Petrina contra Romaniei
Citare: Hotararea din 14 octombrie 2008, cererea nr. 78060/01, Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Rezumat: Afirmatii ale unei reviste cu caracter satiric in sensul ca reclamantul ar fi colaborat cu Securitatea.
Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Romania, Europa
Situatie de fapt: Asupra reclamantului, politician, fusesera facute afirmatii in cadrul unei emisiuni televizate cu privire la apartenenta sa la Securitate, in cadrul unor discutii referitoare la accesul la arhivele fostei Securitati. Ulterior, aceste afirmatii au fost de asemenea facute in doua articole ale unei reviste satirice ("Academia Catavencu").
Reclamantul a introdus doua plangeri penale impotriva jurnalistilor prin care ii acuza de insulta si calomnie. Cei doi jurnalisti au fost achitati, primul cu motivarea ca remarcile erau vagi si generale, si deci nu puteau constitui infractiune in lipsa intentiei, iar al doilea deoarece nu fusesera facute afirmatii precise si detaliate impotriva reclamantului in ziar, afirmatii care oricum avusesera intotdeauna un impact pozitiv asupra societatii, dat fiind caracterul lor de pamflet. Motivarea achitarii primului jurnalist era bazata pe o analiza a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, mentionandu-se limitele acceptabile in materie de libertate de expimare in ceea ce priveste viata politca si politicienii in general. Un certificat emis patru ani mai tarziu de catre Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a stabilit ca reclamantul nu colaborase cu acea organizatie.
DECIZIE
Curtea retine faptul ca reclamantul nu se plange de o ingerinta din partea statului, ci de absenta unei protectii suficiente a reputatiei sale. In speta, Curtea trebuie sa determine daca statul a mentinut un just echilibru intre protectia dreptului la reputatie a reclamantului, element ce face parte din dreptul la respectarea vietii private si libertatea de expirmare protejata de articolul 10.
Curtea observa ca afirmatiile jurnalistului facute cu ocazia emisiunii televizate din data de 7 octombrie 1997 contineau afirmatii directe privitoare la colaborarea reclamantului cu Securitatea. Articolul de presa publicat de acelasi jurnalist pe data de 27 octombrie 1997 reiterau aceleasi afirmatii. Astfel, C.I. nu punea sub semnul indoielii calitatea reclamantului de agent al Securitatii, atribuindu-i chiar un grad superior in ierarhia fostilor agenti ai serviciilor secrete. Articolul publicat la data de 13 ianuarie 1998 de jurnalistul M.D. privea acelasi subiect si continea afirmatii similare. Curtea a considerat, in ciuda celor trei episoade diferite, ca ele faceau parte din una si aceeasi campanie de presa indreptata impotriva reclamantului.
Dupa ce aminteste ca libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele unei societati democratice si ca ea protejeaza si informatiile sau ideile care lovesc, socheaza sau ingrijoreaza, Curtea reaminteste faptul ca ea nu trebuie sa depaseasca anumite limite, mai ales in ceea ce priveste protejarea reputatiei. In acest sens, Curtea considera ca obligatiile pozitive ce decurg din articolul 8 trebuie sa intre in joc daca afirmatiile depasesc limitele acceptabile ale articolului 10.
Curtea reaminteste ca articolul 10 aliniatul 2 nu lasa loc la derogari in materie de discurs politic precum si faptul ca limitele admisibile in ceea ce priveste un om politic, vizat in aceasta calitate, sunt mai largi decat cele ale unui simplu cetatean.
In speta, dezbaterea era foarte importanta pentru societatea romaneasca deoarece colaborarea cu Securitatea a politicienilor era o chestiune extrem de sensibila din punct de vedere moral si social in istoria Romaniei. Aceasta dezbatere era mediatizata si urmarita cu atentie de publicul larg. Colaborarea oamenilor politici cu aceasta organizatie era o chestiune sociala si morala foarte sensibila in contextul istoric specific al Romaniei. Cu toate acestea, in ciuda caracterului satiric al revistei, articolele discutate puteau sa ofenseze reclamantul, avand in vedere ca nu exista nicio dovada ca apartinuse acelei organizatii. Mesajul pe care il contineau era clar si direct, fara nicio nota ironica sau umoristica. Remarcile respective contineau acuzatii care il priveau in mod direct pe reclamant in ceea ce priveste calitatea sa personala si nu profesionala. Prin urmare, nu suntem in cazul unor ziaristi care apeleaza la o doza de exagerare sau provocare permisa de libertatea de exprimare. Realitatea nu a fost prezentata in mod corect, in lipsa oricarei baze factuale. Ziaristii au depasit limitele acceptabile prin acuzarea reclamantului, intr-un moment in care nu exista nicio prevedere legislativa care sa permita publicului sa aiba acces la dosarele Securitatii, de apartenenta la un grup care a folosit teroarea si represiunea in scopul ajutarii fostului regim de a subjuga oponentii politici. In aceste circumstante, Curtea nu a fost satisfacuta de motivele date de instantele interne pentru protejarea libertatii de exprimare, considerand ca ele nu sunt suficiente pentru a prevala asupra dreptului la respectarea reputatiei reclamantului. In consecinta, instantele nationale nu au mentinut un just echilibru intre interesele in joc.
Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate