Thoma contra Luxemburgului

Citare: Hotararea din 29 martie 2001, cererea nr. 38432/97 (Curtea Europeana a Drepturilor Omului)

Rezumat: Reclamantul, un jurnalist de radio, a fost tras la raspundere pentru defaimare pentru ca a repetat, in timpul unei transmisiuni, acuzatiile dintr-un articol de ziar ca functionarii forestieri erau corupti.

Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Luxemburg, Europa

Situatie de fapt: Reclamantul a ridicat chestiunea reimpaduririlor de dupa furtunile din Luxemburg din 1990. Intr-una din transmisiunile sale, a citat dintr-un articol de ziar in care se sustinea ca dintre toti cei 80 de functionari forestieri din Luxemburg, numai unul nu era corupt. In consecinta, 63 de oficiali ai Comisiei Forestiere au initiat procese de defaimare impotriva sa. Reclamantul a fost obligat sa platesca un franc fiecarui reclamant, precum si cheltuieli de judecata, pe motiv ca, deoarece nu a reusit sa se delimiteze de afirmatiile citate, le-a validat. In consecinta, a manipulat publicul sa creada, in lipsa oricarei probe sau calificari a remarcilor, ca toti oficialii Comisiei Forestiere, cu exceptia unuia, erau coruptibili. In acest fel nu si-a respectat obligatia de a informa corect publicul, devenind raspunzator pentru daune potrivit Codului Civil.

DECIZIE

Importanta libertatii de exprimare

Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele unei societati democratice si una dintre conditiile prioritare pentru progresul societatii si implinirile personale. Subiect al unor exceptii de stricta interpretare, libertatea de exprimare:

... este aplicabila nu numai „informatiilor” sau „ideilor” care sunt primite favorabil sau cu indiferenta ori considerate inofensive, ci si acelora care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza. Acestea sunt cerintele pluralismului, tolerantei si spiritului deschis fara de care nu exista „societate democratica”.

Intr-o societate democratica, presa joaca un rol esential:

Cu toate ca nu trebuie sa depaseasca anumite limite, in special in privinta respectarii reputatiei si drepturilor altora, datoria sa este sa transmita – intr-o maniera conforma cu indatoririle si responsabilitatile sale – informatii si idei pe teme de interes public (...) Nu numai ca are datoria sa transmita asemenea informatii si idei, dar publicul are dreptul sa le primeasca. In caz contrar, presa nu ar putea sa-si joace rolul vital de "caine de paza" (...) Articolul 10 protejeaza nu numai substanta ideilor sau informatiilor exprimate ci si forma in care sunt transmise.
Libertatea presei acopera si posibile exagerari si chiar provocari.

Mai mult, functionarii publici trebuie sa se astepte la un grad mai larg de critica asupra functiilor lor decat persoanele private:

Functionarii publici care actioneaza in capacitatea lor oficiala sunt, ca si politicienii, supusi unor limite mai largi ale criticii acceptabile decat persoanele private. Totusi, nu se poate spune ca functionarii publici se supun constient verificarii publice a fiecarui cuvant si fapta in aceeasi masura ca politicienii si deci ar trebui tratati in acelasi mod ca acestia in privinta criticii la adresa comportamentului lor.

Necesitate

Condamnarea reclamantului a constituit o interferenta cu dreptul sau la libertatea de exprimare, care a fost in concordanta cu legea si a urmarit scopul legitim al protejarii drepturilor altora. Ramane de stabilit daca interferenta a fost si „necesara intr-o societate democratica”. Acest test este unul strict:

„Necesitatea” oricarei restrictii a libertatii de exprimare trebuie sa fie stabilita convingator. Dupa cum se cunoaste, in primul rand este rolul autoritatilor nationale sa aprecieze daca exista o „nevoie sociala imperioasa” pentru restrictie si, in aceasta evaluare, se bucura de o anumita marja de apreciere. In cazurile privind presa, marja nationala de apreciere se subscrie interesului unei societati democratice de a asigura si mentine libertatea presei. Similar, acest interes va atarna greu in balanta pentru a determina, daca restrictia a fost proportionala cu scopul legitim urmarit, asa cum impune paragraful 2 al articolului 10.

Instanta nationala a luat in considerare numai faptul ca reclamantul a citat dintr-un pasaj scris de un coleg jurnalist si, numai pe aceasta baza, a decis ca acesta a preluat acuzatia continuta in text, atat timp cat nu s-a delimitat formal de acesta. Astfel, reclamantul a fost pedepsit pentru afirmatii sustinute de altcineva, ceea ce ridica probleme importante cu privire la libertatea de exprimare:

Pedepsirea unui jurnalist pentru ca a colaborat in transmiterea unor afirmatii apartinand altei persoane (...) ar afecta grav contributia presei la dezbaterea unor chestiuni de interes public si nu ar trebui sa fie adoptata decat daca exista motive deosebit de seriose in acest sens.

Cerinta ca jurnalistii sa se delimiteze sistematic si constant de continutul unor citate care ar putea insulta sau provoca pe altii ori ar afecta reputatia altora nu este reconciliabila cu rolul presei de a oferi informatii despre evenimetele, opiniile si ideile curente.

In orice caz, s-a demonstrat ca reclamantul a demonstrat prudenta, mentionand ca incepe sa citeze si precizand autorul si descriind intreg articolul ca fiind „formulat dur”. El a intrebat si o terta persoana, properietar de padure, daca considera ca acuzatiile sunt adevarate. Pentru aceste motive, a existat o incalcare a dreptului la libertatea de exprimare.

/ FreeEx /

Thoma contra Luxemburgului