Lansare raport

Este televiziunea publică independentă? Care sunt instrumentele subordonării politice a TVR? Câtă libertate editorială au jurnaliștii televiziunii publice? Cum s-a ajuns ca inerția evidentă ce a cuprins televiziunea publică să se manifeste cu atâta forță încât să blocheze orice fel de schimbare? Care sunt mecanismele care produc această inerție? Ce efecte au ele asupra culturii organizaționale din instituție? Ce anume funcționează, totuși, bine în TVR și ce nu - și de ce? Cum se percepe instituția pe sine, cum își vede propria misiune si cum își vede viitorul? Are capacitatea să și-l redefinească?

Studiul care stă la baza acestui raport a încercat să găsească răspunsuri în interiorul instituției, printre angajați și colaboratori, actuali și foști. Am vrut să aflăm de la ei care sunt principalele probleme editoriale, administrative și legislative ce duc la funcționarea defectuoasă, subminează misiunea de serviciu public și care au generat situația dezastruoasă în care se găsește în prezent televiziunea publică.

Raportul publicat de ActiveWatch explică situația din TVR prin prisma celor ce lucrează sau au lucrat acolo și atinge problemele cronicizate ale instituției, de la presiuni politice la nepotism de proporții legendare, de la instabilitate administrativă la concursuri de angajare dubioase, de la supradimensionarea personalului în unele departamente la subdimensionare în altele.

 

Derulată pe o perioadă extinsă (4 ani), cercetarea a implicat folosirea unor metode calitative, 37 de interviuri în profunzime, analiza secundară a documentelor oficiale relevante și urmărirea atentă a evenimentelor cu impact asupra TVR.

Acest raport poate deveni un instrument util de lucru pentru îmbunătățirea activității acestei instituții, dar și un instrument de advocacy pentru modificarea legii de funcționare a serviciilor publice de radio si televiziune.

Raportul a fost realizat cu sprijinul financiar al Open Society Institute.

Raportul poate fi descarcat in format .docx aici și în format .pdf aici.

Pentru detalii în legătură cu acest raport :  Răzvan Martin, 0729199393, razvan@activewatch.ro

ActiveWatch / CC BY 3.0