S.P. Gupta contra Presedintelui Indiei
Citare: AIR (SC) 149; Curtea Suprema a Indiei; 1982
Rezumat: Curtea Suprema a analizat daca corespondenta dintre trei demnitari ai statului indian privind numirea si transferul judecatorilor era protejata impotriva divulgarii.
Jurisdictie: Curtea Suprema a Indiei, India, Asia
Situatie de fapt: Cazul a inclus trei seturi de proceduri: transferul presedintelui Inaltei Curti "Patna" la Inalta Curte "Madras", refuzul de a prelungi mandatul unui judecator de la Inalta Curte "Delhi" si o circulara a ministrului uniunii catre toate statele. Validitatea transferului, refuzul prelungirii mandatului si circulara ministeriala au fost toate atacate in instanta de judecata. Curtea Suprema a Indiei a examinat intre altele, daca legea proteja impotriva divulgarii corespondenta cu privire la transferul judecatorilor dintre ministru, presedintele Curtii din Delhi si presedintele instantelor de judecata din India.
DECIZIE
Dreptul de a sti este o componenta a libertatii de exprimare garantata de articolul 19 din Constitutia Indiei: “Conceptul unui guvern transparent vine direct de la dreptul de a sti care este inclus in dreptul la libertatea de exprimare garantata de articolul 19(1)(a). De aceea, divulgarea informatiilor privind functionarea guvernului trebuie sa fie regula, iar secretul doar o exceptie justificata numai de cele mai stricte cerinte ale interesului statului. Rolul Curtii este de a micsora cat mai mult posibil domeniul secret tinand seama de cerintele interesului statului si tinind cont mereu de faptul ca si divulgarea serveste interesului statului.” (par.234).
Dreptul de a sti este fundamental intr-o societate democratica:
Dreptul de a sti este fundamental intr-o societate democratica:
- Din Constitutie rezulta in mod evident ca am adoptat o forma democratica de guvernare. Atunci cand o societate a acceptat democratia drept crez, este elementar ca cetatenii trebuie sa stie ce face guvernul. Cetatenii au dreptul de a decide cine si pe baza caror reguli ii guverneaza si sunt indreptatiti sa ceara socoteala pentru comportamentul lor celor care guverneaza pentru ei. Nici un guvern democratic nu poate supravietui fara responsabilitatea guvernantilor, iar principiul de baza al responsabilitatii este dreptul cetatenilor la informatii privind functionarea guvernului. Oamenii pot indeplini rolul pe care democratia li l-a atribuit si pot face democratia una efectiv participativa numai daca stiu cum functioneaza guvernul. (…) Dreptul cetatenilor de a cunoaste faptele, faptele adevarate, despre administrarea tarii este astfel unul din pilonii unui stat democratic. (par.232)
Curtea a conchis ca nici un previlegiu nu poate fi invocat cu privire la documentele care constituie materialul pentru formarea opiniilor in domeniul numirii si transferului judecatorilor. Prin urmare, corespondenta in discutie nu a fost protejata impotriva divulgarii.
Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate