ActiveWatch și partenerii săi vă invită SÂMBĂTĂ, 16 februarie, începând cu orele 11 la o vânătoare de comori prin cartierul Colentina. Evenimentul-concurs se adresează rezidenților cartierului, indiferent de vârstă, care doresc să redescopere Colentina prin povești nespuse și locuri uitate. Echipele înscrise vor primi indicii pentru a ajunge la cele mai importante repere ale Colentinei medievale, moderne, interbelice, comuniste și post-comuniste. La final, exploratorii care adună cele mai multe puncte vor fi premiați.

Locul de intâlnire este clubul Sereno (adresa: Șoseaua Colentina, nr. 25, vizavi de Kaufland), unde, în paralel cu concursul, vor avea loc și discuții cu locuitorii cartierului despre ce înseamnă organizarea comunitară și cum pot deveni cetățenii actori relevanți în relația cu autoritățile publice. De asemenea, oferim posibilitatea rezidenților de a dezbate asupra lucrurilor pozitive și negative din cartierul lor și de a lăsa mesaje video Primăriei Sectorului 2.

Evenimentul face parte din proiectul jurnalistic multimedia www.tinacolentina.ro, realizat de elevi de liceu, tineri jurnaliști și cartografi, cu sprijinul ActiveWatch, Casa Jurnalistului și Geo-spatial.org. Tinacolentina.ro culege și redă comunității povești alternative despre cartier și, în aceeași măsură, încurajează locuitorii să devina ei înșiși povestitori și să publice informații despre cartier. O secțiune importantă a website-ului o reprezintă HARTA cartierului, realizată exclusiv de elevii și tinerii implicați în proiect.

Această inițiativă este finanțată de Comisia Europeană prin programul Fundamental Rights and Citizenship în cadrul proiectului european Media4ME.

Pentru mai multe informații legate de proiect și eveniment:
Persoană de contact:

Laura Orlescu- coordonator proiect
laura@activewatch.ro

0729.199.398

                  

ActiveWatch / CC BY 3.0