Am aflat cu surprindere din mass-media despre intenția Guvernului de a „rezolva problema blocajelor la nivel local” printr-un artificiu legislativ: ordonanța de urgență care suspendă aplicarea unei legi pe perioadă limitată. Deși în Legea 24/ 2000 este stipulată ca posibilă această tehnică de suspendare temporară, semnatarii prezentei scrisori consideră că această modalitate instituțională de a soluționa o criză politică contravine interesului public, atât la nivelul formei (OUG), cât și la nivelul conținutului (încurajarea traseismului politic pentru o perioadă limitată de timp).


Propunerea vicepremierului Liviu Dragnea este ca prevederile legii privind migrația politică a primarilor să fie suspendate timp de 15 zile, timp în care fiecare primar să aleagă din ce partid vrea să facă parte, indiferent pe lista cărei formațiuni a fost ales. Apoi, lucrurile vor reveni la situația de acum, în care un primar își pierde mandatul atunci când demisionează din partidul pe lista căruia a fost ales.


Această manieră de legiferare este cu totul inacceptabilă. Guvernul dorește să folosească o cale extraordinară de legiferare – ordonanța de urgență, ocolind deopotrivă necesara dezbatere parlamentară și controlul Curții Constituționale. Nu în ultimul rând, este ocolită voința cetățenilor, fără a fi evidentă urgența unei astfel de măsuri. Mai mult, tinde să fie un factor de instabilitate și să încalce principiul securității legislative, unul dintre fundamentele cheie ale statului de drept.


Argumentele – sau pretextele – aduse în favoarea inițiativei se referă la apariția unor blocaje ca urmare a desființării unor alianțe și formării unor partide noi. În această situație există o soluție simplă, democratică, de rezolvare a problemei: alegeri anticipate în localitățile respective.


În ceea ce privește perspectiva mai largă, adică problematica migrației politice, dacă guvernul dorește o discuție despre aceasta, poate iniția un proiect de lege supus dezbaterii Parlamentului, plecând de la analiza măsurilor luate în anul 2005 și efectelor acestora.


Propunerea guvernului este îngrijorătoare atât prin conținutul ei, cât și prin procedura propusă. Este transparent că Guvernul își dorește o excepție de la lege care să ajute acum, când este la putere, dar care să protejeze partidul în eventualitatea revenirii în opoziție. Perspectiva asupra legii este exact împotriva bunului simț comun: unde e lege, e tocmeală.
Vă solicităm ferm să renunțați la intenția de a adopta această ordonanță de urgență. Răul făcut democrației și statului de drept pe termen lung este cu mult mai mare decât orice beneficiu temporar, adus unui partid politic aflat la un moment dat la guvernare.


Semnatari scrisoare:

ActiveWatch
Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală
Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni – ANBCC
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – APADOR-CH
Asociația Romanian Youth Movement for Democracy
Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică - ARDOR
Asociația România Vie
Asociația Solidaritea pentru Libertatea de Conștiință
CENTRAS
Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul de Politici Durabile ECOPOLIS
Centrul Rațiu pentru Democrație
Centrul Român de Politici Europene
Centrul de Resurse Juridice
CivitasPolitics.org
Comunitatea Uniți Salvăm
E-Civis
Expert Forum – EFOR
Freedom House
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Funky Citizens
Grupul pentru Democrație Participativă
Grupul pentru Dialog Social
Reper21
Rezistență Urbană
Salvați Dunărea și Delta


 

ActiveWatch / CC BY 3.0