Wille contra Liechtenstein
Citare: Hotararea din 13.10.1999, Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Rezumat: Reclamantul, un fost ofiter judiciar, nu a fost reinstituit in functie de catre print in urma unui dezacord intre ei legat de un aspect constitutional.
Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Liechtenstein, Europa
Situatie de fapt: In decembrie 1993 reclamantul a fost numit de catre Print, pentru un mandat, presedintele Curtii Administrative din Liechtenstein. In februarie 1995, reclamantul a tinut un curs public cu privire la "natura si functiile Curtii Constitutionale din Liechtenstein". In timpul cursului, el si-a exprimat opinia potrivit careia Curtea Constitutionala era competenta sa decida asupra interpretarii Constitutiei in situatia unui dezacord intre Print (Guvernul) si Parlament. A urmat apoi o corespondenta intre Print si reclamant, iar o parte din aceasta a fost publicata in presa nationala. Printul a afirmat public ca, in lumina opiniilor exprimate de reclamant cu privire la Constitutie, acesta nu mai era potrivit pentru ocuparea unei functii publice. Printul a mai afirmat ca nu il va numi din nou pe reclamant intr-o functie publica. La data acestei afirmatii, reclamantul se afla la mijlocul mandatului. Cand mandatul reclamantului de presedinte al Curtii Administrative a expirat, Parlamentul l-a propus pentru acelasi post, dar Printul a refuzat sa il numeasca. Reclamantul s-a plans Curtii Europene a Drepturilor Omului, invocand incalcarea libertatii de exprimare prin afirmatia Printului, in sensul ca nu il va numi intr-o functie publica.
DECIZIE
Restrictii asupra libertatii de exprimare
Functionarii publici nu sunt in afara protectiei conferite de Conventie. Prin urmare, desi accesul la serviciul public nu este protejat de Conventie, statutul de functionar public al reclamantului nu il lipseste de protectia oferita de articolul 10 al Conventiei.
Pentru a stabili daca a existat o restrictie cu dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, Curtea a examinat daca masura disputata (afirmatia Printului ca nu il va numi pe reclamant pe un post public) a constituit o “formalitate, conditie, restrictie sau pedeapsa” in sensul articolului 10 sau daca s-a situat in sfera dreptului de acces la serviciul public. Referindu-se la corespondenta dintre Print si reclamant, Curtea a afirmat ca aceasta continea un repros adus de Print reclamantului pentru opiniile pe care acesta din urma le exprimase. Curtea a notat ca Liechtenstein era o monarhie constitutionala ereditara si a avut in vedere contextul in care a avut loc corespondenta dintre Print si reclamant. Curtea a conchis ca scrisorile Printului nu puteau fi privite ca o corespondenta privata. Actiunile Printului angajau raspunderea statului. Masura impotriva careia s-a plans reclamantul a avut loc in mijlocul mandatului reclamantului si nu era legata de modalitatea concreta in care reclamantul si-a exercitat functia. Curtea a decis ca a existat o restrictie asupra libertatii de exprimare a reclamantului. Restrictia a avut un efect descurajator asupra libertatii de exprimare a reclamantului, care avea motive ca in viitor sa se abtina de a-si exprima astfel de opinii in public.
Curtea a asumat ca restrictia era prevazuta de lege si era justificata de un motiv legitim, acela de mentinere a ordinii publice, promovarii stabilitatii civice si mentinerii independentei si impartialitatii justitiei.
Necesitatea restrictiei intr-o societate democratica
Curtea a notat ca libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice si se aplica informatiilor si opiniilor care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza. Sarcina Curtii este de a stabili daca restrictia a fost proportionala cu scopul legitim urmarit si daca motivele invocate de autoritatile nationale au fost relevante si suficiente. In acest context, Curtea a afirmat:
Functionarii publici nu sunt in afara protectiei conferite de Conventie. Prin urmare, desi accesul la serviciul public nu este protejat de Conventie, statutul de functionar public al reclamantului nu il lipseste de protectia oferita de articolul 10 al Conventiei.
Pentru a stabili daca a existat o restrictie cu dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, Curtea a examinat daca masura disputata (afirmatia Printului ca nu il va numi pe reclamant pe un post public) a constituit o “formalitate, conditie, restrictie sau pedeapsa” in sensul articolului 10 sau daca s-a situat in sfera dreptului de acces la serviciul public. Referindu-se la corespondenta dintre Print si reclamant, Curtea a afirmat ca aceasta continea un repros adus de Print reclamantului pentru opiniile pe care acesta din urma le exprimase. Curtea a notat ca Liechtenstein era o monarhie constitutionala ereditara si a avut in vedere contextul in care a avut loc corespondenta dintre Print si reclamant. Curtea a conchis ca scrisorile Printului nu puteau fi privite ca o corespondenta privata. Actiunile Printului angajau raspunderea statului. Masura impotriva careia s-a plans reclamantul a avut loc in mijlocul mandatului reclamantului si nu era legata de modalitatea concreta in care reclamantul si-a exercitat functia. Curtea a decis ca a existat o restrictie asupra libertatii de exprimare a reclamantului. Restrictia a avut un efect descurajator asupra libertatii de exprimare a reclamantului, care avea motive ca in viitor sa se abtina de a-si exprima astfel de opinii in public.
Curtea a asumat ca restrictia era prevazuta de lege si era justificata de un motiv legitim, acela de mentinere a ordinii publice, promovarii stabilitatii civice si mentinerii independentei si impartialitatii justitiei.
Necesitatea restrictiei intr-o societate democratica
Curtea a notat ca libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice si se aplica informatiilor si opiniilor care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza. Sarcina Curtii este de a stabili daca restrictia a fost proportionala cu scopul legitim urmarit si daca motivele invocate de autoritatile nationale au fost relevante si suficiente. In acest context, Curtea a afirmat:
- ’Indatoririle si responsabilitatile’ la care se refera articolul 10 paragraful 2 au o semnificatie speciala intrucat este de asteptat ca functionarii publici care servesc in puterea judecatoreasca sa manifeste retinere in exercitarea libertatii lor de exprimare in toate cazurile in care autoritatea si impartialitatea justitiei pot fi puse sub semnul intrebarii. Cu toate acestea, Curtea constata ca o restrictie asupra libertatii de exprimare a unui judecator aflat intr-o pozitie ca aceea a reclamantului necesita o examinare stricta din partea Curtii. (par.64)
In curs, reclamantul a discutat probleme legate de dreptul constitutional, care aveau implicatii politice. Aceasta nu ar fi trebuit sa il impiedice pe reclamant sa faca afirmatii cu privire la aceste chestiuni. Curtea a observat ca alte autoritati din Liechtenstein aveau opinii similare cu cele ale reclamantului. Prin urmare, opinia exprimata de reclamant nu reprezenta o pozitie singulara si de nesustinut.
Nu exista nici o dovada ca in cursul respectiv au fost exprimate opinii privind cazuri aflate pe rol ori critici severe ale unor persoane sau institutii publice, ori insulte adresate unor inalti functionari sau Printului. Apararea formulata de guvern nu continea nici o dovada ca ar fi existat vreun repros cu privire la performantele profesionale ale reclamantului in calitatea sa de presedinte al Curtii Administrative sau cu privire la vreun proces aflat pe rol sau iminent.
Curtea a decis ca motivele invocate de guvern nu erau suficiente pentru a demonstra ca restrictia a fost “necesara intr-o societate democratica”. Prin urmare, articolul 10 a fost incalcat.
Reclamantul nu a contestat faptul ca Printul nu l-a numit in acel post la sfarsitul primului mandat. Accesul la func??ti publice nu este protejat de Conventie.
Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate