Hachette Filipacchi Associes ("Ici Paris") contra Frantei
Citare: Hotararea din 23 iulie 2009, cererea nr. 12268/03, Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Rezumat: Condamnarea unei reviste pentru publicarea unor informatii divulgate in mod voluntar si facute publice de un interpret.
Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Franta, Europa
Situatie de fapt: Reclamanta Hachette Filipacchi Associes este editoarea revistei "Ici Paris". Aceasta din urma a publicat un articol insotit de patru fotografii ale interpretului Johnny Hallyday. Una il reprezenta pe scena, iar celelalte aveau un caracter publicitar, facand publicitate unor produse pentru care autorizase folosirea numelui si a imaginii sale. Acest articol aducea in atentia publica presupusele sale datorii care il obligau sa isi vanda imaginea si numele. Ca urmare a introducerii unei actiuni civile impotriva societatii ce edita revista, cantaretul a obtinut despagubiri in valoare de 20.000 EUR.
DECIZIE
Condamnarea societatii reclamante la plata unor despagubiri constituie o ingerinta in exercitarea dreptului sau la libertatea de exprimare. Condamnarea era prevazuta de lege, avand in vedere ca existau precedente pertinenete in jurisprudenta referitoare la dreptul la imagine pe care reclamanta, in calitate de profesionist avizat, nu putea sa le ignore. Ingerinta urmarea un scop legitim, si anume protejarea drepturilor altora, in speta dreptul la respectarea vietii private a cantaretului. In ceea ce priveste caracterul proportional al masurii in raport cu scopul urmarit, articolul litigios si pozele care il insoteau, care priveau presupusele dificultati financiare ale interpretului si asupra modului in care isi exploata numele si imaginea, nu pot fi considerate ca o contributie la o dezbatere de interes general pentru colectivitate in sensul jurisprudentei Curtii. In aceste conditii, marja de apreciere a statului ar fi mai mare.
Instantele nationale au considerat ca reclamanta adusese atingere dreptului la imagine a interpretului pe motiv ca publicarea fara acordul sau a imaginilor publicitare care il reprezentau nu respecta finalitatea pentru care acesta isi daduse acordul in vederea reproducerii imaginii sale. Deturnarea sau folosirea abuziva a unei fotografii pentru care o persoana autorizase reproducerea intr-un scop precis poate fi considerata un motiv pertinent pentru restrangerea dreptului la libertatea de exprimare. Dar aceasta constatare nu este in sine suficienta pentru condamnarea reclamantei. O importanta speciala trebuie acordata naturii cliseelor publicate, care aveau un caracter exclusiv publicitar. Astfel, aceasta speta este diferita de hotararile precedente analizate de Curte, in care fotografiile litigioase erau obtinute intr-o maniera frauduloasa sau clandestina sau infatisau detalii ale vietii private ale persoanelor.
In speta, cliseele nu erau nici denaturate, nici deturnate de la finalitatea lor comerciala, deoarece ilustrau, e adevarat intr-o modalitate critica, informatia ziarului conform careia interpretul isi vindea imaginea unor produse de consum diverse si variate pentru a-si rezolva nevoile financiare. Informatiile privind modalitatea in care respectiva persoana isi administra si cheltuia in mod generos banii nu tin de cercul intim al vietii private protejata de articolul 8 al Conventiei. Aducerea, anterior, la cunostinta publica a informatiilor litigioase, chiar de catre persoana interesata, constituie un element esential al analizei ingerintei reprosate reclamantei in aspectele vietii private a interpretului. Intr-adevar, aceste informatii incetasera sa mai fie secrete si devenisera disponibile. Publicitatea lor slabise gradul de protectie la care acesta putea pretinde sa acceada in temeiul dreptului la viata privata, avand in vedere mai ales ca era vorba despre fapte notorii si de actualitate. Or, acest lucru nu a avut nicio incidenta asupra aprecierii faptelor reclamantei.
Acest criteriu este unul determinant in aprecierea echilibrului ce trebuie mentinut intre dreptul reclamantei la libertatea de exprimare si cel al interpretului la respectarea vietii lui private. In sfarsit, desi tonul general al articolului poate sa para negativ in ceea ce il priveste pe acesta, el nu contine nicio expresie ofensatoare sau vreo dorinta de a-i aduce atingere acestuia. Astfel, reclamanta, recurgand la doza de exagerare si de provocare permisa in cadrul exercitiului normal al libertatii jurnalistice intr-o societate democratica, nu depasise limitele acestora. In concluzie, chiar daca motivele invocate de instantele nationale puteau sa apara ca fiind pertinente, ele nu erau suficiente pentru a demonstra ca ingerinta in dreptul reclamantei la respectarea libertatii de exprimare era necesara intr-o societate democratica. In consecinta, analizarea naturii si a cuantumului despagubirilor nu mai este necesara.
Articolul 10 a fost incalcat.
Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate