A contra B (o companie de presa) si C1

Citare: A v. B (a company) and C, [2002] EWCA Civ 337, 11 March 2002, Curtea de Apel a a Angliei si Tarii Galilor

Rezumat: Ziarul B a declarat recurs impotriva hotararii primei instante prin care i s-a interzis publicarea unui articol despre relatiile adulterine ale unui fotbalist profesionist.

Jurisdictie: Curtea de Apel a a Angliei si Tarii Galilor, Marea Britanie, Europa

Situatie de fapt: Reclamantul, un fotbalist profesionist, a intretinut relatii adulterine cu doua femei, C. si D. Ambele si-au vandut povestea "aventurii" unui ziar. Pentru ca sotia sa sa nu afle de adulter, fotbalistul s-a adresat instantei cu o cerere de interzicere a publicarii celor doua povestiri. Prima instanta a admis cererea, motivand in esenta ca: protectia vietii private, care presupune protectia informatiilor privind relatiile sexuale din cadrul casatoriei, trebuie extinsa si la cele din afara casatoriei avand in vedere realitatea actuala in care se desfasoara relatiile sexuale. Exista o diferenta foarte mare intre a face cunoscute informatiile familiei sau prietenilor si a le oferi presei. Reclamantul (fotbalistul) are dreptul la respectarea vietii private si acestui drept nu i se poate opune un interes public de a tipari acele povestiri. Cu toate acestea, prima instanta a permis prin aceeasi hotarare ca partenera relatiei adulterine (C.) sa dezvaluie aceasta relatie atat prietenilor sai, cat si sotiei fotbalistului. Cealalta partenera (D.) nu a fost implicata in aceste proceduri. Ziarul a facut recurs, motivand ca prin interzicerea publicarii a fost incalcata libertatea de exprimare.

DECIZIE

Curtea considera ca speta implica o comparatie intre dreptul la respectarea vietii private si dreptul la libera exprimare, ambele protejate de instrumentele internationale ale apararii drepturilor omului. Intre cele doua drepturi exista o opozitie - dreptul la viata privata presupune o abordare generoasa a situatiilor in care intimitatea este protejata, pe cand dreptul la libertatea de exprimare functioneaza in sens invers. Instantele de judecata trebuie sa realizeze un echilibru intre cele doua importante drepturi.

Curtea observa ca de la introducerea in Marea Britanie a legislatiei drepturilor omului, litigiile in acest domeniu au devenit mult mai raspandite. Avand in vedere natura activitatii jurnalistice, cazurile aduse in fata justitiei trebuia judecate in foarte scurt timp. Partile implicate cautau sprijinul justitiei in stabilirea principiilor generale aplicabile in astfel de cazuri. De aceea justitia a propus urmatoarele principii:

Daca se admite o cerere de interzicere a publicarii unui articol, aceasta nu trebuie sa fie un act discretionar al judecatorului, ci trebuie sa fie rezultatul unei dezbateri de substanta.

Se va avea in vedere daca prin respingerea unei cereri de interzicere a publicarii, cerere formulata pentru a proteja viata privata, solicitantul nu este lipsit de singurul remediu eficient. Oricum, la apreciere se va tine cont de dreptul celeilalte parti la libera exprimare.

(…)

Imprejurarea ca interdictia publicarii va impiedica libertatea de expresie a celorlalti si, in special, libertatea presei este o problema de importanta speciala (..). Orice restrictie la adresa presei trebuie sa fie justificata, deoarece, in mod inevitabil, aceasta restrictie va influenta aptitudinea presei de a-si indeplini rolul pe care-l are in societate. Acest principiu se aplica independent de faptul daca o anumita publicatie raspunde sau nu unui interes public. Existenta unei prese libere este un lucru necesar prin el insusi si orice restrangere a acestei libertati trebuie justificata. In acest sens, citam din motivarea judecatorului Hoffmann LJ in cazul R impotriva Central Independent Television, [1994] 3 All ER 641 at 652, 653, [1994] Fam 192 at 203, 204:

<<(…) publicatiile pot provoca suferinte inutile, suparare si prejudicii unor persoane sau chiar unor interese publice. Dar o libertate care este limitata la ceea ce judecatorii cred ca este “responsabil” sau de interes public nu este libertate. Libertate inseamna dreptul de a publica lucruri despre care guvernul si judecatorii cred, chiar daca bine motivat, ca nu ar trebui publicate. Ea inseamna dreptul de a spune lucruri pe care ”oamenii cu gandire justa” le considera periculoase sau iresponsabile. De la aceasta libertate nu pot exista decat exceptii clar definite prin lege (…) Principiul ca presa este libera atat de controlul guvernamental, cat si de cel judecatoresc este mai important decat un caz anume.>>

Faptul ca (...) se cere Curtii sa examineze in special care este interesul public care ar justifica publicarea unui articol nu inseamna ca aceasta da dreptul Curtii sa restranga libertatea presei pe motiv ca nu exista un interes public identificabil legat de publicarea vreunui articol (..). Fara a tine cont de calitatea unui articol care urmeaza sa fie publicat, primul lucru pe care trebuie sa-l faca instanta este sa nu se impiedice publicarea lui. Orice impiedicare a publicarii trebuie sa fie justificata.

(…)

In majoritatea cazurilor, intrebarea daca exista un interes susceptibil de a fi aparat printr-o cerere de protectie a vietii personale nu trebuie sa devina subiectul unei discutii amanuntite. Un astfel de interes cu caracter personal trebuie sa existe, dar, de regula, raspunsul la aceasta problema este evident. In acele cazuri in care raspunsul nu este evident, el va fi adesea inutil. Aceasta deoarece cu cat este mai putin convingatoare cererea de protectie a vietii private, cu atat mai mult balanta va inclina in favoarea libertatii de exprimare. Avantajul de a nu trebui sa distingi intre o actiune publica si una privata la solutionarea unui caz dificil rezulta din motivarea lui Gleeson CJ in cazul Australian Broadcasting Corp impotriva Lenah Game Meats Pty Ltd., (2002) 185 ALR 1. El a explicat dificultatea de a face deosebire intre o informatie de interes public si o informatie privind viata particulara, afirmand:

(42) Nu exista o linie clara de demarcatie intre ce tine de viata particulara si ce nu. Folosirea termenului „public“ este adesea o metoda convenabila de contrast [cu “privat”], dar exista multe situatii care nu se incadreaza nici in sfera a ceea ce este strict public si in cea a ce este strict privat. O activitate nu are caracter privat doar pentru simplul motiv ca nu se desfasoara in public. Pentru ca un act sa fie privat, nu este suficient ca el sa se produca pe o proprietate privata si sa beneficieze de protectia impotriva ochiului public pe care o are proprietatea respectiva, protectie determinata de natura activitatii, a locatiei si a modului in care este administrata de proprietar. Anumite informatii cu privire la o persoana, cum ar fi informatiile privind starea sanatatii, relatiile personale sau starea financiara pot fi cu usurinta calificate ca privind viata personala; asa cum e posibil ca o persoana rezonabila, care respecta standardele actuale ale moralei si comportamentului, sa considere ca multe alte genuri de activitati ar trebui sa aiba caracter privat. Cerinta ca dezvaluirea, luarea la cunostinta a informatiei sau supravegherea comportamentului sa fie deosebit de ofensatoare pentru o persoana rezonabila cu sensibilitate medie este in multe cazuri un test practic si util pentru a stabili caracterul privat, personal.

Aceeasi este situatia si in cazurile in care interesul public este invocat impotriva unei hotarari prin care se interzice publicarea unui articol. Am stabilit deja ca si atunci cand nu exista un interes public pentru ca un articol sa fie tiparit, restrangerea libertatii de exprimare [prin interzicerea acelui articol] trebuie sa fie motivata, trebuie sa aiba o justificare. Totusi, existenta unui interes public pentru aparitia acelui articol e un argument serios pentru respingerea cererii de interzicere a publicarii. Iar in majoritatea situatiilor va fi evident daca interesul public exista sau nu. In cazurile din ”zona gri” [in care nu este evidenta natura interesului], interesul public, daca exista, nu poate juca un rol decisiv. In consecinta, in cazurile dificile “de granita” [in care natura interesului nu este evidenta] judecatorii nu trebuie sa se implice in analize amanuntite pentru a stabili daca este implicat interesul public. Cazurile “de granita” pot fi rezolvate fara a stabili daca exista un interes public pentru tiparirea articolului. In orice caz, invocarea precedentului nu este utila. Specificul fiecarui caz este atat de diferit incat o hotarare judecatoreasca dintr-un caz este putin probabil sa prezinte relevanta in alt caz, desi poate exemplifica un tip de abordare a cazului.

Cerinta existentei unei relatii confidentiale nu ar trebui sa creeze probleme in ceea ce priveste definitia legala. Dificultatea va fi in ceea ce priveste aprecierea faptelor. O obligatie de pastrare a confidentialitatii se va naste atunci cand o persoana, subiect al obligatiei, se afla in situatia in care stie sau trebuia sa stie ca persoana cealalta din relatie asteapta in mod rezonabil ca intimitatea sa-i fie protejata. Aria situatiilor in care o astfel de protectie trebuie acordata este, in consecinta, extinsa. Evident, caracterul confidential al relatiei poate fi stabilit explicit de parti. Adesea, acest caracter va trebui dedus din situatia de fapt. Existenta unei obligatii de pastrare a confidentialitatii si asigurarea respectarii ei vor fi hotarate de instante in raport de toate imprejurarile concrete ale relatiei dintre parti la momentul pretinsei periclitari sau incalcari a obligatiei de confidentialitate.

Daca se comite o intruziune intr-un domeniu pe care o persoana rezonabila il considera ca facand parte din viata personala, acea intruziune ii da dreptul la o actiune in instanta pentru respectarea vietii private, cu exceptia cazului cand intruziunea poate fi justificata. Introducerea de mijloace de ascultare in casa cuiva sau folosirea altor mijloace tehnice de supraveghere constituie exemple evidente ale unei astfel de intruziuni. Dar faptul ca informatia este obtinuta prin activitati ilegale nu inseamna ca publicarea ei ar trebui interzisa in mod obligatoriu pe motivul incalcarii intimitatii. In functie de natura activitatii ilegale, pot fi folosite alte remedii [decat interzicerea publicarii]. Pe pe de alta parte, faptul ca au fost folosite mijloace ilegale pentru obtinerea informatiilor ar putea fi un factor hotarator cand se analizeaza exercitarea dreptului.

Mai dificila este situatia in care pretinsa incalcare a vietii private se produce atunci cand un tert primeste informatia de la una dintre partile implicate in relatia confidentiala. O astfel de situatie este cea in care doua persoane intretin o relatie adulterina. Daca una dintre ele vrea sa isi exercite dreptul la libera exprimare, ea va afecta dreptul celeilalte la protectia vietii private. De exemplu, ca in prezentul caz, unul dintre cei doi implicati in relatia sexuala relateaza presei, fara acordul celuilalt, despre aceasta relatie. In astfel de situatii, conflictul dintre dreptul la viata privata si dreptul la libera exprimare este foarte mare.

In cazul in care partile nu sunt casatorite (daca sunt, rationamentul prezinta un anumit specific) faptul ca numai o parte mai doreste sa pastreze confidentialitatea nu stinge acest drept la confidentialitate, insa il compromite. Odata cu recunoasterea statutului special al unei casatorii incheiate conform legii, tribunalele, tinand cont de situatia actuala, trebuie sa recunoasca si sa dea importanta cuvenita si categoriei mai diverse de relatii care exista in prezent. In mod evident, cu cat relatia va fi mai stabila, cu atat va fi luata mai atent in considerare.

Cand persoana este o figura publica, ea are dreptul la respectarea vietii private in anumite conditii. O figura publica este indreptatita sa aiba o viata privata. Totusi, aceasta persoana trebuie sa admita ca, datorita pozitiei sale publice, va trebui sa se astepte si sa accepte ca actiunile sale sa fie urmarite cu mai mare atentie de presa. Chiar si faptele banale ce se refera la o figura publica pot sa fie de mare interes pentru cititori si pentru celelate persoane care urmaresc presa [telespectatori, ascultatori etc]. O conduita care in cazul unui individ obisnuit nu este subiectul potrivit pentru un comentariu public, poate sa fie un bun subiect in cazul unei figuri publice. Figura publica trebuie sa-si mentina o conduita la cele mai inalte standarde, iar publicul este indreptatit sa ceara aceasta. Conduita unei figuri publice joaca rolul unui exemplu, care poate fi urmat de ceilalti. Figura publica poate impune o moda, un tip de comportament. Chiar daca urmaresti sau te feresti de publicitate, poti deveni un subiect al atentiei publice. Daca ai urmarit publicitatea, atunci ai foarte putine motive sa obiectezi impotriva intruziunilor in viata privata care urmeaza publicitatii castigate.

In multe situatii de acest gen ar fi o exagerare sa se sustina ca exista un interes public pentru difuzarea informatiei. Ar fi mult mai exact sa se spuna ca publicul este interesat sa afle acea informatie, interes care este de inteles si, prin aceasta, legitim. Acest rationament ar putea fi avut in vedere de instante la solutionarea unui caz. Instantele nu trebuie sa ignore faptul ca daca ziarele nu publica informatiile de care este interesat publicul, numarul ziarelor va scadea, ceea ce nu corespunde interesului public. Lucrurile sunt valabile si pentru restul presei, alta decat cea scrisa.

De ajutor in dificila sarcina de a realiza un echilibru intre cele doua drepturi [la viata privata si la libera exprimare] sunt principiile enuntate in Rezolutia nr. 1165 din 1998 a Consilului Europei. Ne referim la paragrafele 6-12, in care se prevede:

“6. Adunarea [Parlamentara a Consilului Europei] este constienta ca viata privata este adesea invadata, chiar si in tari cu legislatie speciala de protectie, deoarece viata privata a devenit o marfa foarte profitabila pentru anumite categorii de presa. Victime sunt, de regula, figurile publice, deoarece detaliile din viata lor privata cresc tirajul/audienta. In acelasi timp, figurile publice trebuie sa recunoasca faptul ca pozitia speciala pe care o ocupa in societate – in majoritatea cazurilor, pozitie pe care si-au ales-o - aduce dupa sine, in mod automat, cresterea presiunilor asupra vietii lor private.

7. Figurile publice sunt persoane care ocupa functii publice si/sau folosesc resurse publice si, mai pe larg vorbind, toti cei care joaca un rol in viata publica, fie in politica, fie in economie, arta, sfera sociala, sport sau in orice alt domeniu.

8. Adesea, printr-o interpretare unilaterala a libertatii de exprimare, care este garantata in articolul 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, se sustine ca presa invadeaza viata privata a oamenilor cu justificarea ca este dreptul cititorilor sa fie informati cu privire la figurile publice.

9. Anumite fapte din viata privata a figurilor publice, in special politicieni, pot sa fie, intr-adevar, de interes pentru cetateni si, in consecinta, ii indreptatesc pe cititori – care sunt si alegatori - sa fie informati cu privire la acele fapte.

10. In consecinta, este necesar sa se gaseasca o metoda de a echilibra exercitiul a doua drepturi fundamentale, ambele garantate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului: dreptul oricarei persoane la respectarea vietii private si dreptul la libera exprimare.

11. Adunarea reafirma importanta dreptului oricarei persoane la respectarea vietii private si a dreptului la libera exprimare, drepturi fundamentale pentru o societate democratica. Nici unul dintre aceste drepturi nu este absolut si nici subordonat celuilalt, deoarece au valoare egala.

12. Cu toate acestea, Adunarea semnaleaza ca dreptul la viata privata garantat de articolul 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu ar trebui sa protejeze individul doar impotriva intruziunilor autoritatilor publice, ci si impotriva intruziunilor altor persoane private sau institutii, inclusiv presa.”

Pentru a realiza un echilibru intre interesele celor doua parti, instantele nu ar trebui sa se comporte ca si cenzori sau arbitri ai bunului gust. Aceste atributii revin altora. Daca nu exista un motiv clar pentru impiedicarea publicarii, nu are importanta faptul ca articolul are un stil care depaseste ceea ce instanta considera ca acceptabil. Daca articolul contine neadevaruri, legea permite interzicerea publicarii. Faptul ca articolul va avea sau nu un continut placut nu trebuie sa conteze la judecarea unei cereri de interzicere a publicarii, daca problema interzicerii nu priveste informatia in sine.

Reglementarea respectarii vietii private dintr-un cod de conduita este numai unul dintre factorii care vor fi luati in seama de instante. Codul de conduita al Comisiei pentru plangerile privind presa prevede ca:

“Este esential pentru functionarea unei legi ca ea sa fie respectata nu numai in litera, ci si in spiritul sau. Codul de conduita nu trebuie interpretat de o maniera care sa compromita prevederile care se refera la respectarea drepturilor persoanei, dar nici atat de larg incat sa impiedice publicarea cand exista un interes public (…)

3. Viata privata

(i) Fiecare are dreptul la respectarea vietii private si de familie, a domiciliului, sanatatii si corespondentei. Este de asteptat ca o publicatie sa justifice ingerintele in viata privata a unei persoane, cand sunt facute fara acordul acesteia. (ii) Folosirea teleobiectivului pentru a fotografia persoane aflate in spatii private, fara consimtamantul lor, este inacceptabila. Nota – Constituie spatii private proprietatile publice sau private cu privire la care exista asteptarea rezonabila ca sa aiba caracter privat.

4. Hartuirea

(…) Nu pot fi fotografiate, fara consimtamantul lor, persoane care se afla in spatii private (asa cum au fost defintie la pct.3); nu trebuie insistat in a telefona, a intreba, a urmari sau a fotografia persoane, dupa ce acestea i-au cerut autorului amintitelor actiuni sa inceteze; nu trebuie ramas pe proprietatea unei persoane dupa ce aceasta a cerut parasirea ei, iar urmarirea persoanei trebuie sa inceteze…

Interesul public

(…) Interesul public include: (i) Descoperirea sau demascarea unei infractiuni sau a unei fapte grave. (ii) Protectia sanatatii sau sigurantei publice. (iii) Protejarea publicului de a fi inselat, prin vorbe sau fapte, de catre persoane fizice sau juridice.”

Instantele s-ar putea sa aprecieze ca binevenite aceste principii din codul de conduita. In acelasi timp, trebuie avute in vedere si precizarile facute de Brooke LJ in cazul Douglas impotriva Hello! Ltd [2001] 2 All ER 289 at 313–314, [2001] QB 967 at 994 (para 94), din care citam:

“Consider ca din existenta acestor prevederi statutare coroborata cu actuala redactare a codului vietii private rezulta ca in toate cazurile in care se pune problema libertatii de exprimare in context jurnalistic, literar sau artistic este hotarator sa fie acordata o atentie speciala oricarei incalcari a vietii private, mai ales cand lipseste interesul public asa cum e el definit in preambulul codului. Un ziar care incalca viata privata are sanse sa invoce ca libertatea de exprimare este limitata pe considerente de protejare a vietii private (…)

Oricum, curtea nu trebuie sa incurajeze ca avocatii sa se bazeze pe deciziile date in cazurile individuale de Comisia pentru plangerile privind presa, care, in cel mai bun caz, sunt ilustrative pentru modul in care aceasta comisie isi indeplineste atributiile.”

In fine, Curtea a indicat cu privire la evaluarea corecta a faptelor si un corect echilibru intre cele doua drepturi, in cazurile de acest gen:

Sugeram ca in mod frecvent ceea ce trebuie facut nu este o aplicare mecanica a legii, ci o comparare a faptelor. Detaliile din fiecare caz sunt cele care vor determina solutia. In multe situatii, balanta nu se va putea inclina in nici o parte. In astfel de situatii, cererea de interzicere provizorie ar trebui respinsa.

Revenind la speta, Curtea a apreciat ca judecatorul de la prima instanta nu a dat suficienta importanta dreptului la libera exprimare. In plus, judecatorul a considerat relatiile adulterine ca fiind indreptatite la aceeasi protectie a caracterului privat ca si cele din cadrul casatoriei. Curtea este de acord ca o anume confidentialitate sa fie asigurata si relatiilor din afara casatoriei, dar protectia acordata acestora trebuie sa fie cea cuvenita ultimelor relatii care merita protectie.

Un important argument suplimentar a fost ca numita C. a dorit sa faca publica informatia:

Relatiile de genul celor pe care A le-a avut cu C si D nu fac parte dintre relatiile pe care Curtea sa le protejeze atunci cand cealalata parte a relatiei nu doreste sa le pastreze confidentialitatea.

Curtea a retinut, de asemenea, ca judecatorul din prima instanta nu a apreciat ca inacceptabil ca C si D sa faca dezvaluiri prietenilor, ci doar presei. Aceasta abordare ignora importanta ce trebuie acordata existentei unei prese libere. Curtea apreciaza ca a existat un interes public pentru tiparirea acelui articol. Fotbalistul profesionist este un model de conduita pentru tineri iar comportamentul sau gresit poate constitui un rau exemplu. Desi fotbalistul nu a urmarit publicitatea, cineva care se afla pe pozitia lui este o figura de care segmente ale publicului si presei sunt interesate.

Pentru toate motivele de mai sus, Curtea a apreciat ca interzicerea publicarii acelui articol a constituit o incalcare a dreptului la libera exprimare si respinge cererea de interzicere a publicarii.

/ FreeEx /

A contra B (o companie de presa) si C1