, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), si ca au facut propaganda in favoarea acesteia. Numeroase acte de acuzare au fost indreptate impotriva ziarului, care sustineau ca fusesera comise mai multe infractiuni si care s-au soldat cu un mare numar de condamnari. Printre infractiunile de care erau acuzati se aflau si publicarea unor materiale care constituiau propaganda separatista precum si dezvaluirea numelor oficialilor implicati in lupta antiterorista. Pe durata a 68 de zile, 41 de editii ale ziarului au fost confiscate. Din 580 de editii ale ziarului, s-au initiat proceduri penale in legatura cu 486.
DECIZIE
Probele arata ca au avut loc numeroase incidente violente care au implicat ziarul, jurnalistii, distribuitorii si alte persoane asociate cu acesta. Ingrijorarea ziarului a fost adusa in atentia autoritatilor insa nu au fost luate masuri pentru a ancheta acesta situatie si nu a fost luata nicio masura de protectie decat in doua dintre aceste incidente.
Obligatii pozitive
Subliniind importanta cruciala a libertatii de exprimare, Curtea a observat ca:
Obligatii pozitive
Subliniind importanta cruciala a libertatii de exprimare, Curtea a observat ca:
- Adevarata exercitare a acestei libertati in mod efectiv nu depinde doar de obligatia statului de a nu interveni, dar necesita masuri pozitive de protectie chiar si in sfera relatiilor dintre indivizi. Pentru a stabili in ce masura exista o obligatie pozitiva, trebuie avut in vedere echilibrul just care trebuie pastrat intre interesul general al comunitatii si interesul individului. (...) Aria acestei obligatii variaza in functie de diversitatea situatiilor care pot aparea in statele parti, de dificultatile pe care le are politia in societatile moderne si de alegerile care trebuie facute in termeni de prioritati si de resurse. Aceasta obligatie nu poate fi interpretata ca impunand o sarcina imposibila sau disproportionata autoritatilor. (par. 43)
Siguranta nationala si interzicerea/suspendarea/confiscarea
In cazul de fata, autoritatile cunosteau faptul ca ziarul fusese tinta unei serii de atacuri violente. Aproape toate petitiile si cererile de protectie formulate de catre publicatie sau de personalul sau ramasesera fara raspuns. Avand in vedere gravitatea atacurilor si caracterul lor recurent, Guvernul nu poate sa invoce anchetele initiate de catre procurori cu privire la incidentele specifice. Afirmatiile guvernului potrivit carora ziarul si personalul acestuia sustineau PKK, chiar si daca ar fi adevarate, nu pot justifica omisiunea de a lua masuri pentru anchetarea efectiva si pentru a acorda protectie, la nevoie, impotriva actelor nelegale realizate cu violenta. Nu a fost respectata obligatia pozitiva de a proteja Ozgur Gundem in exercitarea dreptului sau la libertatea de exprimare.
Operatiunea desfasurata de politie la sediul Ozgur Gundem, care a condus la incetarea activitatii sale timp de doua zile a reprezentat o ingerinta grava in libertatea de exprimare a reclamantilor. Aceasta era prevazuta de lege, in scopul de a preveni faptele penale si tulburarea linistii publice. Totusi, o masura de o asemenea amploare nu era proportionala cu scopul urmarit. Nu a fost oferita nicio justificare pentru confiscarea arhivelor ziarului si a documentelor. De asemenea, nu a fost data nicio explicatie cu privire la retinerea in masa a persoanelor prezente la sediul ziarului, inclusiv a bucatarului, a persoanei care facea menajul si a tehnicianului de climatizare. Nu a fost aratat ca acest lucru era necesar pentru atingerea vreunui scop legitim.
Facand o sinteza a inculparilor si condamnarilor, Curtea a conchis ca a avut loc o ingerinta in dreptul la libertatea de exprimare. Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele unei societati democratice. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acopera si informatiile sau ideile care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza. Orice exceptie de la libertatea de exprimare trebuie sa fie interpretata in mod strict, iar nevoia oricarei restrictii trebuie stabilita in mod convingator. „Necesar” in acceptiunea articolului 10, par. 2 implica existenta unei nevoi sociale imperioase. Curtea trebuie sa hotarasca in ce masura o ingerinta era proportionala cu scopul legitim urmarit si in ce masura motivele avansate de Guvern sunt pertinente si suficiente. Autoritatile nationale trebuie sa demonstreze ca aplica un standard conform articolului 10 si ca se intemeiaza pe o evaluare acceptabila a faptelor pertinente. Ingerinta incriminata trebuie privita in contextul rolului esential pe care presa il asigura in buna functionare a democratiei. Presa trebuie sa difuzeze informatii si idei asupra chestiunilor politice, inclusiv asupra acelora care produc divergente, iar publicul are dreptul sa le primeasca.
Cinci actiuni penale au fost examinate de Curte cu privire la urmatoarele infractiuni imputate: (i) ultraj la adresa statului si a autoritatilor militare; (ii) provocarea urii si ostilitatii rasiale si regionale; (iii) informarea in legatura cu comunicatele PKK; (iv) identificarea oficialilor care participau la lupta antiterorista; (v) afirmatii care constituiau propaganda separatista.
Cu privire la primele trei categorii, nu au fost oferite motive pertinente si suficiente pentru a justifica ingerinta si, prin urmare, nu exista o nevoie social imperioasa pentru majoritatea condamnarilor penale. Cu privire la cea de-a treia actiune penala, trei dintre cele opt articole incriminate s-au dovedit a face apologia razboiului si incitau la intensificarea luptei armate. Cu privire la aceste trei inculpari, masurile au fost considerate in mod rezonabil proportionale cu scopul urmarit. Restul articolelor nu incitau la violenta; prin urmare, masurile luate nu erau proportionale.
Cu privire la cea de-a patra categorie, Curtea a observat ca problema veridicitatii afirma??iilor nu a fost niciodata luata in consideratie. In situatia in care ar fi fost adevarate, problemele avute in vedere erau de interes public. De asemenea, nu a fost avut in vedere faptul ca numele oficialilor si rolul lor in combaterea terorismului erau deja publice. In consecinta, interesul protejarii identitatii a fost substantial diminuat si riscul prejudiciului potential era minim. Motivele ingerintelor nu erau suficiente.
A cincea categorie de inculpari, se referea la publicarea de reportaje cu privire la aspecte economice sau sociale, de comentarii despre evolutii istorice, a unei declaratii ce condamna tortura si relatari privind presupuse distrugeri de sate. Curtea a observat natura provocatoare a unora dintre articolele care se refereau la Kurdistan si in care se sustinea ca acesta era sau ca ar trebui sa fie un teritoriu separat. Cu toate acestea, publicul are dreptul de a fi informat cu privire la diferitele puncte de vedere asupra situatiei din sud-estul Turciei, indiferent cat de suparatoare ar putea fi pentru autoritati. Contextul gravei instabilitati din regiune nu justifica concluzia ca exprimarea in sensul sprijinirii unei identitati kurde distincte ar inrautati in mod inevitabil situatia. Niciunul dintre acele articole nu putea fi interpretat ca fiind susceptibil sa incite la violenta, in ciuda folosirii unor cuvinte tari si peiorative. Avand in vedere si cat de severa era pedeapsa, ingerinta era disproportionata cu privire la scopul urmarit.
Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate