FreeEx

Dezbaterea produselor mediatice este de interes plublic

, 8 Feb 2013

ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent consideră ca materialele publicate în perioada 4 – 6 februarie pe paginademedia.ro, referitoare la emisiunea Acces Direct difuzată de postul Antena 1 în data de 4 februarie, respectă atât legislația României, cât și standardele deontologice. Articolele conțin informații care se aflau deja în sfera publică.


Mai mult, Consiliul National al Audiovizualului a înregistrat peste 100 de sesizări legate de ediția emisiunii Acces Direct care a făcut obiectul articolelor lui Petrișor Obae, ceea ce arată existența unor nemulțumiri pe scară largă cu privire la conținutul emisiunii.

Ținând cont atât de rolul presei într-o societate democratică, dar și de puternica influență pe care televiziunile o au în formarea atitudinilor, opiniilor și comportamentelor publicului (Acces Direct este o emisiune cu audiențe de top), punerea în dezbatere a produselor mediatice este un demers de interes public total justificat. Media trebuie să accepte că poate deveni, la rândul ei, ținta criticilor venite fie din interiorul breslei, fie din exterior, iar criticile exprimate cu bună credință pot fi un feedback util pentru profesioniștii media.
Considerăm că demersul postului Antena 1 de a-l da în judecată pe jurnalistul Petrișor Obae, autorul materialelor menționate mai sus, solicitând 500.000 euro despăgubiri pentru prejudiciile aduse, este în contradicție cu cu articolul 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent consideră regretabil faptul că în reacțiile postului Antena1 referitoare la acest caz, chestiunea eticii nu apare ca argument.

Atragem atenția că acest demers este extrem de periculos prin faptul că pune și mai multă presiune pe jurnaliștii care își fac meseria profesionist și cu bună-credință.

_____

Paginademedia a publicat pe 4 februarie un material despre o emisiune a Antenei1 în care o persoană era umilită. A doua zi, aceeași publicație online a făcut publică lista companiilor ale căror produse sunt promovate în timpul spațiilor publicitare difuzate pe durata emisiunii. Pe 6 februarie, una dintre aceste companii decide că nu mai dorește să își asocieze numele cu emisiunea respectivă și își retrage publicitatea difuzată pe durata emisiunii. CNA a înregistrat deja peste 100 de sesizări legate de ediția emisiunii Acces Direct care a făcut obiectul articolelor lui Petrișor Obae.
Pe 7 februarie, postul Antena1 anunță că îl va acționa în judecată pe Petrișor Obae, autorul materialelor mai sus menționate, acuzându-l că a defăimat postul, că dă dovada unei atitutdini ostile și dezechilibrată, având intenția de a manipula opinia publică și clienții postului. Antena1 cere 500.000 de euro despăgubiri pentru prejudiciile aduse.

______

Mai multe informatii aici:
http://www.paginademedia.ro/2013/02/se-poate-mai-jos-jeg-pe-tv-la-propriu-la-acces-direct-ceara-ioanei-tufaru-in-prim-plan/
http://www.paginademedia.ro/2013/02/asociere-ce-clienti-de-publicitate-au-girat-mizeria-din-urechea-ioanei-tufaru-la-acces-direct-audiente-record/
http://www.paginademedia.ro/2013/02/avon-reactioneaza-dupa-articolul-paginademedia-ro-retragem-spoturile-din-calupurile-publicitare-ale-emisiunii-acces-direct/
http://www.paginademedia.ro/2013/02/antena-1-da-in-judecata-paginademedia-ro/
http://www.paginademedia.ro/2013/02/antena-1-scrisoare-deschisa-catre-avon-dupa-scoaterea-reclamelor-de-la-acces-direct/
http://www.youtube.com/watch?v=ARunJbf7MBg
http://www.tolo.ro/2013/02/07/procesul-antenei-1-cu-un-jurnalist-si-ceara-care-curge-in-pamint/

 

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024

Solicităm demiterea lui Adrian Cioroianu din funcția de director al Bibliotecii Naționale a României

Scrisoare deschisă, 1 Mar 2024

Mai multe ONG-uri solicită o întâlnire cu Premierul pe tema ruletei rusești din justiție

Scrisoare deschisă, 23 Feb 2024