22.03.2013

Comunicat de presă


Evenimentele de la liceul Korosi Csoma Sandor din Covasna ilustrează felul în care un conflict artificial generat și alimentat de mediul politic se poate răsfrânge asupra unor elevi de liceu, deveniți actori într-o bătălie ce nu ar trebui să fie a lor și care nu are ce căuta în spațiile de învățământ. Prima responsabilitate pentru tensiunile stârnite între elevi aparține sistemului educațional, cel care are un rol esențial în prevenirea unor astfel de conflicte prin educarea elevilor în spiritul diversității. Solicităm conducerii școlii și Ministerului Educației să se implice activ, să preia inițiativa pentru a controla un fenomen care, dacă va scăpa de sub control, riscă să ia proporții dramatice. Prin lege, școala nu trebuie să fie un spațiu de înfruntare a unor teme politice, deci ținta intervenției conducerii școlii trebuie să fie dezamorsarea conflictelor, iar nu alimentarea acestora. Mai mult, cerem autorităților să respecte dreptul la liberă exprimare al cetățenilor, indiferent de etnie.


În data de 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, mai mulți elevi ai liceului Korosi Csoma Sandor din Covasna au venit la școală purtând culorile drapelului românesc. O elevă din clasa a IX-a a purtat o bentiță în culorile drapelului românesc. Conform declarațiilor elevei, diriginta sa i-a cerut să nu mai poarte bentița pentru că “în cancelarie se discută foarte mult despre asta”. Eleva a continuat să o poarte la brâu, însă aceasta i-a fost smulsă de dirigintă. Miercuri, 20 martie, aceeași dirigintă a exclus-o pe eleva respectivă și pe o altă colegă de la repetițiile unei piese de teatru pentru “comportament provocator”, pentru același motiv – purtarea bentiței.

ActiveWatch, organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public, condamnă comportamentul abuziv al dirigintei și al conducerii liceului Korosi Csoma Sandor, care au împiedicat o elevă să poarte un obiect vestimentar ce conținea culorile drapelului românesc. Chiar dacă gestul elevei și al colegilor ei poate fi interpretat drept provocator de colegii de etnie maghiară (în contextul în care a avut loc), el se încadrează în limitele libertății de exprimare, neexistând motive temeinice pentru sancționarea lui. În cazul în care eleva a avut și alte manifestări care au stârnit reacția unora dintre colegi, acestea puteau fi sancționate conform regulamentului școlar, nicidecum prin confiscarea sau interzicerea purtării bentiței.

Considerăm intervenția conducerii liceului ca fiind disproporționată în raport cu faptele și una care contribuie la inflamarea unor tensiuni etnice. Din păcate, astfel de tensiuni au mai avut loc în liceu, iar lipsa unei reacții responsabile a conducerii a contribuit la escaladarea acestora. Această intervenție brutală este tot un simptom al lipsei măsurilor proactive de prevenție, al inexistenței strategiilor educaționale care să adreseze problemele specifice comunităților diverse din punct de vedere etnic.

ActiveWatch cere jurnaliștilor să dea dovadă de responsabilitate și să nu mai publice imaginea elevei, pentru că este minoră, dar și pentru că riscă să o expună unor situații neplăcute, eleva primind deja amenințări cu moartea.

De asemenea, facem un apel către jurnaliști și politicieni să dea dovadă de maximă responsabilitate în modul în care se exprimă public asupra acestui subiect și să nu amplifice aceste tensiuni prin exploatarea temelor naționaliste. Reamintim tuturor că, în acest context, copiii sunt victimele discursului naționalist proferat în ultimii ani de mai mulți politicieni și întreținut de media.

ActiveWatch solicită Ministerului Educației și Cercetării și Inspectoratului Școlar al Județului Covasna să sancționeze comportamentul abuziv al conducerii liceului. De asemenea, ActiveWatch solicită MEC să dezvolte politici și programe în spiritul toleranței, diversității și al înțelegerii pentru a preveni apariția unor astfel de cazuri și pentru a contribui la imunizarea populației în fața provocărilor naționaliste și/sau segregaționiste venite din zona centrelor de putere.

Departamentul FreeEx, ActiveWatch

ActiveWatch / CC BY 3.0