Arslan contra Turciei
Citare: 8 iulie 1999, cererea nr. 23462/94 (Curtea Europeana a Drepturilor Omului)
Rezumat: Reclamantul, autor al unei carti, a fost condamnat pentru infractiunea de propaganda impotriva indivizibilitatii statului.
Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Turcia, Europa
Situatie de fapt: Reclamantul este autorul cartii intitulate "Istoria in doliu, 33 de gloante". Aceasta a fost publicata in 1989, a doua editie aparand in 1991. Era insotita de o prefata apartinand unui cunoscut politician pro-kurd care a fost ucis in 1992. Cartea relata evenimente care au avut loc intr-o zona din sud-estul Turciei in timpul carora au murit o serie de kurzi. Reclamantul a fost condamnat pentru infractiunea de propaganda de natura sa submineze indivizibilitatea natiunii. A fost condamnat la un an si opt luni de inchisoare si la amenda.
DECIZIE
Securitatea nationala
Condamnarea reclamantului ca urmare a celei de-a doua editii a cartii sale reprezinta o ingerinta in libertatea sa de exprimare; aceasta era prevazuta de lege si urmarea un scop legitim, si anume protejarea securitatii nationale, a integritatii teritoriale si prevenirea dezordinii si a infractiunilor.
Importanta libertatii de exprimare
Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esentiale ale unei societati democratice. Sub rezerva articolului 10§2, ea acopera si informatii sau idei care ofenseaza, socheaza sau nelinistesc. Toate exceptiile de la libertatea de exprimare trebuie sa fie strict interpretate, iar necesitatea unor restrictii trebuie sa fie convingator stabilita. Adjectivul „necesar” in acceptiunea articolului 10§2 implica existenta unei nevoi sociale imperioase. Curtea trebuie sa stabileasca in ce masura ingerinta era proportionala cu scopul legitim urmarit si daca motivele prezentate de guvern sunt relevante si suficiente. Autoritatile nationale trebuie sa dovedeasca faptul ca au aplicat standarde conforme cu articolul 10 si ca s-au fundamentat decizia pe o evaluare rezonabila a faptelor relevante.
Cartea nu prezenta in mod neutru faptele istorice; reclamantul urmarea sa critice actiunile autoritatilor turce in sud-estul Turciei si sa incurajeze populatia sa li se opuna. Este foarte limitata posibilitatea de a restrange, in baza articolului 10§2, discursul politic sau dezbaterea pe teme de interes public. Limitele criticii acceptabile sunt mai largi atunci cand aceasta vizeaza guvernul decat in cazul in care ea vizeaza o persoana privata sau chiar un politician. Actiunile sau omisiunile guvernului trebuie sa poata fi atent controlate de catre opinia publica. Pozitia dominanta pe care o ocupa guvernul il obliga sa dea dovada de retinere in a recurge la mijloace penale, mai ales atunci cand exista si alte mijloace pentru a raspunde unor atacuri si critici nejustificate din partea adversarilor sai. Cu toate acestea, ramane la latitudinea autoritatilor statului sa adopte masurile, chiar si de natura penala, ce urmaresc sa raspunda in mod corespunzator unor asemenea remarci. Atunci cand asemenea remarci constituie o incitare la violenta impotriva unui individ sau a unui reprezentant al Statului, sau la adresa unui sector al populatiei, autoritatile nationale se bucura de o marja de apreciere mai larga pentru a stabili necesitatea unei ingerinte aduse libertatii de exprimare.
Necesitate
Curtea a luat in considerare contextul cauzei, si anume probleme legate de prevenirea terorismului si faptul ca publicarea cartii a avut loc la scurt timp dupa razboiul din Golf, o perioada in care un numar mare de kurzi irakieni erau masati la frontiera cu Turcia. Totusi, reclamantul era o persoana privata care si-a facut cunoscute opiniile prin intermediul unei opere literare mai degraba decat prin presa. Acest lucru a limitat in mod semnificativ potentialul impact al acestora asupra sigurantei nationale, ordinii publice si integritatii teritoriale. Natura si severitatea pedepselor impuse sunt factori de luat in considerare pentru a se stabili daca ingerinta a fost proportionala. Curtea a remarcat severitatea pedepsei aplicate reclamantului si faptul ca acuzarea a continuat sa faca eforturi pentru a-i obtine condamnarea. Reclamantul fusese condamnat pentru o infractiune distincta la data cand cartea fusese publicata pentru prima data; condamnarea fusese declarata nula si lipsita de efecte; o noua procedura fusese instituita indata dupa publicarea celei de-a doua editii.
Condamnarea reclamantului ca urmare a celei de-a doua editii a cartii sale reprezinta o ingerinta in libertatea sa de exprimare; aceasta era prevazuta de lege si urmarea un scop legitim, si anume protejarea securitatii nationale, a integritatii teritoriale si prevenirea dezordinii si a infractiunilor.
Importanta libertatii de exprimare
Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esentiale ale unei societati democratice. Sub rezerva articolului 10§2, ea acopera si informatii sau idei care ofenseaza, socheaza sau nelinistesc. Toate exceptiile de la libertatea de exprimare trebuie sa fie strict interpretate, iar necesitatea unor restrictii trebuie sa fie convingator stabilita. Adjectivul „necesar” in acceptiunea articolului 10§2 implica existenta unei nevoi sociale imperioase. Curtea trebuie sa stabileasca in ce masura ingerinta era proportionala cu scopul legitim urmarit si daca motivele prezentate de guvern sunt relevante si suficiente. Autoritatile nationale trebuie sa dovedeasca faptul ca au aplicat standarde conforme cu articolul 10 si ca s-au fundamentat decizia pe o evaluare rezonabila a faptelor relevante.
Cartea nu prezenta in mod neutru faptele istorice; reclamantul urmarea sa critice actiunile autoritatilor turce in sud-estul Turciei si sa incurajeze populatia sa li se opuna. Este foarte limitata posibilitatea de a restrange, in baza articolului 10§2, discursul politic sau dezbaterea pe teme de interes public. Limitele criticii acceptabile sunt mai largi atunci cand aceasta vizeaza guvernul decat in cazul in care ea vizeaza o persoana privata sau chiar un politician. Actiunile sau omisiunile guvernului trebuie sa poata fi atent controlate de catre opinia publica. Pozitia dominanta pe care o ocupa guvernul il obliga sa dea dovada de retinere in a recurge la mijloace penale, mai ales atunci cand exista si alte mijloace pentru a raspunde unor atacuri si critici nejustificate din partea adversarilor sai. Cu toate acestea, ramane la latitudinea autoritatilor statului sa adopte masurile, chiar si de natura penala, ce urmaresc sa raspunda in mod corespunzator unor asemenea remarci. Atunci cand asemenea remarci constituie o incitare la violenta impotriva unui individ sau a unui reprezentant al Statului, sau la adresa unui sector al populatiei, autoritatile nationale se bucura de o marja de apreciere mai larga pentru a stabili necesitatea unei ingerinte aduse libertatii de exprimare.
Necesitate
Curtea a luat in considerare contextul cauzei, si anume probleme legate de prevenirea terorismului si faptul ca publicarea cartii a avut loc la scurt timp dupa razboiul din Golf, o perioada in care un numar mare de kurzi irakieni erau masati la frontiera cu Turcia. Totusi, reclamantul era o persoana privata care si-a facut cunoscute opiniile prin intermediul unei opere literare mai degraba decat prin presa. Acest lucru a limitat in mod semnificativ potentialul impact al acestora asupra sigurantei nationale, ordinii publice si integritatii teritoriale. Natura si severitatea pedepselor impuse sunt factori de luat in considerare pentru a se stabili daca ingerinta a fost proportionala. Curtea a remarcat severitatea pedepsei aplicate reclamantului si faptul ca acuzarea a continuat sa faca eforturi pentru a-i obtine condamnarea. Reclamantul fusese condamnat pentru o infractiune distincta la data cand cartea fusese publicata pentru prima data; condamnarea fusese declarata nula si lipsita de efecte; o noua procedura fusese instituita indata dupa publicarea celei de-a doua editii.
Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate