Sunday Times contra Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord

Citare: Hotararea din 26.04.1979, Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Rezumat: Reclamantului, un ziar, i-a fost interzis sa publice un articol legat de o intelegere stabilita in afara instantei.

Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Regatul Unit, Europa

Situatie de fapt: O companie britanica de medicamente a produs si vandut un medicament cu efect sedativ care continea un ingredient numit thalidomida. Sedativul a fost prescris ca somnifer ori calmant, indeosebi femeilor insarcinate. In anul 1961, multe dintre femeile care folosisera talidomida in timpul sarcinii au nascut copii cu malformatii severe. In timp, numarul acestui tip de cazuri a ajuns la aproximativ 450. In noiembrie 1961, compania a retras medicamentul de pe piata. Intre 1962 si 1966 parintii a 70 dintre copiii cu malformatii au dat in judecata compania invocand neglijenta din partea acesteia. Din cele 70 de cazuri, in 65 partile au facut tranzactii in cursul anului 1968. Tranzactiile au fost aprobate de instantele de judecata, conform legislatiei civile britanice. Trei cazuri au fost rezolvate in alta modalitate, iar in iulie 1973 doua cazuri se aflau inca pe rolul instantelor de judecata. In perioada urmatoare tranzactiilor efectuate in 1968, circa 400 de plangeri noi au fost formulate impotriva companiei. Compania a anuntat ca va oferi sume consistente acestor noi reclamanti si partile erau dornice sa efectueze tranzactii. In cursul negocierilor, compania a anuntat ca va constitui un fond de caritate pentru toti copiii cu malformatii, altii decat cei cu privire la care se efectuasera tranzactii in 1968. Partile au ajuns la o intelegere asupra constituirii unui fond substantial, care urma sa fie supus aprobarii instantei de judecata in octombrie 1971. In timpul procedurilor, ziarul reclamant, ca si alte ziare si posturi de radio si televiziune, a mediatizat intens subiectul si a criticat tranzactiile efectuate in 1968. In 1972, The Sunday Times a publicat un articol intitulat "Copiii Thalidomidei", in care a examinat propunerile de tranzactie in curs si a descris sumele respective ca fiind "grotesc disproportionate cu vatamarea suferita"; in termeni asemanatori a fost comentata si suma negociata pentru fondul de caritate, afirmandu-se ca este neinsemnata in raport cu beneficiile in cuantum de 64,8 milioane lire sterline obtinute de companie in anul precedent. Printr-o nota de subsol publicul era informat ca intr-un articol viitor, The Sunday Times va descrie imprejurarile in care a survenit tragedia si va oferi informatii despre producerea si testarea sedativului de catre companie. La cererea companiei, procurorul general a cerut instantei de judecata sa interzica publicarea articolului anuntat, sustinand ca publicarea acestuia ar fi impiedicat infaptuirea justitiei in cazurile nesolutionate la acea data. Cererea a fost aprobata, interzicandu-se publicarea articolului, iar caile de atac exercitate de ziarul reclamant s-au finalizat prin mentinerea interdictiei. In paralel cu aceste proceduri, au avut loc mai multe dezbateri publice, inclusiv o dezbatere parlamentara si au fost publicate articole in mai multe ziare cu privire la chestiuni similare celor pe care articolul a carui publicare fusese interzisa le-ar fi discutat. Dezbaterile publice au determinat compania sa mareasca substantial sumele oferite si fondul de caritate. Interdictia publicarii a fost ridicata abia in 1976, la solicitarea procurorului general, dupa ce au fost efectuate si aprobate toate tranzactiile, iar articolul a fost publicat dupa patru zile de la ridicarea interdictiei. Editorul ziarului, redactorul sef si un grup de ziaristi de la The Sunday Times s-au plans Comisiei Europene a Drepturilor Omului impotriva interdictiei de publicare a articolului respectiv, sustinand ca aceasta le-a incalcat dreptul la libera exprimare. Cazul a fost declarat admisibil si a fost judecat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

DECIZIE

Curtea a constatat ca interdictia pronuntata impotriva ziarului a constituit o interferenta cu exercitiul dreptului la libera exprimare. Stabilind aceasta, Curtea a examinat interferenta din perspectiva cerintelor paragrafului 2 din articolul 10 al Conventiei, respectiv existenta unei baze legale, a unui scop legitim si a necesitatii interdictiei intr-o societate democratica.

Daca interferenta a fost prevazuta de lege

Reclamantii au sustinut ca aceasta cerinta nu era indeplinita, afirmand ca prevederile legale privind “impiedicarea infaptuirii justitiei” erau vagi si imprecise, iar principiile enuntate in cazul lor erau noi, astfel incat interferenta nu putea fi privita ca fiind “prevazuta de lege”.

Curtea a afirmat ca termenul “lege” din expresia “prevazuta de lege” include nu numai legile scrise dar si precedentele judiciare. In consecinta, imprejurarea ca “impiedicarea infaptuirii justitiei” este o creatie a practicii judiciare si nu a legislatiei, era irelevanta.

