Leander contra Suediei

Citare: Hotararea din 26 martie 1987, Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Rezumat: Reclamantului i-a fost refuzat accesul la informatii secrete ce priveau retinerea lui de catre autoritatile suedeze pe motiv de securtate nationala.

Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Suedia, Europa

Situatie de fapt: Reclamantul a inceput sa lucreze ca inlocuitor temporar in postul de tehnician muzeograf la Muzeul naval din sudul Suediei. Dupa o scurta perioada, i s-a comunicat ca va trebui sa paraseasca acest post ca urmare a rezultatului unei verificari de securitate efectuata de serviciul special al politiei. Directorul l-a informat apoi ca rezultatul acestei verificari i-a fost nefavorabil si ca nu mai putea fi angajat al muzeului. Reclamantul a cerut sa fie informat despre motivele concedierii, deoarece conducerea muzeului ar fi trebuit sa ii comunice informatiile detinute despre el de serviciul special al politiei, cel putin verbal si sub conditia confidentialitatii. Autoritatile nationale au refuzat, afirmand ca nu era posibil sa-i permita reclamantului accesul la dosarul sau din motive de siguranta nationala. Reclamantul s-a plans impotriva acestui refuz la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

DECIZIE

Dreptul la viata privata

Guvernul nu a contestat ca documentele politiei secrete contineau informatii despre viata privata a reclamantului. Acest fapt a constituit un amestec cu viata sa privata, amestec destinat sa protejeze scopul legitim al sigurantei nationale. Chestiunea in discutie a fost daca amestecul a fost “prevazut de lege” si “necesar intr-o societate democratica”.

Examinand daca amestecul a fost “prevazut de lege”, Curtea a reiterat principiile sale generale, dezvoltate pe baza articolului 8 din Conventie, care garanteaza dreptul la viata privata:

Expresia “prevazut de lege” (…) cere pentru inceput ca amestecul sa aiba o baza in dreptul intern. Conformarea cu legea interna nu este insa suficienta: legea respectiva trebuie sa fie accesibila persoanelor la care se refera, iar efectele sale, pentru acele persoane, trebuie sa fie previzibile. (par.50)

In continuare, Curtea Europeana a afirmat:

Cerinta previzibilitatii in contextul special al controlului secret al persoanelor care lucreaza in domenii ce afecteaza siguranta nationala nu poate fi aceeasi ca in multe alte domenii. Astfel, aceasta cerinta nu inseamna ca o persoana ar trebui sa poata prevedea cu exactitate ce fel de verificari vor fi facute in privinta sa de catre politia speciala suedeza in eforturile sale de a proteja siguranta nationala. Cu toate acestea, intr-un sistem aplicabil in mod general cetatenilor, cum este cel prevazut in Ordonanta Controlului Personalului, formularea legii trebuie sa fie suficient de clara pentru a oferi indicatii adecvate cu privire la imprejurarile si conditiile in care autoritatile publice sunt indreptatite sa apeleze la acest fel de amestec secret si potential periculos cu viata privata.

Pentru a stabili daca criteriul previzibilitatii este indeplinit, trebuie sa fie luate in consideratie instructiunile si practicile administrative care nu au statutul de lege, in masura in care cei vizati sunt preveniti cu suficienta claritate asupra continutului lor.

In plus, atunci cand aplicarea legii consta in masuri secrete, care nu sunt deschise controlului de catre persoanele vizate sau de marele public, legea – spre deosebire de practicile administrative care o acompaniaza - trebuie sa indice cu suficienta claritate intinderea puterii discretionare conferita autoritatilor competente, avand in vedere scopul legitim al masurii in discutie, si sa ofere persoanelor o protectie adecvata impotriva amestecului arbitrar. (par.51)

Dosarul la care reclamantul a cerut acces era format pe baza unei Ordonante administrative care conferea autoritatilor o putere discretionara larga asupra informatiilor care se introduceau in dosar. Aceasta putere discretionara era insa supusa unei limitari constitutionale importante, care cerea ca orice informatie introdusa in dosar sa fie legata de siguranta nationala; era interzisa introducerea informatiilor care se refereau exclusiv la apartenenta la o organizatie politica. In continuare, aceasta putere discretionara era limitata de instructiunile guvernului, dar din trei astfel de instructiuni numai una fusese facuta publica si era suficient de accesibila incat sa fie luata in considerare. Finalmente, Ordonanta continea prevederi explicite si detaliate cu privire la informatiile care puteau fi divulgate, la autoritatile la care astfel de informatii puteau fi comunicate, la imprejurarile in care astfel de comunicari puteau avea loc si la procedurile de urmat in astfel de situatii.

Curtea Europeana a considerat ca astfel, cetatenii aveau suficiente indicatii cu privire la intinderea si modul de exercitare al puterii discretionare conferite autoritatilor raspunzatoare cu strangerea, inregistrarea si divulgarea informatiilor din sistemul de control al personalului.

In continuare, Curtea Europeana a examinat daca amestecul cu viata privata a reclamantului a fost “necesar intr-o societate democratica”. Curtea a reamintit ca: “notiunea necesitatii implica faptul ca amestecul corespunde unei nevoi sociale presante si, in special, ca este proportional cu scopul legitim urmarit de autoritati” (par. 58).

Curtea a recunoscut importanta unui sistem de control in domeniul angajarilor:

Nu este nici o indoiala cu privire la necesitatea, in scopul protejarii sigurantei nationale, a existentei in statele membre a unor legi prin care autoritatilor competente sa le fie incredintate puterea de a culege si de a pastra informatii despre persoane, in documente inaccesibile publicului, si de a folosi aceste informatii atunci cand emit evaluari privind candidatii la functii de importanta pentru siguranta nationala. (par. 59)

Curtea a acceptat ca statul chemat in judecata a beneficiat de o sfera larga de apreciere in stabilirea nevoii sociale presante in cazul de fata si in special in alegerea mijloacelor pentru atingerea scopului legitim al protectiei sigurantei nationale. Cu toate acestea:

Avand in vedere faptul ca sistemul de supraveghere secreta pentru protectia sigurantei nationale poarta cu el riscul subminarii sau chiar distrugerii democratiei sub motivul protejarii ei, Curtea trebuie sa fie satisfacuta ca exista garantii adecvate si efective impotriva abuzului. (par.60)

Ordonanta continea mai multe prevederi desemnate sa previna abuzurile. Curtea a acordat o importanta speciala prezentei membrilor parlamentului in consiliul de conducere al politiei nationale si supravegherii exercitate de ministrul justitiei, avocatul poporului si comisia parlamentara juridica, gasind ca aceste garantii erau suficiente pentru a satisface cerinta “necesitatii intr-o societate democratica” a amestecului cu viata privata.

Dreptul la informatii

Reclamantul s-a plans Curtii ca refuzarea accesului la dosar a constituit un amestec cu dreptul sau de a primi informatii si cu dreptul sau la exprimarea opiniei.

Curtea a considerat ca functionarii publici nu sunt exclusi de la dreptul de a-si exprima opiniile:

Dreptul de a fi recrutat in serviciul public nu este in sine recunoscut de Conventie, dar aceasta nu inseamna ca in alte privinte functionarii publici, inclusiv cei aflati in perioada de proba, nu sunt protejati de Conventie si nu li se aplica protectia oferita de dreptul la libertatea de exprimare. (par.71)

Cu toate acestea, Curtea nu a considerat ca a existat un amestec cu dreptul reclamantului de a-si exprima opiniile. El a fost numai supus unei verificari de securitate menita sa stabileasca daca avea calificarile personale necesare, si a fost respins din motive de siguranta nationala.

Finalmente, Curtea a observat ca in circumstantele acestui caz, articolul 10 din Conventie nu oferea un drept individual de acces la dosarul continand informatii cu privire la persoana sa, si nici nu impunea o obligatie in sarcina guvernului de a divulga astfel de informatii.

/ FreeEx /

Leander contra Suediei