BRUNET-LECOMTE si altii c. Frantei
Citare: Franta
Rezumat: Condamnarea pentru calomnie ca urmare a unor remarci virulente si afirmatii serioase cu privire la savarsirea unor infractiuni care nu au fost dovedite in fata unei instante penale.
Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, , Europa
Situatie de fapt: Primul reclamant era directorul unui ziar, iar cel de-al treilea era societatea care edita ziarul. Jurnalul a publicat un interviu cu cel de-al doilea reclamant, fostul director al unei banci, in care acesta afirma ca banca unde lucrase era implicata in spalare de bani la nivel inalt, bani murdari rezultati din evaziune fiscala si alte alte activitati infractionale. Articolul se intitula ?? Bani murdari, un bancher lionez acuza Banca cantonala din Geneva. Autoritatile bancare au preferat sa inchida ochii asupra sistemului mafiot ??.
Banca a introdus o plangere pentru calomnie impotriva unei persoane private, prin care afirma ca interviul din ziar si comentariul introductiv erau calomniatoare si ii incalcau prezumtia de nevinovatie. Reclamantii au aratat ca publicarea interviului servea unui interes public. Tribunalul a retinut ca afirmatiile celui de-al doilea reclamant erau calomniatoare si a aratat natura lor virulenta si implicatiile serioase asupra intregii banci sau doar a unei parti a conducerii bancii, notand in plus contextul in care a fost dat interviul, si anume disputa dintre el si banca in urma concedierii acestuia. Tribunalul a aratat apoi ca primul reclamant nu a verificat acuzatiile celui de-al doilea reclamant. In ceea ce priveste despagubirile civile, reclamantii au fost obligati la plata a unui euro. Apelul primilor doi reclamanti a fost respins. Curtea de Apel a considerat ca reclamantii au actionat cu rea-credinta, aratand o lipsa de moderatie si prudenta. Recursurile au fost de asemena respinse de catre Curtea de Casatie.
DECIZIE
Hotararile pronuntate impotriva reclamantilor au constituit o ingerinta in dreptul lor la respectarea libertatii de exprimare. Aceasta ingerinta era prevazuta de lege si urmarea scopul legitim al protejarii reputatiei si drepturilor altora, in speta cele ale bancii. Primul reclamant a fost considerat vinovat de publicarea unui interviu care, in viziunea instantelor nationale continea acuzatii calomniatoare la adresa bancii, precum si comentarii lipsite de moderatie. Cel de-al doilea reclamant a fost considerat vinovat ca ar fi facut afirmatiile defaimatoare. Cel de-al treilea reclamant, societatea care edita ziarul, a fost considerata vinovata pe latura civila.
Curtea arata ca afirmatiile celui de-al doilea reclamant erau credibile in fata cititorilor avand in vedere ca era fost director al bancii. Cu toate acestea, afirmatiile priveau acte susceptibile de a fi pedepsite din punct de vedere penal, desi un astfel de comportament nu fusese stabilit de catre instantele penale. Acestea au fost foarte virulente, neambigue si nu lasau loc la controverse, in sensul ca dupa plecarea celui de-al doilea reclamant din banca aceasta ar fi spalat bani pe scara larga. In ceea ce il priveste pe primul reclamant, instantele nationale au considerat ca in calitatea lui de ziarist profesionist acesta a publicat un interviu continand comentarii foarte virulente si acuzatii serioase fara a le califica sau a reaminti cititorului ca nicio condamnare penala nu fusese pronuntata impotriva bancii sau a directorilor ei. In schimb, in partea introductiva a incercat sa atribuie credibilitate afirmatiilor celui de-al doilea reclamant. Primul reclamant nu a publicat doar afirmatii facute de o terta persoana, ci a adaugat comentarii virulente care au depasit in mod neindoielnic un anumit grad de exagerare sau provocare. Mai mult, directorii bancii nu au fost contactati inainte de publicarea interviului. Conform intantelor nationale, faptul ca primul reclamant nu si-a dat silinta sa caute o a doua opinie constituie dovada relei sale credinte. Avand in vedere etica profesiei lor, jurnalistii trebuie sa actioneze cu buna-credinta. In acest caz, in acord cu instantele nationale, Curtea a considerat ca lipsa moderatiei si grijii in afirmatiile publicate de primul reclamant face imposibila considerarea comportamentului lor ca fiind facut cu buna-credinta. Actiunea civila s-a solutionat in sensul obligarii celor trei reclamanti la plata unor despagubiri in valoare de 1 euro. Avand in vedere continutul afirmatiilor publicate fara rezerva si considerate ca fiind calomniatoare, impactul public potential si valoarea despagubirilor, Curtea a considerat ca ingerinta autoritatilor franceze a fost proportionala cu scopul urmarit si necesara intr-o societate democratica. In consecinta articolul 10 nu a fost incalcat.
Curtea arata ca afirmatiile celui de-al doilea reclamant erau credibile in fata cititorilor avand in vedere ca era fost director al bancii. Cu toate acestea, afirmatiile priveau acte susceptibile de a fi pedepsite din punct de vedere penal, desi un astfel de comportament nu fusese stabilit de catre instantele penale. Acestea au fost foarte virulente, neambigue si nu lasau loc la controverse, in sensul ca dupa plecarea celui de-al doilea reclamant din banca aceasta ar fi spalat bani pe scara larga. In ceea ce il priveste pe primul reclamant, instantele nationale au considerat ca in calitatea lui de ziarist profesionist acesta a publicat un interviu continand comentarii foarte virulente si acuzatii serioase fara a le califica sau a reaminti cititorului ca nicio condamnare penala nu fusese pronuntata impotriva bancii sau a directorilor ei. In schimb, in partea introductiva a incercat sa atribuie credibilitate afirmatiilor celui de-al doilea reclamant. Primul reclamant nu a publicat doar afirmatii facute de o terta persoana, ci a adaugat comentarii virulente care au depasit in mod neindoielnic un anumit grad de exagerare sau provocare. Mai mult, directorii bancii nu au fost contactati inainte de publicarea interviului. Conform intantelor nationale, faptul ca primul reclamant nu si-a dat silinta sa caute o a doua opinie constituie dovada relei sale credinte. Avand in vedere etica profesiei lor, jurnalistii trebuie sa actioneze cu buna-credinta. In acest caz, in acord cu instantele nationale, Curtea a considerat ca lipsa moderatiei si grijii in afirmatiile publicate de primul reclamant face imposibila considerarea comportamentului lor ca fiind facut cu buna-credinta. Actiunea civila s-a solutionat in sensul obligarii celor trei reclamanti la plata unor despagubiri in valoare de 1 euro. Avand in vedere continutul afirmatiilor publicate fara rezerva si considerate ca fiind calomniatoare, impactul public potential si valoarea despagubirilor, Curtea a considerat ca ingerinta autoritatilor franceze a fost proportionala cu scopul urmarit si necesara intr-o societate democratica. In consecinta articolul 10 nu a fost incalcat.
Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate