Dichand si altii contra Austriei

Citare: Hotararea din 26 februarie 2002, cererea nr. 29271/95 (Curtea Europeana a Drepturilor Omului)

Rezumat: Reclamantilor - redactorul si editorul unui cotidian, proprietarul ziarului si un partener de afaceri al proprietarului ziarului - li s-a interzis sa repete afirmatii privind un presupus conflict de interese in legatura cu presedintele comitetului legislativ al parlamentului austriac.

Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Austria, Europa

Situatie de fapt: In iunie 1993, ziarul reclamantilor a publicat un articol semnat sub pseudonim de redactorul/editorul acestuia si care il privea pe domnul Graff. Pe langa functia sa de presedinte al comitetului legislativ de la acel moment, domnul Graff era avocat si il reprezenta pe unul dintre principalii competitori ai reclamantilor. In capacitatea sa parlamentara, domnul Graff a propus un proiect de lege care crestea in mod semnificativ raspunderea pecuniara in cazul nerespectarii ordinelor de interdictie, prin care amenzile erau multiplicate cu numarul deciziilor de executare impuse, in cazul in care o parte nu respecta un ordin de interdictie. Articolul din ziarul reclamantilor sustinea ca domnul Graff a facut aceasta propunere pentru a servi interesele clientului sau si il critica pe domnul Graff pentru ca nu a renuntat la profesia de avocat pe timpul cat exercita o functie publica. Domnul Graff a solicitat si a obtinut un ordin de interdictie, care ii obliga pe reclamanti sa se abtina de la publicarea unor afirmatii despre un presupus conflict de interese intre functia publica a domnului Graff si exercitarea profesiei de avocat. Instanta austriaca a interpretat afirmatiile privitoare la domnul Graff ca insulte si ca afirmatii factuale, al caror adevar trebuie dovedit de reclamanti. In plus, instanta austriaca a considerat ca articolul continea o afirmatie factuala incorecta si anume ca domnul Graff ar fi fost membru al guvernului. Reclamantii au contestat ordinul de interdictie in fata a doua alte instante interne, dar ambele apeluri au fost respinse.

DECIZIE

Ordinul de interdictie privind afirmatiile despre domnul Graff a reprezentat o interferenta cu dreptul la libertatea de exprimare. Curtea Europeana a decis ca interferenta a fost „prevazuta de lege”, in ciuda sustinerilor contrare ale reclamantilor, deoarece exista o jurisprudenta interna semnificativa pe aceasta tema. Curtea a mai decis ca interferenta a urmarit un scop legitim, in ciuda sustinerilor contrare ale reclamantilor, si anume protectia reputatiei si drepturilor altora. Ramane de apreciat daca interferenta a fost “necesara intr-o societate democratica”.

In ceea ce priveste testul necesitatii, Curtea a reiterat principiile sale generale:

Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esentiale ale unei societati democratice si una dintre conditiile prioritare pentru progresul societatii si implinirile personale. Sub rezerva unor restrictii legitime, ea acopera nu numai „informatii” sau „idei” care sunt primite favorabil sau cu indiferenta ori considerate inofensive, ci si pe acelea care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza. Libertatea de exprimare protejeaza nu numai substanta ideilor sau informatiilor exprimate ci si forma in care sunt transmise. Aceasta libertate este supusa restictiilor (...) dar care trebuie interpretate strict.

Testul „necesitatii intr-o societate democratica” impune Curtii sa determine daca „interferenta” a corespuns unei „nevoi sociale imperioase”, daca a fost proportionala cu scopul legitim urmarit si daca motivele invocate de autoritatile nationale pentru justificarea sa au fost relevante si suficiente. Sfera restrictiilor privind discursul politic sau dezbaterile pe chestiuni de interes public este restransa. Mai mult, limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la un politician in exercitarea rolului sau public decat cu privire la persoane private. Primul trebuie sa accepte in mod inevitabil si constient verificarea stricta a fiecarui cuvant si a fiecarei fapte, atat din partea jurnalistilor cat si a marelui public, si trebuie sa dovedeasca un grad mai mare de toleranta. Indubitabil, un politician este indreptatit la protectia reputatiei sale, chiar si atunci cand nu actioneaza ca persoana privata, dar cerintele acestei protectii trebuie cantarite cu interesele dezbaterii libere a chestiunilor politice (...)

Presa joaca un rol esential intr-o societate democratica. Cu toate ca nu trebuie sa depaseasca anumite limite, in special in privinta respectarii reputatiei si drepturilor altora, datoria sa este sa transmita – intr-o maniera conforma cu indatoririle si responsabilitatile sale – informatii si idei pe teme de interes public. Nu numai ca are datoria sa transmita asemenea informatii si idei: publicul are dreptul sa le primeasca. In caz contrar, presa nu ar putea sa-si joace rolul vital de "caine de paza".

Articolul 10 protejeaza nu numai substanta ideilor sau informatiilor exprimate ci si forma in care sunt transmise. Libertatea presei acopera si posibile exagerari si chiar provocari.

In jurisprudenta sa, Curtea a distins intre fapte si judecati de valoare. Existenta faptelor poate fi dovedita, in timp de adevarul judecatilor de valoare nu este susceptibil de probatiune. Cerinta de a demonstra adevarul unor judecati de valoare este imposibil de indeplinit si afecteaza esenta libertatii de opinie, care este unul dintre elementele fundamentale ale dreptului [la libertatea de exprimare].

Totusi, chiar si atunci cand o afirmatie echivaleaza cu o judecata de valoare, proportionalitatea interferentei poate depinde de existenta unei baze factuale suficiente pentru afirmatia incriminata, deoarece chiar si o judecata de valoare fara nici o baza factuala care sa o sustina poate fi excesiva.

In lumina contextului politic din momentul publicarii, Curtea a considerat ca afirmatia din articolul reclamantilor reprezinta mai mult o judecata de valoare decat o afirmatie factuala. In consecinta, reclamantului nu trebuie sa-i fie solicitat sa o dovedeasca pentru a o putea publica.

Curtea nu a fost de acord cu afirmatia instantelor austriece ca articolul interpreta gresit faptul ca domnul Graff era un membru al guvernului. Curtea a sustinut ca o asemenea interpretare nu este justificabila in contextul dat. Intr-adevar, reclamantii „au mentionat explicit functia ocupata de domnul Graff”, in articol.

In ceea ce priveste conflictul de interese pe care l-a mentionat articolul, Curtea a afirmat ca testul aplicat de instantele austriece, si anume ca acuzele reprezentau afirmatii factuale al caror adevar reclamantii trebuiau sa il dovedeasca, „impunea o sarcina excesiva pentru reclamant”. Curtea a apreciat ca aceste acuze reprezentau judecati de valoare pentru care exista o suficienta baza factuala.

Pe marginea acuzatiilor de conflict de interese, Curtea Europeana a apreciat:

Domnul Graff era un politician important si faptul ca un politician se afla in situatia ca activitatile sale profesionale si cele politice sa se suprapuna dadeau nastere unei discutii publice, chiar daca, in sens restrans, nu exista o problema de incompatibilitate in conditiile legislatiei interne.

In ceea ce priveste gravitatea acuzatiilor, Curtea a continuat:

Este adevarat ca reclamantii, bazandu-se pe o baza factuala fragila, au publicat critici grave intr-un limbaj dur, polemic. Totusi, trebuie amintit ca [dreptul la libertatea de exprimare] protejeaza si informatii sau idei care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza.

In lumina celor de mai sus, Curtea a decis ca Austria a depasit marja de apreciere acordata statelor membre ale Conventei Europene a Drepturilor Omului si ca ordinul de interdictie de publicare nu a fost proportional cu scopul urmarit.

/ FreeEx /

Dichand si altii contra Austriei