Bună guvernare

Rolul Avocatului Poporului în societatea românească

, 17 Dec 2015

APADOR-CH alături de ANBCC și ActiveWatch  au organizat marti, 15 decembrie 2015, la Palatul Parlamentului dezbaterea publică cu tema ‘Rolul Avocatului Poporului în societatea românească’.

La eveniment au participat reprezentanți ai Avocatului Poporului, inclusiv Victor Ciorbea, doamna senator Gabriela Crețu, reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale din domeniul drepturilor omului și reprezentanți ai Poliției Române și Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Dezbaterea a avut în vedere situația actuală instituțională, precum și recomandările propuse de organizatori în eficientizarea rolului Avocatului Poporului.

Printre temele discutate au fost:

modificarea legii și a regulamentului intern de organizare a instituției Avocatului Poporului,
numirea și revocarea titularului funcție,
implementarea mecanismului național de prevenire a torturii,
rolul instituției în domeniul legiferării, în special în sesizarea caracterului neconstituțional al ordonanțelor de urgență.
 

Cei prezenți au fost de acord că este necesară eficientizarea Instituției Avocatul Poporului și, pe baza propunerilor din documentul de poziție, au formulat opinii și recomandări în acest sens.

Întrucât forul legislativ este principalul factor de decizie în îmbunătățirea cadrului legal instituțional al Avocatului Poporului, ne propunem ca în primul trimestru al anului 2016 să desfășurăm o campanie de advocay (pe baza unui document de poziție mai amănunțit) la nivelul grupurilor parlamentare dar și al altor persoane interesate.

Ce cred cetățenii despre AVP – prezentare ANBCC


AvP – document de poziție - probleme identificate și posibile remedii

AvP - prezentare scurta - probleme identificate și posibile remedii

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Solicitare privind transparența ședințelor Biroului Electoral Central

Scrisoare deschisă, 17 Mar 2024

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024

Scrisoare a societății civile adresată Partidului Popular European

Scrisoare deschisă, 5 Mar 2024