U.F.C.W., Local 1518 contra Kmart Canada Ltd.

Citare: [1999] 2 SCR 1083, Curtea Suprema a Canadei

Rezumat: Reclamantului, un sindicat al muncitorilor, i s-a interzis sa distribuie in afara supermarketurilor fluturasi in care descriau presupuse practici necinstite si indemnau cumparatorii sa mearga la alte magazine.

Jurisdictie: Curtea Suprema a Canadei, Canada, Americi

Situatie de fapt: In cursul unui litigiu de munca cu doua magazine apartinand unui lant de supermarket-uri, membrii Uniunii reclamante au distribuit manifeste la alte magazine care faceau parte din acelasi lant comercial ("locuri secundare"). Au fost distribuite doua tipuri de manifeste, descriind presupusele practici incorecte si cerand cumparatorilor sa isi faca cumparaturile la alte magazine. Distribuirea manifestelor nu a impiedicat activitatea anagajatilor acelor magazine si nu a existat nici o dovada ca ar fi impiedicat aprovizionarea magazinelor respective. Activitatea de distribuire a manifestelor s-a desfasurat pasnic si nu a impiedicat intrarea cumparatorilor in magazine. De asemenea, nu a existat nici o dovada cu privire la vreo intimidare verbala sau fizica. Dovezile au indicat ca unii cumparatori s-au aratat confuzi si, aparent, un numar mic nu au mai intrat in magazine ca rezultat al distribuirii manifestelor. Consiliul Relatiilor de Munca a dispus ca Uniunea sa se abtina sa mai distribuie manifeste in "locurile secundare", respingand argumentul Uniunii care sustinuse ca definitia legala a termenului "pichetare" era neconstitutionala si ar fi trebuit interpretat prin excluderea distribuirii de manifeste, in lumina dreptului la libera exprimare. Uniunea a cerut reconsiderarea acestei decizii. Cererea a fost respinsa pe motiv ca litigiul de munca se rezolvase amiabil intre timp, dar s-a afirmat ca reglementarea din Codul relatiilor de munca a restrictiei pichetarii "locurilor secundare" era larga si acoperea situatia de fapt din acest caz. Apelurile Uniunii reclamante au fost respinse. Cazul a ajuns in fata Curtii Supreme a Canadei, care a trebuit sa decida daca definitia pichetarii din Codul relatiilor de munca - incluzand distribuirea de manifeste - interfera cu dreptul la libera exprimare si, in acest caz, daca interferenta era justificata.

DECIZIE

Importanta libertatii de exprimare

Inca de la inceput, Curtea a subliniat importanta libertatii de exprimare:

Libertatea de exprimare este fundamentala pentru libertate. Libertatea de exprimare este baza oricarei societati democratice. Ea este temelia institutiilor noastre democrate si este esentiala pentru functionarea lor.

Libertatea de exprimare este (…) unul din conceptele fundamentale care a format baza istorica a dezvoltarii institutiilor politice, sociale si educationale din societatile vestice. Democratia reprezentativa, asa cum o cunoastem astazi, si care este in mare parte produsul libertatii de exprimare si a discutarii diverselor idei, depinde de mentinerea si protejarea libertatii de exprimare.

Curtea a citat din hotararea Jurnalul Edmonton contra Alberta (Procurorul General), in care se afirmase:

Este dificil sa ne imaginam un drept mai important pentru o societate democratica decat libertatea de exprimare. O democratie nu poate exista fara acea libertate de a exprima noi idei si de a promova opinii despre functionarea institutiilor publice. Conceptul unei exprimari libere si neinhibate patrunde in toate democratiile si institutiile adevarate. Importanta vitala a acestui concept nu poate fi exprimata indeajuns.

In contextul raporturilor de munca, libertatea de exprimare este cruciala. Curtea recunoaste ca slujba este fundamentala pentru identitatea, pretuirea de sine si bunastarea emotionala a unei persoane. De aceea, conditiile in care o persoana lucreaza sunt foarte importante. Curtea a afirmat:

Rezulta ca angajatii, in special cei vulnerabili, trebuie sa poata vorbi liber despre chestiunile referitoare la conditiile de munca. Pentru angajati, libertatea de exprimare este nu numai o componenta importanta a raporturilor de munca, ci una esentiala. Prin libertatea de exprimare angajatii vulnerabili sunt in masura sa atraga suportul publicului pentru cererile lor de conditii mai bune de munca. Astfel, libertatea lor de exprimare functioneaza deseori ca un mijloc de a-si atinge scopurile.

In cazul de fata, manifestele au fost distribuite in cursul unui litigiu de munca ce rezultase in suspendarea raporturilor de munca ale angajatilor pentru o perioada de sase luni. Manifestele cereau publicului sa nu isi cheltuie banii la magazinele acelui supermarket, sustinand ca 95% din forta de munca era formata din femei si din persoane cu norma partiala, si ca angajatii incercau sa obtina primul contract colectiv de munca, care includea chestiuni legate de salarii, conditiile de munca, echitatea angajarii si siguranta slujbei. Distribuirea de manifeste era un mijloc important de exprimare:

Distributia si circulatia manifestelor a fost de secole recunoscuta ca o metoda efectiva si ieftina de a oferi informatii si de a contribui la formarea convingerilor. (…) Exprimarea libera a chestiunilor de interes public, dreptul de a transmite public stiri si informatii si de a exprima opinii cu privire la chestiunile de interes public au fost considerate drepturi fundamentale cu mult inainte de adoptarea Cartei (Carta Canadiana a Drepturilor si Libertatilor). (…) Distribuirea de manifeste si afise este mai putin costisitoare si mai la indemina decat alte forme de exprimare. De aceea, aceste mijloace de a transmite informatii si de a cere ajutor, folosite de membri vulnerabili si mai putin puternici ai societatii sunt cu atat mai importante. (…) Distribuirea de manifeste (…) este o forma de exprimare care, in mod traditional, a fost folosita de grupurile vulnerabile si dezavantajate.

Curtea a afirmat in continuare ca prezenta fizica in fata magazinelor era, in mod traditional, un mijloc important de a exercita presiune:

Participarea, in locuri anume, la boicotarea consumatorilor a fost un drept traditional pe care l-au folosit multe grupari situate in afara sferei problemelor de munca, inclusiv grupari politice, sociale, religioase si grupari cu diverse interese economice. Astfel de metode au fost folosite de: gruparile care aparau drepturile civile pentru a promova drepturile omului si libertatile civile; numeroase grupuri de persoane (in special noii canadieni) pentru a discuta incalcarea drepturilor omului in diverse tari din lume, inclusiv prin boicotari economice si ale consumatorilor; persoane individuale, in special femei, pentru denuntarea discriminarii si violentei; grupari religioase pentru prozelitism si apararea convingerilor religioase; multi cetateni pentru a protesta impotriva razboiului si armelor nucleare.

Necesitate

De aceea, a fost clar ca distribuirea de manifeste constituia o forma protejata de exprimare. Curtea Suprema a fost apoi chemata sa stabileasca daca interdictia distribuirii de manifeste in cazul de fata era justificata. Curtea a aplicat testul pe care il formulase anterior in cazul R. contra Oakes:

Este in sarcina partii care solicita aplicarea unei restrictii asupra dreptului la libera exprimare sa dovedeasca, pe baza unei balante a probabilitatilor, ca o astfel de restrictie poate fi justificata. Pentru a satisface aceasta sarcina, partea trebuie sa demonstreze ca scopul servit prin aplicarea restrictiei prevazute de lege este suficient de important pentru a justifica limitarea unui drept protejat constitutional. Numai un scop extrem de important si de presant poate indeplini aceasta cerinta. Partea care cere aplicarea restrictiei trebuie sa dovedeasca si faptul ca restrictia prevazuta de lege este proportionala cu scopul urmarit de lege (prin reglementarea acelei restrictii). Pentru stabilirea proportionalitatii, trebuie examinate trei chestiuni. Prima: masura aleasa trebuie sa fie in mod rational legata de scop. A doua: masura aleasa trebuie sa afecteze dreptul sau libertatea cat de putin este posibil in mod rezonabil. Si a treia: trebuie sa existe proportionalitate intre importanta scopului si efectele negative ale restrictiei, si intre efectele negative si cele pozitive ale masurii.

Curtea a acordat o importanta speciala naturii relativ pasnice a distribuirii de manifeste, contrar actiunilor de pichetare. Faptul ca distribuirea de manifeste poate sa prejudicieze economic magazinul este irelevant:

Distribuirea de manifeste catre consumatori (…) urmareste sa convinga membrii publicului sa faca o anumita activitate. Procedeaza astfel printr-un discurs rational si informat, care este esenta libertatii de exprimare. Distribuirea de manifeste nu produce efectul de ‘semnal’ care este implicit actiunilor de pichetare si in mod cert nu are aceeasi componenta coercitiva. Nu impiedica, intr-un mod significant, intrarea sau iesirea din cladiri. Cu toate ca intreprinderea care este subiectul manifestelor poate avea pierderi de venit, acestea ar putea foarte bine fi rezultatul faptului ca publicul a fost informat si convins de continutul manifestelor sa nu contribuie la binele acelei intreprinderi. Prin urmare, in sistemul de drept cutumiar, distribuirea de manifeste, daca este efectuata in mod corect, nu este ilegala. In absenta unei activitati independente care sa atraga raspunderea civila delictuala, protectia impotriva prejudicierii economice ce rezulta din convingerea pe cale pasnica a persoanelor si cererea de a face o activitate legala, nu a fost acceptata in dreptul cutumiar ca un drept legal protejat. (…) Remarcam ca efectele daunatoare care decurg din distribuirea de manifeste nu difera de cele care ar rezulta dintr-o campanie de boicotare a consumatorilor desfasurata prin mijloace permise. In practica, este imposibil sa distingi intre situatia in care consumatorii sunt informati si convinsi sa nu cumpere prin manifeste distribuite la locul cumpararii si situatia in care aceiasi consumatori sunt informati si convinsi sa nu cumpere prin manifeste puse in cutiile postale, prin anunturi publicate in ziare, pe Internet sau afisate.

Curtea a afirmat in mod repetat ca distribuirea de manifeste este pura exprimare, prin scopul de a-i convinge pe consumatori, in mod rational, sa isi faca cumparaturile in alta parte. Cu toate acestea, Curtea a sustinut ca anumite forme de distribuire de manifeste, de pilda cele in care distribuitorii sunt atat de multi incat impiedica accesul in cladire, pot fi privite ca pichetare, care poate fi restransa in mod legitim in anumite circumstante. Dar Curtea a decis ca nu aceasta era situatia in cazul de fata si a enumerat urmatoarele motive:

(i) mesajul manifestului era clar, nu era defaimator sau in alt mod ilegal si nu instiga oamenii sa comita acte ilegale sau acte care ar atrage raspunderea civila;
(ii) desi distribuirea de manifeste s-a facut in locuri neutre, manifestele indicau in mod clar ca litigiul era numai cu angajatorul principal;
(iii) maniera de distribuire a manifestelor nu a fost coercitiva, intimidanta sau in alt mod ilegala sau contrara normelor care atrag raspunderea civila;
(iv) activitatea nu a implicat un numar mare de persoane care ar fi creat o atmosfera de intimidare;
(v) activitatea nu a impiedicat in mod nepermis intrarea sau iesirea din cladire;
(vi) activitatea nu i-a impiedicat pe angajatii din locurile neutre sa lucreze si nu a interferat cu relatiile contractuale ale celor care aprovizionau magazinele din locurile neutre.
Distribuirea de manifeste care indeplineste aceste cerinte constituie in mod normal un exercitiu permis al libertatii de exprimare, efectuat cu mijloace legale.

Prin urmare, in masura in care prevederile legale referitoare la posibilele masuri impotriva pichetarii au inclus distribuirea de manifeste, acestea sunt mult prea generale si largi si au incalcat libertatea de exprimare.

/ FreeEx /

U.F.C.W., Local 1518 contra Kmart Canada Ltd.