Perna contra Italiei

Citare: Hotararea din 25 iulie 2001, cererea nr. 48898/99 (Curtea Europeana a Drepturilor Omului)

Rezumat: Reclamantul, jurnalist, a acuzat un procuror ca abuzeaza de functia sa pentru a initia anchete motivate politic.

Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Italia, Europa

Situatie de fapt: Reclamantul, jurnalist, a publicat intr-un cotidian un articol despre un procuror local. Referindu-se la ancheta initiata de procuror impotriva unui cunoscut politician pentru complicitate si ajutor acordate mafiei, reclamantul a insinuat ca ancheta era motivata politic si deci era abuziva si reprezenta o manipulare. A sustinut ca procurorul, cand a fost numit, a depus "un juramant de supunere triplu, fata de Dumnezeu, lege si [Partidul Comunist]". S-a referit la apartenenta procurorului la partid, la relatia cu activisti marcanti ai miscarii national-comuniste si la presupusa strategie a Partidului Comunist de a discredita politicienii rivali prin determinarea procurorilor de a initia anchete impotriva acestora. In continuare, a mai sustinut ca procurorul a cumparat cooperarea unui informator, oferindu-i 11 milioane de lire pe luna pentru a continua cooperarea. Procurorul a formulat plangere, iar reclamantul si cotidianul au fost acuzati de defaimarea unui functionar in exercitarea atributiilor oficiale. Au fost condamnati si amendati.

DECIZIE

La inceput, Curtea a reiterat principiile fundamentale aplicabile in cazurile similare acestuia:

(i) Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esentiale ale unei societati democratice si una dintre conditiile prioritare pentru progresul societatii si implinirile personale. Sub rezerva restrictiilor legitime din paragraful 2 al articolului 10, ea acopera nu numai „informatii” sau „idei” care sunt primite favorabil sau cu indiferenta ori considerate inofensive, ci si pe acelea care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza. Acestea sunt cerintele pluralismului, tolerantei si spiritului deschis fara de care nu exista „societate democratica”. [Dreptul la libertatea de exprimare] este supus restrictiilor, dar care trebuie interpretate strict, iar necesitatea oricarei restrictii trebuie stabilita convingator.
(ii) Adjectivul „necesar” (...) implica existenta unui „nevoi sociale imperioase”. Statele au o anumita marja de apreciere atunci cand analizeaza existenta unei asemenea necesitati, dar aceasta marja este supusa supervizarii europene, care acopera atat legislatia cat si deciziile date in aplicarea acesteia, chiar si acelea pronuntate de o instanta independenta. In consecinta, Curtea este imputernicita sa pronunte o decizie finala asupra conformitatii dintre o “restrictie” sau “sanctiune” si libertatea de exprimare.
(iii) In exercitarea jurisdictiei sale de supervizare, Curtea trebuie sa analizeze interferenta in lumina cazului apreciat in intregime, inclusiv a continutului afirmatiilor incriminate ale reclamantului si a contextului in care au fost facute. In special, trebuie sa determine daca interferenta in discutie a fost „proportionala cu scopul legitim urmarit” si daca motivele invocate de autoritatile nationale in justificarea interferentei sunt „relevante si suficiente”. (...) Pentru aceasta, Curtea trebuie sa fie convinsa ca autoritatile nationale au aplicat standarde in conformitate cu [principiile libertatii de exprimare] si, mai mult, s-au bazat pe o apreciere acceptabila a situatiei de fapt relevante.
(iv) Adevarul opiniilor, prin definitie, nu e susceptibil de probatiune. Opinia poate fi totusi excesiva in special in absenta oricarei baze factuale.
(v) Chestiunile de interes public despre care presa are dreptul sa transmita informatii si idei, intr-o maniera conforma cu indatoririle si responsabilitatile sale, includ problema functionarii puterii judecatoresti. Totusi, munca instantelor, care sunt garantul justitiei si au un rol fundamental intr-un stat guvernat de domnia legii, trebuie sa se bucure de incredere publica. In consecinta, trebuie protejate impotriva atacurilor nefondate, in special avand in vedere faptul ca judecatorii au o obligatie de confidentialitate care ii impiedica sa riposteze.

