Ibrahim Aksoy contra Turciei
Citare: 10 octombrie 2000, cererile nr. 28635/95, 30171/96 si 34535/97 (Curtea Europeana a Drepturilor Omului)
Rezumat: Reclamantul, scriitor si fost membru al Parlamentului, a fost condamnat pentru ca a discutat unele aspecte legate de Kurdistan si pentru ca a propus mai multe solutii pentru respectiva problema.
Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Turcia, Europa
Situatie de fapt: Reclamantul este un scriitor si fost membru al parlamentului din partea "HEP" (Partidul Muncii Poporului) ce a fost condamnat de trei ori pentru infractiunea de propaganda separatista. Prima condamnare a avut drept origine un discurs tinut in timpul congresului regional al HEP in care a sustinut ca Guvernul a negat in mod constant existenta poporului kurd. In opinia sa, problema kurda exista, si gasirea unei solutii pentru aceasta ar contribui la restaurarea democratiei. A doua condamnare a fost cauzata de un articol intitulat "Somalia - Bosnia - Kurdistan" in care analiza interventia ONU in Somalia si Bosnia-Hertegovina si sustinea ca situatia in Kurdistan era comparabila cu cea din Somalia si Bosnia-Hertegovina. Pe baza datelor furnizate de catre Camera de Comert din Istanbul si de catre Institutul de Statistica, reclamantul argumenta ca o interventie similara ar putea fi necesara si in Kurdistan deoarece acesta se confrunta cu foametea, razboiul si o rata inalta a mortalitatii infantile ce putea fi atribuita malnutritiei si lipsei de medicamente. Ultima condamnare privea o brosura ce sintetiza programul model din 1994 al noului partid politic condus de domnul Aksoy. Acesta solicita sprijinul publicului pentru a identifica problemele economice, sociale, politice si culturale din Turcia, incluzand o "solutie pasnica si echitabila a problemei kurde". Brosura continea si propunerea ca grupurile etnice sa obtina dreptul de a se autoguverna in scopul construirii unui regim pluralist si participativ si al restaurarii democratiei.
DECIZIE
Condamnarile au constituit o ingerinta in exercitarea libertatii de exprimare ce era prevazuta de lege si urmarea un scop legitim. Mai ramane de stabilit daca aceasta era „necesara intr-o societate democratica”. In acest scop, fiecare dintre cele trei condamnari a fost examinata separat.
Prima condamnare a rezultat dintr-un discurs tinut in mai 1991 in calitate de secretar general al HEP si de membru al Parlamentului. Acesta nu constituia o incitare la violenta sau la rezistenta armata si nu avea caracter rasist. Curtea a considerat ca era evident ca discursul se inscria intr-o dezbatere politica. Reclamantul era un membru al opozitiei parlamentare, al carui drept la libertatea de exprimare este deosebit de important intr-o democratie. In calitate de parlamentar apartinand unui partid ce reprezenta kurzii, el a subliniat ingrijorarile electoratului sau si le-a aparat interesele, inclusiv printr-un apel la recunoasterea lor ca popor. Prin urmare, condamnarea sa era disproportionata si nu constituia o masura necesara intr-o societate democratica.
A doua condamnare a fost determinata de un articol publicat intr-o revista saptamanala, in care reclamantul discuta o serie de cifre obtinute de la Camera de Comert din Istanbul si de la Institutul de Statistica si sustinea necesitatea unei interventii umanitare in Kurdistan. Reclamantul publicase articolul in calitate de scriitor. Chiar daca presa nu trebuie sa puna vreodata in pericol securitatea nationala prin publicarea unor materiale cu caracter inflamator, ea joaca totusi un rol crucial in informarea societatii asupra chestiunilor de interes public. Reclamantul nu a incitat in nici un moment la violenta; mai degraba, folosindu-se de experienta sa politica, a alertat opinia publica asupra unor fapte si statistici importante ce erau deja disponibile publicului. Prin urmare, condamnarea sa era disproportionata si nu constituia o masura necesara intr-o societate democratica.
Ultima condamnare a fost urmarea publicarii programului politic al partidului reclamantului. Curtea a subliniat ca democratia ofera posibilitatea solutionarii problemelor nationale prin dialog, fara a se recurge la violenta. Intr-o democratie, este vital ca diferitele puncte de vedere sa fie lasate sa se exprime. Reclamantul urmarea in mod clar atingerea scopurilor sale politice prin gasirea unor solutii pasnice si democratice; el nu a incitat vreodata la violenta, insurectie sau rezistenta armata. Prin urmare, condamnarea sa era disproportionata si nu constituia o masura necesara intr-o societate democratica.
Prima condamnare a rezultat dintr-un discurs tinut in mai 1991 in calitate de secretar general al HEP si de membru al Parlamentului. Acesta nu constituia o incitare la violenta sau la rezistenta armata si nu avea caracter rasist. Curtea a considerat ca era evident ca discursul se inscria intr-o dezbatere politica. Reclamantul era un membru al opozitiei parlamentare, al carui drept la libertatea de exprimare este deosebit de important intr-o democratie. In calitate de parlamentar apartinand unui partid ce reprezenta kurzii, el a subliniat ingrijorarile electoratului sau si le-a aparat interesele, inclusiv printr-un apel la recunoasterea lor ca popor. Prin urmare, condamnarea sa era disproportionata si nu constituia o masura necesara intr-o societate democratica.
A doua condamnare a fost determinata de un articol publicat intr-o revista saptamanala, in care reclamantul discuta o serie de cifre obtinute de la Camera de Comert din Istanbul si de la Institutul de Statistica si sustinea necesitatea unei interventii umanitare in Kurdistan. Reclamantul publicase articolul in calitate de scriitor. Chiar daca presa nu trebuie sa puna vreodata in pericol securitatea nationala prin publicarea unor materiale cu caracter inflamator, ea joaca totusi un rol crucial in informarea societatii asupra chestiunilor de interes public. Reclamantul nu a incitat in nici un moment la violenta; mai degraba, folosindu-se de experienta sa politica, a alertat opinia publica asupra unor fapte si statistici importante ce erau deja disponibile publicului. Prin urmare, condamnarea sa era disproportionata si nu constituia o masura necesara intr-o societate democratica.
Ultima condamnare a fost urmarea publicarii programului politic al partidului reclamantului. Curtea a subliniat ca democratia ofera posibilitatea solutionarii problemelor nationale prin dialog, fara a se recurge la violenta. Intr-o democratie, este vital ca diferitele puncte de vedere sa fie lasate sa se exprime. Reclamantul urmarea in mod clar atingerea scopurilor sale politice prin gasirea unor solutii pasnice si democratice; el nu a incitat vreodata la violenta, insurectie sau rezistenta armata. Prin urmare, condamnarea sa era disproportionata si nu constituia o masura necesara intr-o societate democratica.
Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate