REPETENȚII LIBERTĂȚII DE EXPRIMARE 2017 – 2018


Premiul „Scuipă-mă-n ochi, te rog!”

 


Se acordă posturilor Antena 3, Realitatea TV și România TV pentru întreaga activitate de bălăcărire în absență a adversarilor imaginari și ideologici.  


Context:

Pentru întreaga activitate din ultimul an, dusă de Antena 3, Realitatea TV și România TV, întru beștelirea în absență a adversarilor imaginari și ideologici. În 2017, cele trei posturi TV au încasat cele mai multe amenzi din partea CNA pentru diferite derapaje deontologice.  Astfel, prime-time-ul și ecranele ni se umplu, seară de seară, cu venin, scuipați și vomă pe care moderatorii și invitații de casă și-i varsă cu ură proletară. De cele mai multe ori, din tot recitalul de emoții, speculații și acuzații lipsește un ingredient vital: punctul de vedere al țintei bălăcărelilor.  


Premiul „Google este Esențial”

 


Se acordă Anei-Maria Roman, realizatoarea emisiunii Esențial de la Antena 3, pentru merite deosebite în propagarea de știri false, fără să clipească și fără să respire.


Context:

Într-o emisiune în care se analizau protestele din 5 noiembrie 2017, Ana Maria Roman (o profesionistă de altfel) a mers pe fentele de intelligence ale fostului director SIE, Cătălin Harnagea, și a dat alarma-n țară: anarhiștii s-au infiltrat la protestele anti-guvernamentale. Ne-am crăcănat de râs, mai rău decât Pepe Broscoiul (simbolul mișcării kekistaneze), când am văzut că FreeKekistan – o mișcare subculturală care parodiază excesele ideologice de orice fel - este prezentată mai ceva ca ISIS. Probabil că Ana-Maria nu ar fi dat acest fake news dacă ar fi intrat înainte de emisiune pe Google. Surse apropiate jurnalistei ne spun că tânăra nu are acces decât la Google Translate, unde-i place să verifice comunicatele de presă ale Departamentului de Stat al SUA.



Premiul „Psihiatrie politică”

 

 

Se acordă Jandarmeriei și Spitalului de Psihiatrie Al. Obregia din Capitală pentru încercarea de a băga la izolare un protest civic legitim și democratic.


Context:

Pe data de 26 octombrie 2017, regizorul Alexandru Solomon a protestat într-o manieră artistică față de vizita pe care urma să o facă patriarhul Kiril al Rusiei în România. Jandarmii de la fața locului, când au văzut briceagul bont și cele șapte picături de sânge din palma regizorului, iute s-au panicat și ni l-au înșfăcat. În loc să-i acorde măsuri de prim-ajutor, l-au transportat la Spitalul de Psihiatrie Al. Obregia, lăsându-i pe medicii de acolo să-i bandajeze abuziv sufletul protestatar.


Premiul „Proteste doar cu voia lui Dumnezeu!”

 

 

Se acordă Primăriei Capitalei care, prin chichițe birocratice și abuz, i-a ținut departe pe supușii bucureșteni de ispita protestelor împotriva sfintei conduceri.


Context:

Primăria Capitalei a înregistrat mai multe recorduri administrative anul trecut: transportul public civilizat invizibil, traficul fluidizat invizibil, dar și protestele și protestatarii invizibili. Pentru că au găsit o chichiță în Legea Adunărilor Publice, care nu permite desfășurarea simultană a două manifestări publice în același loc, onorabila conducere a bătut palma cu niște organizații și cetățeni care chipurile protestează de zor. Doar că acele proteste nu există decât în hârtii, nu și în realitate. Așa se face că, din vara lui 2017 și până acum, nicio altă organizație nu a mai putut să felicite în stradă Primăria pentru rezultatele remarcabile, dar invizibile pe care le oferă, zi de zi, bucureștenilor.


Premiul „Taci și câștigi”

 

 

Se acordă firmei Tel Drum care, începând din 2007, a pompat bani în presa și formatorii de opinie liberi de conștiință, ca să nu ciufulească mustața PSD-ului.


Context:

Jurnaliștii de la Rise Project au descoperit anul trecut mai multe relații între firma Tel Drum și presa locală și națională. Relațiile erau de lungă durată și erau bazate pe respect reciproc, în sensul că Tel Drum cumpăra publicitate sau servicii de consultanță, iar jurnaliștii tăceau și nu vedeau. Sau chiar dacă vedeau, jurnaliștii tot tăceau. Așa se face că, ani la rând, jurnaliști și formatori de opinie au stat ca vrăbiuțele cu pliscurile căscate așteptând să le picure Tel Drum bănuți în gușițele tot mai groase și anesteziate . Evident, nu a fost nici un secret pentru nimeni că „Pasărea pe limba ei moare”.



PREMIANȚII LIBERTĂȚII DE EXPRIMARE 2017 - 2018

Premiul „Vigilență, nu obediență!”

 


Se acordă domnului Filip Toni, paznic de școală și de drepturi fundamentale la Școala gimnazială specială nr 4 din București, pentru că a ținut cu dinții de adevăr, nu de locul de muncă.


Context:

La început de 2017, abuzurile fizice, verbale și psihice la care erau supuși elevii de la Școala gimnazială specială nr. 4 din București de către personalul didactic a fost înregistrat audio și video și adus la cunoștința organelor competente. Din păcate, și indolente. Reclamații n-au fost deranjați cu nimic, în schimb turnătorul veros s-a trezit târât prin diverse comitete și comisii, cu salariul redus și supus la mai multe șicane meschine cotidiene. Dar de lăsat, nu se lasă. A depus mărturie de mai multe ori la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în favoarea elevilor, iar Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități i-a sărit în ajutor și a sesizat CNCD, considerând că Filip Toni este victimă a discriminării prin asociere.

Premiul „Teleormangate”  

 

 

Se acordă echipei Rise Project pentru investigațiile care au arătat afacerile ascunse ale celor care conduc coaliția de guvernare.


Context:

În 2017 și la început de 2018, activitatea acestei echipe de jurnaliști a deranjat într-atât de mult puterea, încât le-a trimis pe cap un control inopinat din partea ANAF fix în ziua în care anunțase publicarea unui articol din seria de dezvăluiri la care lucra. Controlul nu a găsit nimic în neregulă, dar cumva-cumva tot trebuia să fie discreditați: Antena 3 a prezentat în prime-time suspiciunile care determinaseră controlul, uitând să menționeze, desigur, și concluzia: nevinovați.  


Premiul „Traseism deontologic”

 


Se acordă lui Dragoș Pătraru și echipei Starea Nației, pentru că au o coloană vertebrală prea mare ca să încapă în redacții de televiziune atât de mici.


Context:

Acești pribegi ai ecranelor își tot poartă de câțiva ani emisiunea de la o televiziune la alta. Nu pentru că ar sta rău la audiență, ci pentru că găsesc prea neconfortabilă poziția de drepți cu pumnul în gură pe care vor patronii să le-o impună. Li s-a dus vestea că, dacă încerci să le faci tu agenda, te și dau la presă. Pentru amatori, casele de pariuri dau deja cote pentru următoarea televiziune la care o să putem să-i vedem și pentru câte luni o să suporte să lucreze acolo.

ActiveWatch / CC BY 3.0