Curtea a afirmat ca expresia “prevazuta de lege” implica cel putin doua cerinte:

In primul rand, legea trebuie sa fie in mod adecvat accesibila: persoanele trebuie sa primeasca o indicatie adecvata in imprejurarile aplicarii unei norme legale intr-un caz concret. In al doilea rand, o norma nu poate fi privita ca ‘lege’ decat daca este formulata cu o precizie suficienta pentru a da posibilitatea persoanei sa isi adapteze comportamentul: persoana trebuie – daca este necesar cu ajutorul unui sfat juridic - sa prevada, la un nivel rezonabil in circumstantele cazului, consecintele pe care o anumita actiune le-ar putea avea. Aceste consecinte nu trebuie sa fie previzibile cu o certitudine absoluta: experienta arata ca aceast lucru este imposibil. Revenind, in timp ce certitudinea este de dorit, ea poate produce o rigiditate excesiva, iar legea trebuie sa fie capabila sa tina pasul cu circumstante aflate in schimbare. Prin urmare, multe legi sunt in mod inevitabil formulate in termeni care, intr-o masura mai mare sau mai mica, sunt vagi, iar interpretarea si aplicarea lor devin o chestiune de practica.

In cazul de fata, Curtea a observat ca principii diferite au stat la baza deciziilor instantelor care s-au pronuntat in cadrul procedurilor de recurs, dar acestea au dus la acelasi rezultat. Intre aceste principii, doua au fost enuntate in mod constant, iar Curtea a considerat ca ele fusesera formulate cu precizie suficienta pentru a da posibilitatea reclamantilor sa prevada in mod rezonabil consecintele pe care publicarea articolului le-ar fi putut produce. De aceea, interferenta a fost prevazuta de lege.

Daca interferenta a avut un scop legitim

Reclamantii au sustinut ca norma legala privind impiedicarea infaptuirii justitiei servea nu numai protejarii impartialitatii si autoritatii justitiei, ci si protejarii drepturilor si intereselor partilor. Curtea a afirmat mai intai ca expresia “autoritatea si impartialitatea justitiei” trebuie inteleasa in contextul intregii Conventii, iar dreptul la un proces corect, care reflecta principiul statului de drept, ocupa o pozitie centrala in sistemul Conventiei. Curtea a afirmat:

Termenul ‘justitie’ (…) include atat mecanismul justitiei sau puterea judecatoreasca ca putere in stat, cat si pe judecatori in capacitatea lor oficiala. Expresia ‘autoritatea justitiei’ indica, in special, faptul ca instantele de judecata sunt, si sunt acceptate de public ca fiind, forumul potrivit pentru stabilirea drepturilor si obligatiilor legale si pentru rezolvarea litigiilor referitoare la aceste drepturi; indica in continuare faptul ca marele public are respect si incredere in capacitatea instantelor judecatoresti de a indeplini aceasta functie.

Curtea a considerat ca scopurile legii referitoare la obstructionarea justitiei se refera fie la pozitia judecatorilor, fie la functionarea instantelor si a mecanismului justitiei. Prin urmare, “mentinerea autoritatii si impartialitatii justitiei” era unul din scopurile legii. In ceea ce priveste faptul ca aceasta lege putea servi si pentru protejarea drepturilor partilor aflate in litigiu, Curtea a considerat ca acest scop era inclus in expresia “mentinerea autoritatii si impartialitatii justitiei”; drepturile protejate sunt drepturi ale persoanelor implicate in mecanismul justitiei, iar autoritatea acestui mecanism nu va fi mentinuta decat daca protectia este extinsa la toti cei implicati in mecanismul justitiei sau la toti cei care apeleaza la acesta.

In final, Curtea a apreciat ca interdictia publicarii s-a intemeiat pe urmatoarele motive:

* Insistand asupra neglijentei companiei, articolul ar fi condus la lipsa de respect fata de procedurile juridice sau ar fi interferat cu infaptuirea justitiei;
* Continutul articolului ar fi expus compania la discutarea fondului cazurilor in mod public si intr-un mod care i-ar fi adus prejudicii, iar fata de o astfel de expunere trebuie obiectat intrucat inhiba potentialii reclamanti de a se adresa justitiei;
* Articolul ar fi expus compania la presiuni si la prejudicirea intereselor sale prin ante-judecarea in presa asupra chestiunilor in litigiu, iar legea privind impiedicarea infaptuirii justitiei era desemnata sa impiedice interferentele cu mersul justitiei;
* Continutul articolului ar fi condus in mod inevitabil la replici din partea partilor, creand astfel pericolul judecarii in presa a litigiului, fapt incompatibil cu corecta infaptuire a justitiei;
* Instantele judecatoresti sunt datoare fata de parti sa le protejeze impotriva prejudiciilor ante-judecarii, care presupune participarea partilor la schimbul de replici din cadrul publicitatii anterioare procesului.

