Bună guvernare

Campania Politică fără Bariere: Președintele susține reforma partidelor în Parlament. Pașii următori ai PfB

, 9 Feb 2015

Ieri, 9 februarie, Președintele României, dl. Klaus Iohannis, a adresat un mesaj Parlamentului, conform art. 88 din Constituție. Din corpul discursului, am reținut acest pasaj, care subliniază însemnătatea demersului pornit de Campania Politică fără Bariere, încă din luna octombrie a anului trecut:

Modificarea legislației privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale, precum și o nouă lege a partidelor politice trebuie să conducă la o creștere a transparenței, integrității și participării (sublinierea noastră). Dar și la dispariția unor fenomene absolut nedorite precum mita electorală sau turismul electoral. Campaniile electorale nu sunt concursuri de dat găleți și nici festivaluri de resurse nelimitate, despre a căror proveniență toată lumea se întreabă, dar nimeni nu răspunde. Am văzut că la aceste capitole aveți deja propuneri care să facă legislația mai clară, mai transparentă, mai riguroasă când vine vorba despre finanțare și mai flexibilă, mai inclusivă, mai deschisă când vine vorba despre încurajarea participării (sublinierea noastră).

În urma consultărilor cu partidele politice am convenit un calendar, care presupune ca până la sfârșitul acestei sesiuni să avem un nou pachet de legi – privind alegerile locale și parlamentare, votul românilor din diaspora, finanțarea partidelor și campaniilor electorale, legea partidelor (sublinierea noastră). Mă aștept ca acest calendar să fie respectat. În acest fel vom arăta două lucruri: acela că reforma instituțiilor politice a fost demarată și există cadrul pentru ea. Și că atunci când dezbatem și suntem responsabili, chiar dacă avem păreri diferite, putem construi pentru România. Prin respectarea calendarului convenit, Parlamentul României are în această sesiune oportunitatea de a împlini o așteptare, de a avea un prim rezultat concret și de a începe să recâștige în mod autentic încrederea oamenilor. (sursa)

Campania Politică fără Bariere a avut întrevederi cu membrii Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului, reușind să extindă mandatul acesteia dincolo de elaborarea propunerilor pentru modificarea legilor electorale, în sensul de-a elabora și propuneri privind legea partidelor politice și legea finanțării partidelor și campaniilor electorale. Reprezentanții Campaniei Politică fără Bariere s-au întâlnit, de asemenea, cu Președintele României, cu președintele Comisiei comune, cu grupurile parlamentare (în ordine cronologică: PSDUDMRPNLPC-PLR și UNPRminorități, urmând și o întrevedere cu grupul informal al PMP).

 

Începând din 10 februarie, Campania Politică fără Bariere demarează o serie de întâlniri cu președinții formațiunilor politice parlamentare, prima dintre acestea fiind programată chiar azi, la sediul Parlamentului, cu dl. Kelemen Hunor, președintele UDMR. Luni, 16 februarie, va avea loc întâlnirea cu dna. Alina Gorghiu și dl. Vasile Blaga, co-președinții PNL, iar întâlnirea cu dl. Victor Ponta, președintele PSD, va avea loc după 17 februarie, la întoarcerea sa în țară. Aceste întâlniri au scopul de a sprijini activitatea Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului, în sensul de a corela amendamentele din legea alegerilor locale cu cele privind legea partidelor politice şi legea finanţării partidelor şi campaniilor electorale.

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Solicitare privind transparența ședințelor Biroului Electoral Central

Scrisoare deschisă, 17 Mar 2024

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024

Scrisoare a societății civile adresată Partidului Popular European

Scrisoare deschisă, 5 Mar 2024