Parteneri | Finantatori | Sponsori | Parteneri media | Achizitii publice | 2%


Cauta spete

Ieremiov contra Romaniei (Nr. 1)



Citare: Hotararea din 24 noiembrie 2009, Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Rezumat: Condamnarea reclamantului la plata unei amenzi administrative pentru publicarea unui articol cu privire la hartuirea sexuala si santajul sexual exercitat de un medic asupra internilor, precum si a unei fotografii a medicului.

Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Romania, Europa

Situatie de fapt: Reclamantul era jurnalist al ziarului Ziua de Vest. Cu ocazia unei intalniri oficiale intre prefect si reprezentatii medicilor din spitalele judetene care erau in greva, C.M.O. a afirmat ca a fost concediata din Centrul de Cardiologie deoarece refuzase sa se "prostitueze" cu doctorul P. In luna iunie 2000, reclamantul a publicat un articol intitulat "Scandal in lumea medicala din Timisoara. Doctorul P. este acuzat de hartuire sexuala", relatand aceste fapte, fara a da numele medicului acuzat de C.M.O. Articolul mentiona, de asemenea, ca medicul nu putuse fi contacat pentru a obtine comentariile lui asupra faptelor reprosate. Fotografia doctorului fusese publicata alaturi de articol. In urma plangerii penale introduse de medic impotriva reclamantului, acesta a fost condamnat la plata unei amenzi penale (1) de 500.000 ROL, a unor despagubiri morale de 5.000.000 ROL si 2.000.000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecata printr-o decizie definitiva din 18 mai 2001. Tribunalul a considerat ca reclamantul, desi relatase faptele descrise de C.M.O., adaugase si propriile sale aprecieri. Prin titlul si continutul articolului se faceau afirmatii neadevarate si personale, care chiar daca ar fi fost adevarate, ar fi expus victima unei sanctiuni penale sau oprobriului public. Prin publicarea fotografiei victimei si prin prezentarea informatiei conform careia un scandal se iscase cu privire la comportamentul medicului, reclamantul actionase cu intentia de a denigra victima, articolul fiind in mod evident defaimator. Cuvintele "santaj sexual si hartuire sexuala" nu pot fi considerate ca avand o valoare stilistica sau literara atunci cand imaginea, demnitatea si onoarea unei persoane sunt in joc.


DECIZIE

Curtea a constatat ca ingerinta in dreptul la libertatea de expimare a reclamantului era prevazuta de lege, si anume articolul 206 din Codul Penal si articolele 998-999 din Codul Civil, si ca urmarea scopul legitim al protejarii reputatiei altora. In ceea ce priveste necesitatea ingerintei intr-o societate democratica, Curtea a constatat in primul rand ca era vorba despre comportamentul indecent al unui medic fata de interni din spital, fapt care constituia o dezbatere de interes public si apartinea vietii publice a medicului, date fiind si atributiile medicului. Articolul a contribuit la o dezbatere de interes public.

Fara a nega valoarea provocatoare a expresiilor folosite, Curtea a reamintit ca libertatea jurnalisitica presupune si recurgerea la anumite exagerari sau chiar provocari. De asemenea, publicarea unei fotografii a unei persoane publice, in contextul unui articol ce relata fapte apartinand vietii publice a acestuia, nu poate fi considerata ca depasind limitele impuse de Conventie si de jurisprudenta pertinenta in materie de libertate de exprimare.

De asemenea, C.M.O. recunoscuse ca facuse acuzatii cu privire la medicul respectiv, aceasta acuzatie constituind o baza factuala suficienta. In plus, nu poate fi retinuta reaua credinta a reclamantului astfel cum au facut-o instantele nationale, avand in vedere lipsa unei proceduri echitabile. In concluzie, Curtea a constatat ca instantele nationale nu au dat motive suficiente si relevante pentru a justifica ingerinta in dreptul reclamantului, chiar luand in considerare caracterul moderat al amenzii impuse. Articolul 10 a fost incalcat.


1In temeiul articolului 181 din Codul Penal, denumita amenda administrativa, dar considerata de CEDO ca fiind o sanctiune penala, in ciuda denumirii ei.



Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate