Programul de Dezvoltare Personală Profesioniști romi în domeniul medical lansează astăzi cea de-a șasea sesiune de înscrieri în cadrul programului de TUTORAT ȘI BURSE adresat liceenilor și absolvenților de liceu romi care își doresc ca în acest an să susțină examenul de admitere în cadrul unei instituții de învățământ din domeniul medicinei umane.
Tinerii romi cu vârsta maximă de 35 de ani (născuți începând cu data de 1 octombrie 1978, inclusiv), care în anul academic 2012-2013 sunt înscriși în ultimul an de studiu liceal (clasa a XII-a zi sau a XIII-a frecvență redusă), dar și absolvenții de liceu romi care au obținut diploma de bacalaureat în anii anteriori și care nu sunt încadrați într-o altă formă de învățământ, pot aplica la tutorat, pe site-ul www.profesionistiromi.ro secțiunea BURSE ROMI, până pe 11 martie 2013. Pentru finalizarea înscrierii, candidații vor transmite prin poștă o serie de documente (detalii pe site).
În cursul anului academic 2012 – 2013 sunt oferite sesiuni de pregătire în regim gratuit, pentru 200 de elevi și absolvenți de liceu de etnie romă, la materiile biologie și chimie/ fizică. Cursurile sunt axate pe programa pentru admiterea în unităţile de învăţământ superior cu profil medical și sunt realizate de profesori de specialitate. În plus, candidații selectați în program participă la tabere de motivare și primesc burse lunare în valoare de 500 de lei/ lună.
Înscrieri și detalii despre program pe www.profesionistiromi.ro, secțiunea BURSE ROMI.
BIROU INFO pentru candidați 021 2000 622

ActiveWatch / CC BY 3.0