Curtea a privit toate aceste motive ca facand parte din scopul mentinerii “autoritatii … justitei” asa cum aceasta a fost interpretata mai sus.

Daca interferenta a fost necesara intr-o societate democratica

Curtea a inceput prin a reafirma cateva din principiile sale generale si a subliniat ca:

In timp ce adjectivul ‘necesar’ nu este sinonim cu ‘indispensabil’, el nu are nici flexibilitatea unor expresii de tipul ‘admisibil’, ‘obisnuit’, ‘folositor’, ‘rezonabil’ ori ‘dezirabil’ (…) El implica existenta unei ‘nevoi sociale presante’.

Curtea a observat ca potrivit hotararii din recurs, unul dintre cele mai importante motive pentru care interdictia a fost mentinuta l-a constituit ingrijorarea ca publicarea articolului ar fi putut conduce la lipsa de respect fata de procedurile judiciare si implicit la judecarea litigiului de catre presa. Desi Curtea a considerat ca aceasta era o ingrijorare importanta, a observat ca articolul in discutie era formulat in termeni moderati si nu prezenta numai o latura a probelor si nici nu sustinea ca instanta de judecata nu ar fi putut ajunge decat la un singur rezultat; cu toate ca examina in detaliu probele impotriva companiei, articolul rezuma si argumentele in favoarea acesteia. Era clar ca efectele articolului, daca acesta ar fi fost publicat, ar fi fost diferite de la un cititor la altul. Prin urmare, nu era previzibil ca publicarea articolului ar fi avut efecte daunatoare asupra “autoritatii justitiei”, avand in vedere in special dezbaterea publica la nivel national care avea loc in aceeasi perioada.

In continuare, Curtea a observat ca la data aprobarii initiale a interdictiei de publicare, cazul thalidomidei era in faza de negocieri in vederea efectuarii unor tranzactii (intelegeri amiabile), iar aceste negocieri au durat cativa ani.

Cu privire la libertatea de exprimare incidenta in cauza, Curtea a afirmat:

Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acopera nu numai informatiile si ideile primite favorabil sau cu indiferenta ori considerate inofensive, dar si pe acelea care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza Statul ori un segment al populatiei.
Aceste principii sunt cu atat mai importante atunci cand in discutie este presa. In egala masura, ele sunt aplicabile si in domeniul infaptuirii justitiei, care serveste interesele comunitatii si necesita cooperare cu un public instruit. Exista o recunoastere generala a faptului ca instantele judecatoresti nu opereaza intr-un vacuum. Este adevarat ca ele sunt forum de dezbatere pentru litigii si tranzactii, dar aceasta nu exclude discutarea si dezbaterea subiectelor litigioase anterior judecatii si in afara acesteia, in publicatii specializate, in presa in general ori la nivelul marelui public. Mai mult, in timp ce presa nu trebuie sa depaseasca limita impusa de interesul corectei infaptuiri a justitiei, este datoria ei sa transmita informatii si idei cu privire la chestiunile care se ridica in instantele judecatoresti si in orice alt domeniu de interes public. Obligatiei presei de a raspandi astfel de informatii si idei, i se adauga dreptul publicului de a le primi. (paragraful 65)

Referindu-se la circumstantele cauzei, Curtea a observat ca dezastrul thalidomidei a fost, indiscutabil, o chestiune de interes public, care a ridicat problema daca si in ce masura compania puternica ce a comercializat medicamentul avea o raspundere legala si morala fata de sutele de persoane care au suferit tragedii personale ingrozitoare si daca victimele puteau cere ori spera compensare numai de la comunitate. Au fost aduse in discutie chestiuni esentiale privind protectia impotriva prejudiciilor cauzate de dezvoltarea stiintifica si compensarea in astfel de cauze si a fost discutata pe larg legislatia existenta.

Curtea a insistat asupra faptului ca:

Articolul 10 garanteaza nu numai dreptul presei de a informa publicul, ci si dreptul publicului de a fi informat intr-un mod adecvat.

Curtea a continuat afirmand ca in acest caz familiile numeroaselor victime ale tragediei aveau un interes vital in a cunoaste toate faptele importante si diversele solutii posibile. Numai certitudinea absoluta ca difuzarea acestor informatii ar fi constituit o amenintare la adresa autoritatii justitiei putea justifica lipsirea victimelor de aceste date cruciale.

Comparand interesele implicate in cauza, Curtea a decis ca interesul mentinerii „autoritatii justitiei“ nu a constituit „o necesitate sociala atat de presanta incat sa contracareze interesul public in exercitiul liberei exprimari“, astfel incat restrictia aplicata reclamantilor nu s-a justificat din perspectiva Conventiei. Interferenta cu libertatea de exprimare “nu a fost proportionala cu scopul legitim urmarit si, astfel, ea nu a fost necesara intr-o societate democratica pentru mentinerea autoritatii justitiei“. In consecinta, articolul 10 a fost incalcat.

/ FreeEx /

Sunday Times contra Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord