FRANKOWICZ c Poloniei
Citare: Polonia
Rezumat: Sanctionarea disciplinara a unui medic pentru criticarea unui coleg de breasla.
Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Polonia, Europa
Situatie de fapt: Reclamantul, medic specialist, a fost gasit vinovat de incalcarea regulilor de etica de un tribunal regional medical pentru ca a emis o opinie negativa cu privire la activitatea profesionala a unui alt coleg de breasla. Aceasta opinie a fost exprimata in mod direct pacientului intr-un raport privind tratamentul de care a beneficiat, cu incalcarea solidaritatii profesionale prevazut in articolul 52 din Codul de etica al medicilor. Tribunalul nu a examinat veridicitatea afirmatiilor deoarece a considerat ca acest fapt este irelevant avand in vedere faptul ca se cerceta daca reclamantul a incalcat sau nu Codul de etica. Reclamantul a fost sanctionat cu avertisment, acesta fiind mentinut si de Curtea Suprema Medicala.
DECIZIE
Curtea a remintit faptul ca opiniile legate de practicarea unei profesii nu sunt scoase in afara protectiei oferite de articolul 10. Condamnarea disciplinara a reclamantului si sanctionarea cu avertisment pentru ca a exprimat opinii critice cu privire la tratamentul medical primit de un pacient a constituit o ingerinta in dreptul acestuia la libertatea de exprimare. Aceasta ingerinta este prevazuta de lege si a urmarit scopul legitim al protejarii drepturilor si reputatiei altora. In ceea ce priveste necesitatea ingerintei intr-o societate democratica, Curtea a acceptat faptul ca relationarea dintre medici si pacienti, bazata pe incredere si confidentialitate, poate implica nevoia mentinerii solidaritatii intre membrii corpului medical. Cu toate acestea, Curtea recunoaste dreptul fiecarui pacient de a consulta un alt medic pentru a lua a doua opinie despre tratamentul pe care l-a primit si pentru o evaluare corecta si cinstita a masurilor luate de medicul sau. In speta, autoritatile au conchis, fara nicio incercare de verificare a veridicitatii concluziilor din opinia medicala, ca reclamantul a discreditat un alt medic si ca se facea astfel vinovat de incalcarea regulilor deontologice. O interpretare atat de stricta a legii nationale de catre tribunale de natura sa interzica orice critica a colegilor in domeniul medical, este de natura sa descurajeze practicienii din domeniul medical sa ofere pacientilor opinii obiective asupra starii de sanatate si a tratamentului primit, si in consecinta sa compromita insusi scopul profesiei, si anume acela de protejare a vietii si sanatatii pacientilor. In consecinta, ingerinta in dreptul reclamantului nu era proportionala avand in vedere scopul legitim urmarit, articolul 10 fiind astfel incalcat.
Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate