Bună guvernare

Actuala clasă politică protejează sclavagismul contemporan

, 20 Iul 2016

Domnului Călin Popescu Tăriceanu, Președinte al Senatului,

Domnului Dacian Ciolos, Prim ministru – Guvernul României

 

Ieri, 20 iulie, organizațiile neguvernamentale care au susținut candidatura Georgianei Pascu pentru funcția de Președinte a Consiliului de monitorizare a implementarii Conventiei privind drepturile persoanelor cu dizabilități au fost înștiințate că doamna Pascu și-a înaintat demisia către instituția care tutelează Consiliul de monitorizare, respectiv Senatul României.

Motivele demisiei au fost detaliate în textul care explică decizia și care au fost comunicate atât Președintelui Senatului - domnului Călin Popescu-Tăriceanu - și colegilor domniei sale din Senat, cât și nouă, organizațiilor care am semnat scrisori de susținere atunci când doamna Pascu a candidat pentru această poziție.

Din analiza motivației formulate de doamna Pascu este evident faptul că domnia sa decide să se retragă dintr-o funcție în care nu i s-a permis să avanseze nici un pas pentru înființarea Consiliului de monitorizare. Boicotarea aceste instituții – a cărei menire este să deblocheze accesul persoanelor cu dizabilități la viața în societate dar și să oprească abuzurile, exploatarea, traficarea copiilor din centre de plasament, instituții în care numărul de decese a ajuns în ultimii 6 ani la 5000 – este, din punctul nostru de vedere, un act de complicitate criminală. Prin blocarea înființării în fapt a unei instituții a cărei existență a fost acceptată doar pe hartie, actuala clasă politică acoperă activitatea rețelelor de traficare a persoanelor, protectoare a sclavagismului contemporan.

Scrisoarea de demisie a Georgianei Pascu de la conducerea Consiliului de monitorizare detaliază mecanismele prin care a operat această monstruoasă complicitate.

Trebuie să precizăm că acest mecanism este cerut de Convenţia pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi*, este cerut de cetățeni - peste 13000 semnatari - și a fost votat de Parlament. Boicotarea lui reprezintă un afront la adresa tuturor actorilor implicați în înființarea acestui mecanism.

 

Organizatiile semnatare solicită Senatului Romaniei și Guvernului să intervină pentru aplicarea cu celeritate a legii, pentru a stopa crimele din centrele de plasament și pentru a asigura persoanelor cu dizabilități din România un tratament demn, conform cu valorile asumate de România privind protejarea drepturilor fundamentale ale omului. Concret, cerem ca această instituție să existe în acest an, cu sediu, buget și personal specializat. De asemenea, cerem totală transparență a procesului de selectare a personalului.

 

 

Semnatari:

 

Mircea Toma, ActiveWatch;

Moldovan Elisabeta, Asociația ”Ceva de Spus”;

Mădălina Turza, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD);

Silvia Maria Tăbușcă, Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER); 


Ana Dragu, Centrul de Resurse și Referință în Autism "Micul Prinț" Bistriţa;

Andreia Moraru, European Association of Service Providers for Persons with Disabilities (EASPD) și Dizabnet - Rețeaua prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilități;

Adelaide Katerine Tarpan, Fundația Romanian Angel Appeal;

Georgiana Iorgulescu, Centrul de Resurse Juridice;

Mugur Frățila, Asociația TONAL

Cerasela Nicoleta Predescu – Pro ACT suport

Ovidiu Vanghele – Centrul de Investigatii Media

Daniel Rucăreanu - Asociatia Federeii

 

 

 

*Art 16, alin 3, CDPD: “Pentru a preveni apariţia oricăror forme de exploatare, violenţă şi abuz, Statele Părţi se vor asigura că toate facilităţile şi programele destinate să servească persoanelor cu dizabilităţi sunt eficient monitorizate de autorităţi independente”.

 

Credit foto: Odeta Catana pentru proiectul Lagărele de lângă tine  -http://www.crj.ro/lagarele-de-langa-tine/

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Ce face ANCOM-ul cu DSA-ul: Poliția Internetului sau un mediu online sigur și fiabil, prin respectarea drepturilor fundamentale? - Scrisoare deschisă

Scrisoare deschisă, 3 Apr 2024

Solicitare privind transparența ședințelor Biroului Electoral Central

Scrisoare deschisă, 17 Mar 2024

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024