TIMES NEWSPAPERS LTD (nr. 1 si 2) c. Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord
Citare: Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord
Rezumat: Publicarea pe internet a unui articol de presa aparut si in versiunea tiparita, precum si mentinerea lui in arhivele aflate on-line poate conduce, in dreptul britanic, la condamnari succesive pentru defaimare pentru acelasi articol. Curtea a considerat ca articolele aflate in arhive trebuie sa fie mai riguroase, iar ca impunerea publicarii unui avertisment privind caracterul pretins defaimator al acestora in arhive nu constituie o ingerinta disproportionata, avand in vedere si marja de apreciere a statelor in acest domeniu.
Jurisdictie: Camera Lorzilor, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Marea Britanie, Europa
Situatie de fapt: In decembrie 1999, ziarul reclamant a publicat doua articole, pretins defaimatoare, despre o persoana fizica, G.L. Ambele articole au fost publicate si in versiunea de pe internet a ziarului. Considerandu-se calomniat, G.L. a introdus actiuni pe acest temei, impotriva ziarului, a editorului sau si a celor doi jurnalisti care au publicat articolele. In apararea lor, acestia nu au incercat sa probeze veridicitatea faptelor relatate si nici nu au constestat faptul ca ar putea avea un caracter defaimator, ci au invocat in apararea lor ?? imunitatea ?? rezultand din natura si gravitatea faptelor relatate pe care aveau datoria de a le publica, iar cititorii aveau dreptul corelativ de a cunoaste aceste informatii. In timp ce prima procedura pentru calomnie era in curs de desfasurare in fata instantelor nationale, articolele de presa au ramas accesibile pe internet, fiind integrate in arhiva ziarului. In decembrie 2000, G.L. a introdus o noua actiune pentru calomnie cu privire la continuarea publicarii articolelor in arhivele disponibile pe internet. In urma acestei actiuni, ziarul a adaugat o nota in arhiva, prin care se preciza faptul ca cele doua articole faceau obiectul unei actiuni pentru calomnie si ca nu trebuiau reproduse sau utilizate fara consultarea prealabila a departamentul juridic al jurnalului. In apararea lor in cea de-a doua procedura, acestia au argumentat prin sustinerea regulii unei singure publicari, in sensul ca doar prima publicare a articolului postat pe internet poate sa dea nastere la o actiune pentru calomnie, si nu orice descarcare subsecventa de pe internet de catre cititori. Cu toate acestea, aplicand regula stabilita in jurisprudenta nationala conform careia publicarea succesiva a unor afirmatii defaimatoare este de natura sa conduca la posibilitatea introducerii unor actiuni separate, Curtea Suprema a stabilit ca raspunderea putea fi angajata de fiecare data cand articolul era accesat (?? Regula publicarii pe internet ??). Curtea de Apel a mentinut aceasta decizie, considerand ca regula publicarii succesive nu limiteaza libertatea de exprimare prin disuadarea constituirii unei arhive ce putea fi consultata de cititori, avand in vedere ca aceasta constituire fie pe support de hartie fie pe internet, desi are o utilitate sociala, constituie un aspect nesemnificativ pentru libertatea de exprimare. Astfel, documentele arhivate si-au pierdut noutatea, iar difuzarea lor nu este atat de importanta ca si in cazul documentelor de actualitate. S-a considerat de asemenea ca atunci cand documentele arhivate sunt defaimatoare sau susceptibile de a fi, este de dorit sa se insereze o nota prin care cititorii sa fie avertizati ca materialul aflat in arhiva ar putea fi considerat ca fiind defaimator.
Ca urmare a acestei hotarari, reclamanta a incheiat o tranzactie prin care a fost de acord sa-i plateasca o suma de bani lui G.L. pentru stingerea pretentiilor lui si a cheltuielilor de judecata aferente celor doua proceduri.
DECIZIE
Reclamanta s-a plans de faptul ca regula publicarii pe internet o expune in mod continuu la introducerea unor actiuni in defaimare impotriva ei.
In speta, Curtea a analizat daca regula privind publicarea pe internet era necesara intr-o societate democratica. Curtea a acceptat faptul ca arhivele aflate pe internet sunt o sursa importanta pentru educare si cercetare istorica precum si faptul ca ele sunt direct accesibile publicului si in general gratuite. In consecinta, Curtea a considerat ca aceasta functie accesorie celei de “caine de paza” nu este lipsita de valoare, dar a notat faptul ca marja de apreciere a statului in stabilirea echilibrului intre diferitele interese concurente ar putea fi mai mare atunci cand arhivele sunt in discutie si ca datoria presei este sa se asigure ca acuratetea acestor informatii este riguroasa, avand in vedere ca ele se refera la evenimente trecute a caror publicare nu are un caracter de urgenta. In speta, lipsa unei note pana in decembrie 2000 cu privire la existenta unei proceduri pentru calomnie inca din decembrie 1999, este semnificativa. Avand in vedere ca arhivele erau prelucrate de insusi jurnalul reclamant si ca instantele interne nu dispusesera ca articolele sa fie inlaturate, cerinta ca o nota sa fie adaugata versiunii aflate pe internet nu era disproportionata. Avand in vedere aceasta concluzie, Curtea nu a considerat ca este necesar sa analizeze capatul de cerere al reclamantei prin care sustinea ca aplicarea regulii publicarii pe internet in speta ar avea un efect disuasiv largit. Astfel, prima actiune in defaimare a fost introdusa dupa 2-3 luni de la publicarea articolelor, cu respectarea regulii de prescriptie de 1 an, iar cea de-a doua actiune la 14-15 luni dupa prima publicare, prima actiune fiind inca pendenta in fata instantelor nationale. Curtea nu a vazut niciun motiv care sa conduca la concluzia ca trecerea timpului in speta a compromis posibilitatea reclamantei de a se apara. In acest sens, Curtea a considerat ca desi persoanele defaimate trebuie sa aiba posibilitatea reala de a-si apara reputatia, introducerea tardiva a unei actiuni in defaimare care nu ar fi justificata de circumstante exceptionale s-ar putea analiza intr-o ingerinta disproportionata in dreptul presei la libertatea de exprimare.
In consecinta, Curtea a considerat ca, avand in vedere faptele prezentate, restrangerea dreptului reclamantei a fost justificata si proportionala, articolul 10 nefiind incalcat.
In speta, Curtea a analizat daca regula privind publicarea pe internet era necesara intr-o societate democratica. Curtea a acceptat faptul ca arhivele aflate pe internet sunt o sursa importanta pentru educare si cercetare istorica precum si faptul ca ele sunt direct accesibile publicului si in general gratuite. In consecinta, Curtea a considerat ca aceasta functie accesorie celei de “caine de paza” nu este lipsita de valoare, dar a notat faptul ca marja de apreciere a statului in stabilirea echilibrului intre diferitele interese concurente ar putea fi mai mare atunci cand arhivele sunt in discutie si ca datoria presei este sa se asigure ca acuratetea acestor informatii este riguroasa, avand in vedere ca ele se refera la evenimente trecute a caror publicare nu are un caracter de urgenta. In speta, lipsa unei note pana in decembrie 2000 cu privire la existenta unei proceduri pentru calomnie inca din decembrie 1999, este semnificativa. Avand in vedere ca arhivele erau prelucrate de insusi jurnalul reclamant si ca instantele interne nu dispusesera ca articolele sa fie inlaturate, cerinta ca o nota sa fie adaugata versiunii aflate pe internet nu era disproportionata. Avand in vedere aceasta concluzie, Curtea nu a considerat ca este necesar sa analizeze capatul de cerere al reclamantei prin care sustinea ca aplicarea regulii publicarii pe internet in speta ar avea un efect disuasiv largit. Astfel, prima actiune in defaimare a fost introdusa dupa 2-3 luni de la publicarea articolelor, cu respectarea regulii de prescriptie de 1 an, iar cea de-a doua actiune la 14-15 luni dupa prima publicare, prima actiune fiind inca pendenta in fata instantelor nationale. Curtea nu a vazut niciun motiv care sa conduca la concluzia ca trecerea timpului in speta a compromis posibilitatea reclamantei de a se apara. In acest sens, Curtea a considerat ca desi persoanele defaimate trebuie sa aiba posibilitatea reala de a-si apara reputatia, introducerea tardiva a unei actiuni in defaimare care nu ar fi justificata de circumstante exceptionale s-ar putea analiza intr-o ingerinta disproportionata in dreptul presei la libertatea de exprimare.
In consecinta, Curtea a considerat ca, avand in vedere faptele prezentate, restrangerea dreptului reclamantei a fost justificata si proportionala, articolul 10 nefiind incalcat.
Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate