Organizațiile semnatare salută decizia Curții Constituționale a României, care a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/201, privind comunicaţiile electronice, care prevedea identificarea utilizatorilor de cartele pre-pay și de rețele WiFi neparolate, este neconstituţională, în ansamblul ei.

Curtea a analizat legea ca urmare a obiecției de neconstituționalitate formulate de Avocatul Poporului. Amintim că în iulie 2014, mai multe organizații au solicitat Avocatului Poporului să sesizeze CCR referitor la legea recent adoptată și să solicite analizarea constituționalității ei înaintea promulgării. La 15 septembrie APADOR-CH și ApTI au formulat un amicus curiae cerând CCR să declare legea neconstituțională.

Curtea a constatat că „dispoziţiile legii criticate nu au un caracter precis şi previzibil, iar modalitatea prin care sunt obţinute şi stocate datele necesare pentru identificarea utilizatorilor serviciilor de comunicaţii electronice pentru care plata se face în avans, respectiv a utilizatorilor conectaţi la puncte de acces la internet nu reglementează garanții suficiente care să permită asigurarea unei protecții eficiente a datelor cu caracter personal faţă de riscurile de abuz, precum şi faţă de orice accesare şi utilizare ilicită a acestor date."

Organizațiile semnatare susțin ca Parlamentul să analizeze în detaliu, cu un studiu de impact asupra drepturilor omului, dacă noul proiect de lege privind securitatea cibernetică (aflat încă în dezbaterile comisiilor de specialitate) respectă principiile reafirmate în mod consecvent de decizia CCR de astăzi, ca și de decizia 440/ 8 Iulie 2014 (privind neconstituționalitatea legii Big brother) sau de decizia 1258/2009.

În caz contrar, avem toate șansele ca procesul legislativ să se finalizeze cu un nou eșec, elementar din perspectiva nerespectării dispozițiilor constițutionale.


Semnatari:
Maria-Nicoleta Andreescu, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
Bogdan Manolea, Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet (ApTI)
Mircea Toma, ActiveWatch
Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)


_________
ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public.
Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG in Romania (www.fondong.fdsc.ro) și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2015 – iunie 2015).
Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesațiwww.eeagrants.org.
Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.
 

ActiveWatch / CC BY 3.0