Citron v. Zundel
Citare: Hotararea din 18 ianuarie 2002, TD 1/02 (Tribunalul Canadian al Drepturilor Omului)
Rezumat: Paratul a publicat pe pagina sa de Internet materiale care promovau discursul care incita la ura.
Jurisdictie: Tribunalul Canadian al Drepturilor Omului, Canada, Americi
Situatie de fapt: Impotriva paratului s-a formulat o plangere ce avea ca obiect faptul ca acesta posta mesaje pe Internet care erau de natura sa expuna o persoana sau mai multe la ura sau dispret, deoarece respectivele persoane erau identificabile prin referiri discriminatorii interzise de lege. In special, plangerea se referea la faptul ca Ernst Zundel a publicat o pagina de Internet pe care, in mod repetat, au fost postate pamflete si publicatii de natura sa expuna persoane de religie si etnie iudaica la ura si dispret. Au fost date ca exemplu publicatiile "Au murit intr-adevar 6 milioane?", "66 de intrebari si raspunsuri despre Holocaust" si "Telenovela evreiasca". S-a sustinut ca prin publicarea materialelor pe site, paratul a cauzat o repetata raspandire a unor mesaje care promoveaza ura, prin intermediul Internetului.
DECIZIE
Tribunalul a apreciat ca indisputabil faptul ca paratul controla pagina de Internet in discutie si ca pe aceasta se gaseau numeroase materiale „care pot sa expuna persoane la ura sau dispret” (in continuare „discursul care incita la ura”). Tribunalul a specificat ca materialele sunt calificabile ca „generatoare de sentimente neobisnuit de puternice si profunde de detestare, defaimare si injosire”.
Tribunalul a considerat ca exista o tema recurenta a punerii la indoiala a „adevarului” privind dimensiunile persecutarii evreilor de catre Germania nazista in timpul celui de-al doilea razboi mondial, a contestarii numarului celor care au murit, a motivelor si modului in care au murit si a seriozitatii depozitiilor martorilor, supravietuitorilor, ale celor implicati care au recunoscut faptele si ale celor care au pierit. O alta tema a privit afirmatia conform careia adevarul trebuie dezvaluit, insa cei care beneficiaza de opinia generala privind Holocaustul impiedica acest lucru. Astfel, existau referiri repetate la beneficiile pe care poporul evreu si Israelul l-au realizat din promovarea continua a „povestii Holocaustului”. Evreii erau catalogati drept mincinosi, escroci, gangsteri si speculanti, detinand o foarte mare putere si control, toate folosite pentru avantajul propriu in dezavantajul celorlalti. Ei erau descrisi drept criminali si paraziti, actionand la nivel global pentru a-si creste puterea si averea. In materialul de pe site, poporul evreu era incorect atacat din cauza religiei si culturii sale. In consecinta, tribunalul a decis ca materialele in discutie erau de natura sa expuna o persoana sau un grup de persoane la ura sau dispret numai din cauza faptului ca erau identificati prin aflierea si descendenta lor religioasa, precum si din cauza unui motiv de discriminare interzis de lege.
Tribunalul a continuat prin a aprecia daca interzicerea unui asemenea discurs care incita la ura este compatibila cu dreptul la libertatea de exprimare. In primul rand a afirmat ca „protectia constitutionala a libertatii de exprimare este un element fundamental al unei societati democratice. Intr-o democratie, discursul politic nu poate fi supus unui control decat in circumstantele in care nu urmareste valorile democratice esentiale”.
Nu a fost contestat faptul ca interzicerea discursului care incita la ura reprezinta o interferenta cu dreptul la libertatea de exprimare. O asemenea interferenta este justificata numai daca este necesara intr-o societate libera si democratica. Tribunalul nu a fost de acord cu afirmatia paratului potrivit careia cazurile anterioar judecate de Curte au avut in vedere numai comunicarea discursului care incita la ura prin mesaje telefonice, iar Internet-ul reprezinta o situatie diferita:
Tribunalul a considerat ca exista o tema recurenta a punerii la indoiala a „adevarului” privind dimensiunile persecutarii evreilor de catre Germania nazista in timpul celui de-al doilea razboi mondial, a contestarii numarului celor care au murit, a motivelor si modului in care au murit si a seriozitatii depozitiilor martorilor, supravietuitorilor, ale celor implicati care au recunoscut faptele si ale celor care au pierit. O alta tema a privit afirmatia conform careia adevarul trebuie dezvaluit, insa cei care beneficiaza de opinia generala privind Holocaustul impiedica acest lucru. Astfel, existau referiri repetate la beneficiile pe care poporul evreu si Israelul l-au realizat din promovarea continua a „povestii Holocaustului”. Evreii erau catalogati drept mincinosi, escroci, gangsteri si speculanti, detinand o foarte mare putere si control, toate folosite pentru avantajul propriu in dezavantajul celorlalti. Ei erau descrisi drept criminali si paraziti, actionand la nivel global pentru a-si creste puterea si averea. In materialul de pe site, poporul evreu era incorect atacat din cauza religiei si culturii sale. In consecinta, tribunalul a decis ca materialele in discutie erau de natura sa expuna o persoana sau un grup de persoane la ura sau dispret numai din cauza faptului ca erau identificati prin aflierea si descendenta lor religioasa, precum si din cauza unui motiv de discriminare interzis de lege.
Tribunalul a continuat prin a aprecia daca interzicerea unui asemenea discurs care incita la ura este compatibila cu dreptul la libertatea de exprimare. In primul rand a afirmat ca „protectia constitutionala a libertatii de exprimare este un element fundamental al unei societati democratice. Intr-o democratie, discursul politic nu poate fi supus unui control decat in circumstantele in care nu urmareste valorile democratice esentiale”.
Nu a fost contestat faptul ca interzicerea discursului care incita la ura reprezinta o interferenta cu dreptul la libertatea de exprimare. O asemenea interferenta este justificata numai daca este necesara intr-o societate libera si democratica. Tribunalul nu a fost de acord cu afirmatia paratului potrivit careia cazurile anterioar judecate de Curte au avut in vedere numai comunicarea discursului care incita la ura prin mesaje telefonice, iar Internet-ul reprezinta o situatie diferita:
- Schimbarile de tehnologie care modifica si extind modalitatile de comunicare telefonica nu pot diminua importanta scopului (...) de a preveni raspandirea mesajelor de ura si dispret impotriva unor grupuri identificabile, care submineaza demnitatea si pretuirea de sine a acelor persoane. Internet-ul, ca tehnologie, e capabil sa furnizeze si sa transmita (...) un discurs care incita la ura.
- Ca societate, dezacordul nostru in privinta mesajelor care promoveaza ura nu depinde in mod restrans numai de faptul ca acestea sunt inregistrate sau nu pe un robot telefonic (...) Daca telefonul este in mod ideal potrivit pentru transmiterea efectiva a unor convingeri ce aduc prejudicii ca parte a unei campanii care sa schimbe convingerile si atitudinile publice, cu atat mai potrivit este Internetul pentru a transmite eficient astfel de convingeri daunatoare. Nu gasim niciun motiv pentru a face o distinctie bazata pe situatia de fapt a acestui caz care ne-ar permite, intr-o societate libera si democratica, sa renuntam la angajamentul de a proteja grupurile minoritare impotriva intolerantei si suferintei psihice cauzate de discursul care incita la ura.
In ceea ce priveste „efectul inhibitor” asupra libertatii de exprimare pe care paratul l-a invocat drept rezultat al interdictiei, tribunalul a considerat ca martorii au depus marturie in sensul ca sunt supusi condamnarii publice a opiniilor lor. Tribunalul a luat nota ca aceasta nu reprezinta un „efect inhibitor”, deoarece nu exista printre martori teama ca ar putea fi expusi la plangeri privind drepturile omului. Martorii, care isi mentin convingerile, si-au pastrat libertatea de a exprima aceste convingeri si au continuat sa o faca. In consecinta, interdictia nu este incompatibila cu dreptul la libertatea de exprimare.
In continuare, tribunalul a luat in discutie compensatia ce ar trebui aplicata, avand in vedere mai ales trasaturile specifice Internetului. In special, tribunalul a mentionat capacitatea site-urilor de a fi reproduse la alte adrese de Internet. Astfel, daca un site este inchis, multe altele vor continua sa existe. Tribunalul a afirmat ca, desi este constient de limitele atributiilor compensatorii pe care le are in acest caz, totusi are responsabilitatea de a se pronunta asupra plangerii si de a emite o decizie. Ar fi nepotrivit ca tribunalul sa fie influentat in acest caz de ceea ce ar putea face altii odata ce ordinul a fost emis. In orice caz, tribunalul a considerat ca decizia sa ar servi mai multor scopuri; exista o importanta valoare simbolica a denuntarii publice a actiunilor care fac obiectul plangerii, precum si un potential beneficiu educativ si preventiv care poate fi atins printr-o discutie publica asupra principiilor enuntate in acesta decizie judecatoreasca sau in oricare alta.
Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate