FreeEx

Cerem parlamentarilor să nu voteze proiectul de lege privind înregistrarea cartelelor pre-pay

, 10 Apr 2014

Semnatarii acestui apel își exprimă dezacordul față de adoptarea de către Guvern, în ședința din 9 aprilie 2014, a proiectului de lege privind înregistrarea deținătorilor de cartele telefonice pre-plătite și le cer parlamentarilor să nu voteze proiectul.


Acest proiect de lege a fost adoptat la numai o zi după ce, prin decizia din 8 aprilie 2014 a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), a fost invalidată Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European, privind păstrarea datelor utilizatorilor de telefonie și internet – cunoscută și ca „Directiva Big Brother” – pe motiv că aceasta reprezintă o imixtiune deosebit de gravă și disproporționată în drepturile fundamentale la respectarea vieții private și la protecția datelor cu caracter personal.


Semnatarii consideră că și proiectul de lege adoptat de Guvern în ședința din 9 aprilie 2014 urmează același caracter dispoporționat al directivei recent invalidate de instanța europenă, întrucât, sub pretextul protejării securității naționale, toți cetățenii sunt considerați suspecți și sunt supravegheați în stil orwellian, specific unei societăți totalitare.


În plus aceasta este a patra tentativă de a impune o astfel de reglementare în România în ultimii trei ani (găsiți aici o cronologie), toate fiind respinse până acum în diverse stadii în Parlament.


Proiectul este neclar și are influențe asupra mai multor domenii decât cartelele telefonice preplătite. De exemplu:
• toți cetățenii care se conectează le sisteme WiFI gratuite vor trebui identificați;
• toți cei 10 milioane de utilizatori de cartele pre-pay trebuie să se înregistreze în termen de 6 luni de la data adoptării legii, în caz contrar serviciul le este dezactivat;
• înregistrarea utilizatorilor se face în condiții incerte, nu se știe cine are acces la baza de date, de ce este necesar CNP-ul utilizatorilor etc.

Semnatarii solicită Guvernului să nu se transforme într-o anexă, cu mai puțin personal, a serviciilor de informații sau a CSAT-ului și să retragă acest proiect de lege, care afectează grav dreptul la respectarea vieții private. De asemenea, le cerem parlamentarilor care își declară sau asumă convingeri de sorginte democratică să nu voteze acest proiect de lege, în cazul, previzibil, în care el nu va fi retras de Guvern.

Semnatari:
Maria Nicoleta Andreescu, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
Bogdan Manolea, Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet (ApTI)
Mircea Toma, ActiveWatch – Asociaţia de Monitorizare a Presei
Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024

Solicităm demiterea lui Adrian Cioroianu din funcția de director al Bibliotecii Naționale a României

Scrisoare deschisă, 1 Mar 2024

Mai multe ONG-uri solicită o întâlnire cu Premierul pe tema ruletei rusești din justiție

Scrisoare deschisă, 23 Feb 2024