Către Ministerul Justiției, Direcția elaborare acte normative

Vă transmitem opinia și solicitările cu privire la Proiectul de lege pentru transpunerea unor acte normative europene publicat pe pagina de internet a instituției dumneavoastră pe 8 iulie.

1. O chestiune de principiu: prin proiectul de lege denumit ca mai sus, adică foarte vag, se intenționează modificarea unor acte normative de o deosebită importanță printre care Codul Penal. Având în vedere impactul deosebit pe care îl pot avea modificările propuse vă solicităm să dați dovadă de o reală transparență, să redenumiți proiectul în așa fel încât titlul să fie relevant în raport cu conținutul dar și să prelungiți termenul stabilit, cu încălcarea legii, de la doar 10 zile de la publicare la 30 de zile, pentru primirea de comentarii și propuneri de la cei posibil interesați.

2. Pe fond, cu privire la Art. I punctul 13-15 din proiect, prin care se propune modificarea Art. 374 din Codul Penal – Pornografia infantilă. Modificările propuse sunt justificate prin necesitatea implementării Directivei 2011/92/UE, privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile. Modificările propuse nu sunt foarte consistente și, deși se invocă adoptarea directivei, se eludează o problemă importantă, semnalată de APADOR-CH încă din anul 2009, când proiectul Codului Penal se afla în procedură legislativă în Parlament. Comentariile asociației, formulate în 2009, sunt publice, rămân în esență valabile, și pot fi consultate aici (la pagina 8 sunt referirile la Art. 374).

Reluăm mai jos doar câteva pasaje:
‹‹Art. 374 alin. 3 sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă „accesarea, fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice”. Prima problemă este cine sau ce dă „dreptul” de accesare a acestor materiale şi cui. […].Se ridică și chestiunea caracterului foarte larg, general al incriminării, care va permite abuzuri în practică. Diverse site-uri pot fi accesate accidental sau prin redirecționare de la un site aparent inofensiv. Ține mai mult de concepția unui stat polițienesc transformarea în infracțiune a simplei accesări a unui site și declanșarea unei întregi proceduri de anchetă penală pentru acest lucru. ››

APADOR-CH consideră că pornografia infantilă este deja suficient de acoperitor incriminată prin celelalte alineate ale art. 374 (iar o altă incriminare a pornografiei infantile se găsește în art. 51 din Legea nr. 161/2003). Pentru considerentele expuse asociația consideră că alin. 3 al Art. 374 trebuie eliminat din Codul Penal.

Dacă această variantă nu va fi luată în considerare vă solicităm să țineți cont de prevederile Art. 5 alin. 3 al directivei invocate, articol care are următorul conținut: “Obținerea cu bună știință, prin intermediul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, a accesului la pornografie infantilă este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin un an.” În acest sens, în proiect ar trebui înlocuită sintagma “fără drept” cu sintagma”cu bună știință”. Astfel s-ar diminua posibilitatea unor abuzuri deoarece nu ar mai fi incriminați aceia care în mod accidental au accesat materiale pornografice cu minori, ci doar cei care au făcut acest lucru cu intenție. În plus, această prevedere ar permite celor care, accidental, au accesat astfel de materiale să le raporteze fără a se autodenunța ca infractori.

Având în vedere prevederile art. 6 al. 8 teza finală din Legea nr. 52/2003, vă solicităm să ne comunicaţi rezultatul analizei recomandărilor referitoare la proiectul de act normativ în discuţie.

Director executiv,
Maria-Nicoleta Andreescu
APADOR-CH

Semnatari:
ActiveWatch Agenţia de Monitorizare a Presei
Centrul pentru Jurnalism Independent
 

ActiveWatch / CC BY 3.0