Dupuis si altii contra Franta
Citare: Hotararea din 7 iunie 2007, cererea nr. 1914/02 (Curtea Europeana a Drepturilor Omului)
Rezumat: Cazul priveste condamnarea unor ziaristi deoarece au folosit si au reprodus elemente dintr-un dosar de urmarire penala aflata in curs.
Jurisdictie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Franta, Europa
Situatie de fapt: Reclamantii sunt doi ziaristi francezi si o editura. O "unitate antiterorista" organizata la Palatul Elysee in anii 80 de Presedintia Republicii Franceze a efectuat interceptari si inregistrari de convorbiri telefonice. La inceputul anilor 90, presa a publicat lista persoanelor care facusera obiectul interceptarilor, printre care figurau ziaristi si avocati, si a mediatizat afacerea, cunoscuta sub numele "interceptarile de la Elysee".
In cadrul urmaririi penale incepute cu privire la aceste fapte, G.M., directorul adjunct de cabinet al presedintelui din perioada respectiva, a fost inculpat pentru infractiunea de incalcare a dreptului la viata privata. In timp ce procedura penala era in curs de desfasurare, editura reclamanta a publicat cartea scrisa de reclamanti, intitulata "Urechile presedintelui" ("Les oreilles du President"), care descria modul in care fusesera realizate interceptarile.
G.M. a depus plangere deoarece cartea reproducea procese verbale ale declaratiilor facute in fata judecatorului de instructie si prezenta, in facsimil, inregistrari de convorbiri telefonice care erau identice cu documentele continute in dosarul de urmarire penala; or, aceste acte aveau un caracter secret. Reclamantii au contestat faptul ca ar fi obtinut informatiile in mod ilegal. De asemenea, au refuzat sa si dezvaluie sursele si au sustinut ca documentele in cauza circulasera printre ziaristi cu mult inainte de inceperea urmaririi penale. Instanta a stabilit ca documentele respective proveneau din dosarul de urmarire penala, la care nu puteau avea acces decat persoane supuse obligatiei de a respecta secretul profesional si secretul anchetei. Prin urmare, aceste documente fusesera transmise cu incalcarea secretului anchetei si a secretului profesional, iar reclamantii, ziaristi experimentati, nu puteau sa nu stie ca aceste documente le fusesera transmise in mod ilegal.
Intrucat au folosit si au reprodus in carte elemente din dosarul de urmarire penala, reclamantii au fost gasiti vinovati de infractiunea de detinere de informatii obtinute cu incalcarea secretului anchetei sau a secretului profesional, fiind obligati la plata unei amenzi si la plata unor despagubiri catre G.M. Societatea reclamanta a fost obligata la plata in calitate de parte responsabila civilmente. Cartea a continuat sa fie publicata si niciun exemplar nu a fost confiscat. Curtea de Apel a mentinut condamnarea. Curtea de Casatie a respins recursul formulat de reclamanti.
DECIZIE
Condamnarea era prevazuta de Codul penal si urmarea sa apere dreptul lui G.M. la un proces echitabil, desfasurat cu respectarea prezumtiei de nevinovatie si sa evite exercitarea oricarei influente din exterior asupra administrarii justitiei.
In ceea ce priveste necesitatea intr o societate democratica a ingerintei, cartea se referea la o dezbatere care prezenta un interes public considerabil. Acesta contribuia la dezbaterea referitoare la o chestiune importanta privind functionarea statului, care interesa opinia publica. Cartea prezenta informatii si comentarii in legatura cu foarte multe personalitati publice care facusera obiectul unor interceptari ilegale ale convorbirilor telefonice si arata conditiile in care fusesera efectuate aceste interceptari si identitatea persoanelor care le solicitasera. Publicul avea un interes legitim sa fie informat si sa se informeze in legatura cu aceasta.
Chiar daca nu era el insusi, strict vorbind, un om politic, in calitatea sa de principal colaborator al presedintelui francez in perioada respectiva G.M. prezenta toate caracteristicile unei personalitati publice influente, evident implicat in viata politica la cel mai inalt nivel al puterii executive.
Pe de alta parte, este legitim sa se urmareasca acordarea unei protectii speciale caracterului secret al urmaririi penale, tinand seama de miza deosebita pe care o are o procedura penala, atat in ceea ce priveste administrarea justitiei cat si in ceea ce priveste dreptul la respectarea prezumtiei de nevinovatie a persoanelor cercetate.
Cu toate acestea, la momentul publicarii cartii, pe langa mediatizarea foarte intensa a cauzei, era deja de notorietate publica faptul ca G.M. era cercetat in aceasta cauza, in cadrul unei urmariri penale initiata de mai mult de trei ani si care urma sa conduca, dupa aproape zece ani de la publicarea cartii in litigiu, la condamnarea acestuia la o pedeapsa de inchisoare cu suspendare. Guvernul nu a dovedit in ce fel dezvaluirea unor informatii confidentiale ar fi putut avea o influenta negativa atat asupra prezumtiei de nevinovatie a lui G.M., cat si asupra judecarii si condamnarii sale aproape zece ani mai tarziu.
Dupa aparitia cartii si in cursul urmaririi penale, G.M. se exprimase in mod regulat in presa cu privire la cauza respectiva, astfel incat protejarea informatiilor pentru motivul ca ar fi confidentiale nu reprezenta un motiv care sa aiba o importanta covarsitoare. Curtea a pus la indoiala necesitatea de a continua sa fie pastrate secrete informatii al caror continut fusese deja, cel putin in parte, facut public si care puteau fi cunoscute de un mare numar de persoane, tinand seama de nivelul de mediatizare al cauzei, atat ca urmare a faptelor despre care era vorba, cat si ca urmare a personalitatii celor ale caror convorbiri fusesera interceptate.
Trebuie sa fie evaluata cu foarte multa prudenta necesitatea de a pedepsi, pentru detinere de informatii obtinute cu incalcarea secretului anchetei sau a secretului profesional, ziaristi care participa la o dezbatere publica de o asemenea importanta. Or, reclamantii au actionat cu respectarea principiilor ce guverneaza exercitarea profesiei de ziarist.
In ceea ce priveste sanctiunile aplicate, nu a fost dispusa distrugerea sau confiscarea cartii, iar publicarea acesteia nu a fost interzisa. Cu toate acestea, cuantumul amenzii, chiar daca relativ redus, precum si despagubirile civile adaugate, nu par a fi justificate.
In ceea ce priveste necesitatea intr o societate democratica a ingerintei, cartea se referea la o dezbatere care prezenta un interes public considerabil. Acesta contribuia la dezbaterea referitoare la o chestiune importanta privind functionarea statului, care interesa opinia publica. Cartea prezenta informatii si comentarii in legatura cu foarte multe personalitati publice care facusera obiectul unor interceptari ilegale ale convorbirilor telefonice si arata conditiile in care fusesera efectuate aceste interceptari si identitatea persoanelor care le solicitasera. Publicul avea un interes legitim sa fie informat si sa se informeze in legatura cu aceasta.
Chiar daca nu era el insusi, strict vorbind, un om politic, in calitatea sa de principal colaborator al presedintelui francez in perioada respectiva G.M. prezenta toate caracteristicile unei personalitati publice influente, evident implicat in viata politica la cel mai inalt nivel al puterii executive.
Pe de alta parte, este legitim sa se urmareasca acordarea unei protectii speciale caracterului secret al urmaririi penale, tinand seama de miza deosebita pe care o are o procedura penala, atat in ceea ce priveste administrarea justitiei cat si in ceea ce priveste dreptul la respectarea prezumtiei de nevinovatie a persoanelor cercetate.
Cu toate acestea, la momentul publicarii cartii, pe langa mediatizarea foarte intensa a cauzei, era deja de notorietate publica faptul ca G.M. era cercetat in aceasta cauza, in cadrul unei urmariri penale initiata de mai mult de trei ani si care urma sa conduca, dupa aproape zece ani de la publicarea cartii in litigiu, la condamnarea acestuia la o pedeapsa de inchisoare cu suspendare. Guvernul nu a dovedit in ce fel dezvaluirea unor informatii confidentiale ar fi putut avea o influenta negativa atat asupra prezumtiei de nevinovatie a lui G.M., cat si asupra judecarii si condamnarii sale aproape zece ani mai tarziu.
Dupa aparitia cartii si in cursul urmaririi penale, G.M. se exprimase in mod regulat in presa cu privire la cauza respectiva, astfel incat protejarea informatiilor pentru motivul ca ar fi confidentiale nu reprezenta un motiv care sa aiba o importanta covarsitoare. Curtea a pus la indoiala necesitatea de a continua sa fie pastrate secrete informatii al caror continut fusese deja, cel putin in parte, facut public si care puteau fi cunoscute de un mare numar de persoane, tinand seama de nivelul de mediatizare al cauzei, atat ca urmare a faptelor despre care era vorba, cat si ca urmare a personalitatii celor ale caror convorbiri fusesera interceptate.
Trebuie sa fie evaluata cu foarte multa prudenta necesitatea de a pedepsi, pentru detinere de informatii obtinute cu incalcarea secretului anchetei sau a secretului profesional, ziaristi care participa la o dezbatere publica de o asemenea importanta. Or, reclamantii au actionat cu respectarea principiilor ce guverneaza exercitarea profesiei de ziarist.
In ceea ce priveste sanctiunile aplicate, nu a fost dispusa distrugerea sau confiscarea cartii, iar publicarea acesteia nu a fost interzisa. Cu toate acestea, cuantumul amenzii, chiar daca relativ redus, precum si despagubirile civile adaugate, nu par a fi justificate.
Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate