Reno contra ACLU
Citare: 521 US 844 (1997); 26 iunie 1997, Nr. 96-511 (Curtea Suprema a Statelor Unite ale Americii)
Rezumat: Un grup de organizatii printre care se numara si American Civil Liberties Union au contestat constitutionalitatea unei legi care limita transmiterea prin Internet a mesajelor cu continut obscen.
Jurisdictie: Curtea Suprema a Statelor Unite ale Americii, Statele Unite ale Americii, Americi
Situatie de fapt: Legea Decentei in Comunicatii din 1996 (LDC), al carui scop era protectia minorilor impotriva mesajelor daunatoare transmise prin Internet, incrimina transmiterea "in cunostinta de cauza" a mesajelor "indecente sau obscene" catre destinatari sub 18 ani precum si transmiterea catre sau afisarea, accesibila persoanelor sub 18 ani, a oricaror mesaje "care, in context, reproduc sau descriu, in termeni evident ofensatori conform standardelor unei comunitati contemporane, activitati sexuale sau excretorii sau organe". Actul prevedea mijloace de aparare pentru cei care iau "masuri cu buna-credinta si eficiente" in vederea limitarii accesului minorilor la astfel de mesaje solicitand anumite dovezi legate de varsta, cum ar fi carti de credit sau coduri numerice personale. Un numar de reclamanti au initiat o actiune in instanta contestand constitutionalitatea acestor prevederi. Dupa o analiza in extenso a situatiei de fapt, un complet de trei judecatori al unei Curti Districtuale a emis un ordin impotriva aplicarii prevederilor contestate in masura in care acestea priveau mesaje "indecente", mentinand dreptul Guvernului de a investiga si sanctiona obscenitatea sau prostitutia infantila interzise prin respectivele prevederi. Guvernul a atacat decizia in fata Curtii Supreme a Statelor Unite, sustinand ca, in mod gresit, Curtea Districtuala a hotarat ca Legea Decentei in Comunicatii incalca dreptul la libertatea de exprimare.
DECIZIE
Curtea a intrat mai intai intr-o discutie detaliata cu privire la Internet, observand varietatea modalitatilor de comunicare precum si varietatea de continut:
- Nu este exagerata afirmatia conform careia continutul mesajelor accesibile pe Internet este la fel de divers precum gandirea umana.
Curtea a considerat ca scopul LDC a fost acela de a proteja minorii impotriva mesajelor daunatoare accesibile pe Internet si in special impotriva mesajelor cu continut sexual explicit. Curtea a remarcat ca, in conditiile in care astfel de mesaje sunt disponibile pe Internet, utilizatorii le acceseaza adesea accidental. Curtea a retinut, de asemenea, ca exista programe informatice care pot ajuta parintii sa controleze tipul de materiale care pot fi accesate prin folosirea computerelor instalate in case si care dispun de o conexiune la Internet.
Curtea nu a fost de acord cu argumentul prezentat de Guvern conform caruia Internetul ar trebui sa faca obiectul unor reglementari similare celor aplicabile in domeniul audiovizualului; nu exista o istorie a reglementarilor aplicabile Internetului, iar acesta este mai putin „invaziv” decat radioul sau televiziunea. Curtea a subliniat ca utilizatorii de Internet adesea acceseaza accidental diferite mesaje. Mai mult, Curtea a considerat ca, spre deosebire de audiovizual a carui reglementare poate fi justificata partial datorita numarului limitat de frecvente disponibile, largimea de banda utilizata pentru Internet este practic nelimitata, pemitand comunicari de toate tipurile cu costuri relativ mici.
