FreeEx

Atentat sinucigas

, 15 Iul 2010

In 2007, in raportul „Un om a muscat o stire ” (prima analiza media concentrata pe gradul de respectare a eticii jurnalistice si a interesului public), semnalam apetitul televiziunilor autohtone pentru ceea ce ele numeau „fenomen suicidal”. La vremea aceea listam si ingredientele unei stiri cu si despre sinucigasi: ocurenta obsesiva a termenului „inexplicabil” in titluri, coloana sonora compusa din tobe tribale, corzi si voci puternice (combinatia Hans Zimmer si Lisa Gerard nu da gres niciodata),  efecte video (tehnici noir, flash-uri confuzante, alterarea contururilor etc.) si nelipsitul discurs de tip necrolog, cu accente de mister si drama.

De regula, aceste stiri nu au o intindere foarte mare si isi fac bine treaba in cadrul unui jurnal. Reusesc sa starneasca regiunile corticale si subcorticale, il indeparteaza pe subiectul expus de nevoia de informare si-l duce in zone de empatie sau de reevaluare a propriei umbre pe pamant.

Problema isi schimba fundamental datele atunci cand subiectul stirii este o persoana cu notorietate. Demersul jurnalistic nu se mai limiteaza la banala reconstituire in prime-time, ci este dublat de un efort de valorizare a individului in mentalul maselor imobilizate in actul de solidaritate televizuala. Prin urmare, televiziunile nu vor exploata doar elementele ce tin de patologia cazului, ci si pe cele de sorginte socio-culturala. Pentru ca tabloul este atat de complex, este dilatat si spatiul alocat inseminarii mentalului colectiv cu ultimele fragmente din viata decedatului. In cazul de fata, cazul Madalina Manole: solista vocala, compozitoare, instrumentista (conform http://ro.wikipedia.org) si subiect mediatic exploatat morbid si neprofesional (conform mai multor organizatii de media ).

In linii mari, prima zi de la aflarea vestii a fost dedicata polemicilor cu privire la adevaratele cauze ale mortii. Nesansa jurnalistilor, dar mai ales a publicului, a fost ca medicii legisti folosesc alta metodologie in determinarea cauzelor. Astfel, lipsa vocilor constatatoare a fost suplinita cu opiniile vecinilor, prietenilor, psihologilor, parapsihologilor si preotilor. Scepticismul ancestral al romanilor a transpirat prin toate tuburile catodice, intr-o stupefactie care i-a obligat (oare?) pe directorii de programe sa schimbe planurile de emisie.

Odata confirmata cauza mortii si indepartate orice suspiciuni ori posibile scenarii mai atractive decat suicidul, s-a dezvoltat etapa de mirare colectiva si expunere a solutiilor care ar fi putut amana sau anula intentia victimei. Televiziunile comerciale au sacrificat tronsoanele destinate emisiunilor de divertisment si circa 20 de minute din principalele jurnale de stiri pentru a trece in revista sentimentele si reactiile generate de disparitia vedetei.  La randul lor, televiziunile de stiri au alocat  moderatori si spatii de dezbatere pentru a da o nota mai avizata discursurilor post-mortem. Diferenta a fost ca aceeasi psihologi, preoti si prieteni au avut ocazia sa se exprime in largi interventii directe.

Ar fi nedrept sa acuzam televiziunile ca au dus acest subiect intr-un derizoriu total. In cele trei zile de supramediatizare a cazului au fost atinse subiecte delicate precum: importanta consilierii psihologice in viata de zi cu zi, dimensiunile depresiei in societatea actuala, conditia artistului in Romania lui 2010, existenta pe piata a unor substante insecticide interzise sau cutumele Bisericii Ortodoxe Romane in relatia cu persoanele care au comis suicid.

Totusi, mobilizarea presei din ultimele zile ar fi fost pe deplin legitima daca ar fi demonstrat o preocupare continua pentru aceste subiecte delicate, absente de pe agenda mare. Jurnalistii trimisi in teren ar fi convins daca ar fi dat dovada de respect pentru familia si oamenii afectati de eveniment.  Vanatoarea de cadre cu oameni aflati in ipostaze vulnerabile nu a contribuit deloc la autenticitatea informatiei. Doar a acoperit defectuos lipsa crasa de informatii si a demonstrat incapacitatea jurnalistilor de a genera continut. Or, descrierea detaliata a unor tehnici suicidale si redarea unor fragmente din corespondenta privata a persoanelor implicate nu aduc onoare breslei jurnalistice si practicii, in general.

Acest episod ne reconfirma ca jurnalistii romani folosesc duble standarde in disecarea unor probleme acute ale societatii. Prin analogie, ei sunt aceeasi oameni care ne prezinta in detaliu chiolhanurile si graterele mioritice, apoi se consterneaza de faptul ca obezitatea ii afecteaza pe unul din patru romani. Asadar, ne rezervam dreptul de a fi mahniti si de a nu-i prezuma ca fiind de buna credinta pe jurnalistii care au ales sa-si faca meseria dupa stiinta, putinta si constiinta. Ne retragem in caminele noastre pentru a ne trataranile si victimele, dar si pentru a medita asupra adevaratei stiri.

Miercuri, 14 iulie 2010, mai multe institutii de presa din tara asta au comis un atentat la etica jurnalistica si profesionalism. Exista suspiciunea ca ar fi un atentat sinucigas.


Share această pagină:


Din aceeași categorie

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024

Solicităm demiterea lui Adrian Cioroianu din funcția de director al Bibliotecii Naționale a României

Scrisoare deschisă, 1 Mar 2024

Mai multe ONG-uri solicită o întâlnire cu Premierul pe tema ruletei rusești din justiție

Scrisoare deschisă, 23 Feb 2024