MARCHENKO c. Ucrainei
Citare: Ucraina
Rezumat: Condamnarea unui functionar public la o pedeapsa cu inchisoarea pentru ca si-a acuzat superiorul ierarhic de insusire ilegala de fonduri, cerand totodata deschiderea unei investigatii oficiale.
Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Ucraina, Europa
Situatie de fapt: Reclamantul este profesor si seful sindicatului scolii in care profesa. Ca urmare a unor zvonuri privind utilizarea fondurilor scolii de catre director in alte scopuri decat cele pentru care au fost alocate, reclamantul a introdus in anul 1997 mai multe solicitari unui serviciu de audit public responsabil cu analizarea utilizarii fondurilor de catre autoritatile publice. El a afirmat ca directorul si-a insusit fonduri umanitare destinate scolii, a folosit masina scolii si a luat caramizi dintr-un perete al acesteia. Serviciul de audit public nu a gasit nicio dovada care sa sugereze insusirea fondurilor scolii de catre director.
Ulterior, reclamantul a introdus doua plangeri penale impotriva directorului, ambele fiind respinse pentru lipsa probelor. Reprezentanti ai sindicatului reclamantului au pichetat administratia locala, afisand pancarte cu slogane ce-l acuzau pe director de comportament neprofesionist si abuz in serviciu. Directorul a introdus o plangere penala impotriva reclamantului care a fost condamnat pentru defaimare printr.o hotarare din anul 2001. Instantele nationale l-au condamnat la o pedeapsa cu inchisoarea de un an cu suspendarea executarii pedepsei si l-au obligat sa-i plateasca despagubiri directorului.
DECIZIE
Semnalarea unui comportament ilegal in sectorul public de catre un functionar trebuie sa fie protejata de articolul 10. Cu toate acestea, in ciuda obligatiei ce-i revenea in calitate de reprezentant al unui sindicat din domeniul public, reclamantul avea obligatia de a respecta reputatia celorlalti inclusiv dreptul acestora de a fi prezumati nevinovati si datora loialitate si discretie fata de angajatorul sau. In virtutea acestei obligatii, orice dezvaluire trebuie sa fie facuta in primul rand superiorului sau autoritatii competente si doar in ultima instanta, publicului.
In ceea ce priveste condamnarea reclamantului pentru scrisorile trimise serviciului de audit public si procurorului, acesta nu poate fi acuzat de rea-credinta, deoarece a actionat in numele sindicatului, prezentand mai multe dovezi in sprijinul afirmatiilor sale. Ingerinta in dreptul la libertatea sa de exprimare nu era, in consecinta necesara intr-o societate democratica.
In ceea ce priveste condamnarea sa ca urmare a participarii la actiunea de pichetare a sediului autoritatilor locale, acuzatiile impotriva directorului, formulate in termeni destul de puternici prin afisarea de slogane, pot fi privite ca fiind imputatii factuale care, in lipsa unor dovezi suficiente a corectitudinii lor pot fi considerate defaimatoare si care aduc atingere dreptului directorului de a fi prezumat nevinovat. Mai mult, nici reclamantul, nici sustinatorii sai nu au incercat vreodata sa foloseasca acele cai procedurale care erau disponibile in dreptul intern pentru a combate ineficacitatea investigatiei si refuzul de a-l cerceta penal pe director. Autoritatile nationale au actionat astfel in limitele marjei de apreciere de care beneficiaza, considerand necesar sa-l condamne pe reclamant pentru defaimare. Cu toate acestea, o pedeapsa cu inchisoarea de un an nu poate fi considerata ca fiind justificata in cazuri de defaimare privind o dezbate asupra unei chestiuni de interes public. Faptul ca executarea pedepsei a fost suspendata nu schimba cu nimic concluzia, atata vreme cat aceasta condamnare nu a fost stearsa. Prin urmare, autoritatile nationale au aplicat o pedeapsa care a depasit ceea ce era necesar intr-o societate democratica. Articolul 10 a fost incalcat.
In ceea ce priveste condamnarea reclamantului pentru scrisorile trimise serviciului de audit public si procurorului, acesta nu poate fi acuzat de rea-credinta, deoarece a actionat in numele sindicatului, prezentand mai multe dovezi in sprijinul afirmatiilor sale. Ingerinta in dreptul la libertatea sa de exprimare nu era, in consecinta necesara intr-o societate democratica.
In ceea ce priveste condamnarea sa ca urmare a participarii la actiunea de pichetare a sediului autoritatilor locale, acuzatiile impotriva directorului, formulate in termeni destul de puternici prin afisarea de slogane, pot fi privite ca fiind imputatii factuale care, in lipsa unor dovezi suficiente a corectitudinii lor pot fi considerate defaimatoare si care aduc atingere dreptului directorului de a fi prezumat nevinovat. Mai mult, nici reclamantul, nici sustinatorii sai nu au incercat vreodata sa foloseasca acele cai procedurale care erau disponibile in dreptul intern pentru a combate ineficacitatea investigatiei si refuzul de a-l cerceta penal pe director. Autoritatile nationale au actionat astfel in limitele marjei de apreciere de care beneficiaza, considerand necesar sa-l condamne pe reclamant pentru defaimare. Cu toate acestea, o pedeapsa cu inchisoarea de un an nu poate fi considerata ca fiind justificata in cazuri de defaimare privind o dezbate asupra unei chestiuni de interes public. Faptul ca executarea pedepsei a fost suspendata nu schimba cu nimic concluzia, atata vreme cat aceasta condamnare nu a fost stearsa. Prin urmare, autoritatile nationale au aplicat o pedeapsa care a depasit ceea ce era necesar intr-o societate democratica. Articolul 10 a fost incalcat.
Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate