ActiveWatch și Fundația Motivation România, alături de Fundația Vodafone România și Dedeman, au organizat marți, 27 noiembrie 2012, în Studioul 3 al TVR, cea de-a treia ediție a Galei Persoanelor cu Dizabilități “Accesibilizați libertatea”.

În cadrul evenimentului, produs în colaborare cu TVR și moderat de Cătălin Ștefănescu, au fost prezentați câștigătorii din acest an ai cursei pentru transformarea României într-o societate deschisă tuturor membrilor săi, cu toate abilitățile de care dispun.

 

Peste 200 de invitați – printre care ambasadori, angajatori publici și privați, jurnaliști, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai organizațiilor neguvernamentale – au onorat atât câștigătorii celor cinci categorii ale competiției*, cât și artiștii care au urcat pe scena Galei.

Ca și în edițiile precedente, Gala a fost cadrul în care au fost premiate cele mai creative și îndrăznețe persoane și inițiative de incluziune. Pe www.incluziune.org veți găsi povești incredibile și lecții de voință ale unor oameni cu mai multe abilități decât ne-am obișnuit să credem că ar putea avea. Veți fi plăcut impresionați de proiectele durabile ale unor companii care au știut să vadă potențialul persoanelor cu dizabilități și beneficiile angajării lor. Veți regăsi o serie de școli care să vă schimbe viziunea tristă asupra unui învățământ care pare ancorat în secolul trecut. Veți vedea că instituții, organizații neguvernamentale sau companii cunoscute au făcut efortul accesibilizării ca prim pas pentru o deschidere de durată. Veți fi inspirați de felul în care alții au ales să comunice dizabilitatea și să pună în valoare oameni, dincolo de dizabilități. Din totalul de 116 candidaturi, membrii celor cinci jurii ale competiției au avut dificila misiune de a alege cele mai puternice exemple de reușită.

“România accesibilă este o țară extrem de mică. Are dimensiunile unui lagăr. Bucureștiul accesibil este de o mie de ori mai mic decât cel pe care îl cunoaște majoritatea oamenilor. În țara noastră există oameni cărora le este interzis să se miște acolo unde și-ar dori. Îi ținem proptiți într-un țarc, zidiți între borduri. Iubiți libertatea? Atunci puneți umărul să deschidem zidurile care îi izolează pe semenii noștri ” – Mircea Toma, Președintele ActiveWatch.

“Mă uimește în fiecare zi curajul persoanelor cu dizabilități care ies în spațiul public, în ciuda barierelor pe care le întalnesc. Este un motiv suficient, deși nu singurul, pentru care Motivation face lucruri concrete pentru a încuraja accesibilizarea corecta a spațiilor publice și private. Totul începe de la mentalitate – aceasta pune în mișcare roțile schimbării” – Cristian Ispas, Director General al Fundației Motivation România.

Gala poate fi urmărită la TVR 1, duminică, 2 decembrie, începând cu ora 14:30.

Le mulțumim

Tuturor celor care s-au înscris în competiția Galei și celor care i-au susținut prin voturile lor.

Comunicatorilor acestei gale: Valentina Lefterică, Dan Bratu, Șerban Nicolescu, Dani Matei, Dorina și Vlad Stamate, Ortansa Moraru, Mat Ghigiu, Cosmin Dumitru, Răzvan Popescu, Școala de role AMB, ARIOT, Cristian Țopescu, Melania Medeleanu, A.M., copiilor și profesorilor de la Centrul “Rază de lumină” din Brașov, lui Dănuț Fleacă și angajaților Nazarcea Group, lui Horia Rizea și minunatei lui familii.

Voluntarilor: Roxana Bursuc, Anca Bănescu, Oana Zăbavă, Diana Mihai, Andrei Dinu, Luciana Petroiu, David Macavei, Iosefina Velcea, Ana Gheorghiceanu, Georgiana Ion, Christina Costa, Marta Bănescu, Dan Buzan

TVR1 care și-a asumat acest proiect, și, în mod special, echipei: Cătălin Ștefănescu, Diana Pascal, Aurel Badea, Bogdan Onea, Liana Damian, Dana Moraru, Gina Stroian

Lui Sorin Obretin și echipei Sovis Print, pentru că au tipărit pro-bono toate materialele acestei ediții

Echipei Pozitiv Film: Răzvan și Silviu Marianciuc

Creativilor și creatorilor: Maria Drăghici, Electric Brother, Nor Zeatic, Cristinel Capus / Chriss de Gall, Alexandru Tomescu, Alexandru Marcăș, Lucia, trupei No Limit, Vali Răcilă

Membrilor juriilor Galei

Sfătuitorilor: Bogdan Teodor Olteanu, Maria Arbone, Nicoleta Gavrilă, Mugur Ciumăgeanu, Daniela Tontsch

Fotografilor: Mircea Oculeanu, Cătălin Grădinariu

Angajaților unităților protejate ARTO și Motivation SRL

Reprezentanței Comisiei Europene la București

Celor care au finanțat sau au sprijinit această ediție: Fundația Vodafone, Dedeman, CEE Trust, Banca Transilvania, BCR, EximBank, Fundația Valvis, NouMax, Murfatlar, Hellenic - Coca Cola, Johnnie Walker

Partenerilor media: Radio Guerrilla, Adevărul, Click!, Click! pentru femei, Click! Sănătate, OK Magazine, Tango, Gazeta Sporturilor, Kamikaze, 24 FUN, IGLOO, Cariere, HRManager, Oops Media, Hotnews.ro, SmartWoman.ro, BestJobs.ro, PromoAfaceri.ro, Romaniapozitiva.ro, Money.ro, B365.ro, CSRMedia.ro, StartEvo.ro, TOTB.ro, Spectacular, CodPress, suntparinte.ro

Doamnelor de la Special Olympics România, pentru mult ajutor și multă implicare sufletească.

 

* PREMIILE GALEI PERSOANELOR CU DIZABILITATI „ACCESIBILIZAȚI LIBERTATEA”

Categoria OAMENI CU DESĂVÂRȘIRE
- premiul juriului -

„Cameleonul – curajul de expresie” este numele unei colecții vestimentare lansate anul acesta la Timișoara. Însă ceea ce pentru noi înseamnă curaj, pentru autoarea colecției a devenit rutină, iar curaj înseamnă libertatea creației. Pentru că a absolvit secția de design vestimentar a Facultății de Arte deși asta a însemnat urcarea a 52 de trepte zilnic. Pentru că tetrapareza o împiedică nu doar să meargă, ci și să deseneze. Pentru că ea își scrie modelele proiectate, pe care un desenator o ajută apoi să le transpună în imagine. GEANINA BOLBA!


Categoria OAMENI CU DESĂVÂRȘIRE
- premiul publicului –

E de profesie optimist. Și asta nu numai pentru sine. A contaminat, pentru început, Zimnicea. Toți concitadinii lui îl cunosc și știu azi că o persoană paralizată de la piept în jos este o persoană care poate să râdă de la piept în sus. Dar de acolo, din cel mai sudic punct al țării, Claudiu transmite vești pozitive în tot restul teritoriului – cu site-ul lui care se și numește „prețmic”. CLAUDIU DANIEL BIȚĂ!

 

Categoria PORȚI DESCHISE

Imaginea României a fost asociată la începutul anilor ’90 cu cea a copiilor ținuți în condiții subumane în instituții care-și trădaseră menirea. Câștigătoarea este o organizație care a schimbat destinul unora dintre acei copii. Ei au primit afecțiune, respect și apoi casă și condiții de viață pentru oameni. Cu resurse puține și mult efort, accesibilizarea de care au beneficiat înseamnă acum: transport adaptat, rampă, săli de baie adaptate pentru beneficiari și asistență zilnică. ASOCIAȚIA LUMINA – HOSPICE CASA ALBERT a accesibilizat drumul către suflet.

 

Categoria PROMOVEAZĂ ABILITATEA

Americanul Sujeet DESAI are 30 de ani, este absolvent de Conservator, cântă la șapte instrumente, dar e și campion la karate. E ambasador internațional al persoanelor cu Sindrom Down și a susținut în România un concert la Sala Radio. Concertul a fost motorul unei ample campanii, botezate „Muzica dorințelor împlinite”. Cu o strategie coerentă și o comunicare inovatoare, cu o excelentă prezență în presă, magia a reușit: cu ajutorul lui Sujeet a fost spart ghețarul prejudecăților despre Sindromul Down. Victoria a fost pregătită de CENTRUL EUROPEAN PENTRU DREPTURILE COPIILOR CU DIZABILITĂȚI.

 

Categoria ANGAJATORII ABILITĂȚII

Întâlnirea dintre abilitățile unei persoane cu dizabilități cu un loc de muncă cere o mai bună cunoaștere reciprocă. Cu un sistem profesionist de evaluare, utilaje accesibilizate, formare profesională și o puternică determinare pentru dezvoltare, o organizație a reușit să pună pe picioare o linie de produse cosmetice vegetale la care lucrează 12 persoane cu dizabilități. Alte 10 persoane muncesc în croitorie, ergoterapie, bucătărie, curățenie, tâmplărie. Angajatorul care și-a găsit menirea de a deschide piața muncii pentru cei în care prea mulți patroni nu cred încă este ASOCIAȚIA PHOENIX SPERANȚA

 

Categoria ȘCOALA TUTUROR ABILITĂȚILOR

Campionul din acest an a reușit să asiste accesul în învățământul universitar pentru 130 de studenți – ceea ce a presupus dotarea cu echipamente electronice specializate, tutoriat, adaptarea cursurilor, construirea unei platforme de e-learning, sprijin financiar, cazare gratuită și încă altele. Beneficiară a unei finanțări europene alături de alte două universități, Universitatea „Valahia” din Târgoviște este campioana anului la această categorie.

ActiveWatch / CC BY 3.0