In continuare, Curtea a retinut ca prevederile contestate aveau o formulare vaga, interzicand comunicarea materialelor „indecente” sau a materialelor care „in context, reproduc sau descriu, in termeni evident ofensatori conform standardelor unei comunitati contemporane, activitati sexuale sau excretorii sau organe”, fara a defini niciunul dintre acesti termeni. Curtea a considerat ca folosirea acestor termeni poate provoca nesiguranta, ridicand, de exemplu, intrebari cu privire posibilitatea de a aplica legea si asupra unei discutii serioase despre controlul nasterilor, homosexualitate sau consecintele violurilor in detentie. Acest aspect a fost considerat cu deosebire ingrijorator, in principal pentru ca LDC incrimina comunicari pe baza continutului acestora. Severitatea sanctiunii penale ar avea un important efect de inhibitie. Astfel, aceasta lege ar putea aduce la tacere anumiti vorbitori ai caror mesaje ar trebui sa se bucure de protectie constitutionala. Aceasta lipsa de precizie a fost considerata ca fiind foarte problematica; sub pretextul protejarii minorilor impotriva mesajelor daunatoare, LDC suprima un numar important de mesaje pe care adultii erau indreptatiti constitutional sa le primeasca si sa si le adreseze. Astfel, desi Guvernul poate justifica un interes legitim pentru a proteja copiii impotriva materialelor daunatoare:
- [G]uvernul nu poate "reduc[e] populatia adulta (…) doar la (…) lucrurile care sunt potrivite pentru copii”. (citand Denver Area Ed. Telecommuniation Consortium, Inc. c. Federal Communications Commisions, 519 U.S. 1996)
Curtea a considerat ca, la momentul procesului, nu exista niciun tip eficace de tehnologie care ar fi permis initiatorului unui mesaj sa limiteze accesul copiilor la acel mesaj pe Internet fara a impune aceeasi limitare si adultilor. Ar fi prohibitiv din punct de vedere al costurilor pentru vorbitorii care nu au o miza comerciala, precum si pentru unii dintre vorbitorii care au o astfel de miza si care au site-uri Web, sa verifice daca utilizatorii acestor site-uri sunt adulti. Mai mult, Curtea a considerat ca aria de aplicare a LDC era extrem de larga, legea aplicandu-se nu doar mesajelor de natura comerciala sau mesajelor generate de comercianti, dar si celor generate de entitati non-profit sau persoane fizice care posteaza mesaje indecente sau afiseaza astfel de mesaje pe computerele lor personale in prezenta minorilor. Termenii generali, dar nedefiniti, „indecent” si „evident ofensator” acopereau un numar important de materiale non-pronografice cu serioase valori educationale sau de alta natura, iar aplicarea, la continutul materialelor disponibile pe Internet, a criteriului de apreciere cu referire la „standardul unei comunitati” ar fi insemnat ca orice mesaj accesibil la nivel national ar fi trebuit sa fie judecat conform standardelor comunitatii care ar fi fost cel mai probabil ofensata de mesajul respectiv.
Guvernul a sustinut ca, desi LDC cenzura in mod efectiv discursul in multe dintre modalitatile oferite de Internet - precum grupurile de discutii sau grupurile de stiri – oferea, cu toate acestea, o „posibilitate rezonabila” vorbitorilor de a participa pe World Wide Web la comunicari nerestrictionate. Curtea nu a retinut acest argument, considerandu-l similar cu a sustine ca o lege ar putea interzice distribuirea de pliante cu anumite teme, dar ar permite publicarea de carti pe aceleasi teme. Curtea a reamintit hotararea din cazul Schneider contra State :
Guvernul a sustinut ca, desi LDC cenzura in mod efectiv discursul in multe dintre modalitatile oferite de Internet - precum grupurile de discutii sau grupurile de stiri – oferea, cu toate acestea, o „posibilitate rezonabila” vorbitorilor de a participa pe World Wide Web la comunicari nerestrictionate. Curtea nu a retinut acest argument, considerandu-l similar cu a sustine ca o lege ar putea interzice distribuirea de pliante cu anumite teme, dar ar permite publicarea de carti pe aceleasi teme. Curtea a reamintit hotararea din cazul Schneider contra State :
- Libertatea de exprimare in anumite locuri nu poate fi limitata pe considerentul ca exprimarea este permisa in alte locuri.
De asemenea, Curtea nu a fost de acord cu afirmatia Guvernului ca prevederile contestate preveneau diseminarea mesajelor indecente doar catre persoanele despre care se stie ca au mai putin de 18 ani. Majoritatea forumurilor de pe Internet sunt deschise tuturor, iar puterea cenzurii ar fi sporita daca oricare oponent al comunicarilor indecente ar accesa un astfel de forum si ar informa toti participantii ca fiul sau in varsta de 17 ani – „o persoana specifica (...) sub 18 ani” in terminologia LDC – urmeaza sa acceseze forumul.
Ultimul argument al Guvernului se referea la mijloacele de aparare disponibile. Mai intai, Guvernul a sugerat ca initiatorii mesajelor ar putea cripta mesajele indecente intr-o modalitate care ar permite destinatarilor sa blocheze receptia cu ajutoul programelor informatice. Totusi, astfel de programe informatice nu existau la momentul procesului si, chiar daca ar fi existat, nu s-ar fi putut verifica daca un destinatar ar fi blocat efectiv respectivul mesaj. Astfel, initiatorul unui mesaj nu ar fi putut considera criptarea mesajelor drept o actiune „eficienta” in absenta certitudinii ca fiecare persoana din America care are in grija copii cauta si identifica avertismentul transmis de initiatorul mesajului. In al doilea rand, Guvernul a sustinut ca initiatorii mesajelor s-ar fi putut prevala de o aparare bazata pe buna-credinta daca ar fi folosit servicii de verificare a varstei, cum ar fi cardurile de credit. Curtea a considerat totusi ca aceasta solutie nu ar fi fezabila din punct de vedere economic pentru majoritatea vorbitorilor care nu au un inters comercial. In consecinta, aceasta aparare nu ar fi redus din restrictiile impuse de lege pentru acest tip de vorbitori. Curtea a adaugat ca, si in ceea ce ii priveste pe comerciantii de materiale pornografice care s-ar putea folosi de aceasta aparare, nu exista nicio dovada ca aceste tehnici impiedica minorii sa se identifice drept adulti.
In final, Curtea nu a retinut argumentul Guvernului ca reglementarea Internetului ar fi fost necesara pentru a permite dezvoltarea acestuia:
Ultimul argument al Guvernului se referea la mijloacele de aparare disponibile. Mai intai, Guvernul a sugerat ca initiatorii mesajelor ar putea cripta mesajele indecente intr-o modalitate care ar permite destinatarilor sa blocheze receptia cu ajutoul programelor informatice. Totusi, astfel de programe informatice nu existau la momentul procesului si, chiar daca ar fi existat, nu s-ar fi putut verifica daca un destinatar ar fi blocat efectiv respectivul mesaj. Astfel, initiatorul unui mesaj nu ar fi putut considera criptarea mesajelor drept o actiune „eficienta” in absenta certitudinii ca fiecare persoana din America care are in grija copii cauta si identifica avertismentul transmis de initiatorul mesajului. In al doilea rand, Guvernul a sustinut ca initiatorii mesajelor s-ar fi putut prevala de o aparare bazata pe buna-credinta daca ar fi folosit servicii de verificare a varstei, cum ar fi cardurile de credit. Curtea a considerat totusi ca aceasta solutie nu ar fi fezabila din punct de vedere economic pentru majoritatea vorbitorilor care nu au un inters comercial. In consecinta, aceasta aparare nu ar fi redus din restrictiile impuse de lege pentru acest tip de vorbitori. Curtea a adaugat ca, si in ceea ce ii priveste pe comerciantii de materiale pornografice care s-ar putea folosi de aceasta aparare, nu exista nicio dovada ca aceste tehnici impiedica minorii sa se identifice drept adulti.
In final, Curtea nu a retinut argumentul Guvernului ca reglementarea Internetului ar fi fost necesara pentru a permite dezvoltarea acestuia:
- In absenta unor probe care sa indice contrariul, prezumam ca o reglementare guvernamentala care priveste continutul exprimarii este mai degraba de natura sa stanjeneasca schimbul liber de idei decat sa il incurajeze. Interesul incurajarii libertatii de exprimare intr-o societate democratica este mai important decat orice beneficiu teoretic, dar nedovedit, al cenzurii.
Pentru aceste motive, Curtea a hotarat ca interzicerea comunicarii materialelor cu continut indecent minorilor reprezinta o incalcare a dreptului la libertatea de exprimare.
Copyright ActiveWatch 2006-2012. Toate drepturile rezervate