Curtea a remarcat ca instanta interna de apel a pronuntat decizii separate pe fiecare parte relevanta a articolului incriminat. Intai a decis asupra referintei la „juramantul de supunere” si apoi asupra continutului restului articolului, care privea, printre altele, presupusa strategie de a capata control asupra parchetelor si natura abuziva si de manipulare a anchetarii politicianului. In consecinta, Curtea va examina aceste doua chestiuni separat.

Cu privire la afirmatia reclamantului referitoare la „juramantul de supunere”, Curtea a remarcat ca trebuie distins intre fapte si judecati de valoare. In timp ce primele pot fi dovedite, cele din urma nu pot fi dovedite. Curtea a apreciat ca afirmatia era simbolica in continut si echivala cu exprimarea unei opinii critice despre implicarea politica a procurorului, ca membru al fostului Partid Comunist. Critica avea o baza factuala neconstestata si anume cunoscuta activitate militanta a procurorului ca membru al Partidului Comunist. Curtea a subliniat ca atunci cand era un fapt stabilit ca un procuror este activ politic, aceasta este o chestiune importanta pe care presa sa o comenteze:

Desi este adevarat ca membrii puterii judecatoresti trebuie sa fie protejati impotriva atacurilor nefondate, mai ales avand in vedere faptul ca au o obligatie de confidentialitate care ii impiedica sa riposteze (...) totusi presa este unul dintre mijloacele prin care politicienii si opinia publica pot verifica daca judecatorii isi exercita importantele responsabilitati intr-o maniera conforma cu scopul care constituie baza atributiei incredintate lor (...) Implicarea politica, indiferent de doctrina, a unui membru al puterii judecatoresti impieteaza asupra impartialitatii si independentei pe care justitia trebuie sa o demonstreze tot timpul (...) Atunci cand un membru al puterii judecatoresti este un militant politic activ, protectia neconditionata de care se bucura impotriva unor atacuri din partea presei nu poate fi justificata de nevoia de a mentine increderea publica de care puterea judecatoreasca are nevoie pentru a functiona adecvat, avand in vedere ca tocmai asemenea activism politic este de natura sa stirbeasca acesta incredere. Prin acest comportament, un membru al puterii judecatoresti se expune inevitabil la critica presei, care in mod corect apreciaza independenta si impartialitatea puterii judecatoresti ca o chestiune de interes public major.

In ceea ce priveste termenii alesi de reclamant, folosirea imaginii simbolice a „juramantului de supunere” este de un impact dur, dar Curtea nu a considerat-o ca fiind un abuz al dreptului la libertatea de exprimare:

Libertatea presei (...) acopera si posibile exagerari si chiar provocari(...) Mai mult, desi Curtea nu trebuie sa aprobe tonul polemic si chiar agresiv folosit de jurnalist, [dreptul la libertatea de exprimare] protejeaza nu numai substanta ideilor sau informatiilor exprimate ci si forma in care sunt transmise (...) Trebuie luata in considerare si natura deschisa si chiar ostentativa a militantismului politic al procurorului.

Pentru aceste motive, Curtea a decis ca partea de condamnare care se referea la folosirea simbolica de catre reclamant a frazei „juramant de supunere” a constituit o incalcare a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare.

In ceea ce priveste afirmatiile reclamantului despre presupusa strategie de a controla Parchetele si folosirea informatorului, Curtea a apreciat ca acestea au fost afirmatii factuale, susceptibile de dovedire. Reclamantul nu a mentionat nici o dovada si nu citat nici o sursa de informatii apta sa coroboreze aceste acuzatii; singura dovada pe care a administrat-o in timpul procesului s-a referit la activismul politic al procurorului. In consecinta, avand in vedere acuzatiile extrem de grave la adresa unui membru al puterii judecatoresti, partea din condamnare referitoare la aceste acuzatii nu a constituit o incalcare a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare.

/ FreeEx /

Perna contra Italiei